Explicaţia pentru lacrimile lui Stefanos Tsitsipas, după finala Roland Garros 2021, nu au legătură cu meciul în sine:

Embed from Getty Images

Aseară, într-o postare pe Instagram [mai jos în ştire] a dezvăluit că bunica sa încetase din viaţă cu cinci minute înainte ca el să intre pe teren:

Viaţa nu este despre victorie şi înfrângere. Este despre a te bucura de fiecare clipă, fie că eşti singur sau alături de alţii, fără deznădejde sau abjecţie. Să ridici trofee este ceva, dar nu e totul.
Cu 5 minute înainte de a intra pe teren, bunica mea iubită a pierdut bătălia cu viaţa. O femeie înţeleaptă, a cărei credinţă şi determinare de a da şi a ajuta, nu poate fi comparată cu cea a altui om pe care l-am cunoscut. Ar fi important să avem mai mulţi oameni ca ea pe pământ. Pentru că aceştia te fac să te simţi viu, să visezi.
Vreau să mai spun că, independent de circumstanţe, aceste rânduri îi sunt dedicate ei.
Îţi mulţumesc că l-ai crescut pe tatăl meu. Fără el, toate acestea nu ar fi fost posibile.

 

Credit Foto: @atp & @Roland Garros

Momente emoţionante au fost şi acelea în care campionul, Novak Djokovic, i-a dăruit unui copil racheta cu care a jucat:

La conferinţa de presă, Nole a explicat că nu-l cunoştea pe puşti, dar acesta l-a susţinut pe întreaga durată a partidei. L-a încurajat atunci când era condus şi i-a dat chiar indicaţii tactice. Campionul a considerat că astfel îşi poate arăta gratitudinea:

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.