Marius Copil a câştigat în prima rundă a calificărilor. Alexandra Ignatik şi Gabriela Lee au pierdut. Irina Bara şi Mihaela Buzărnescu joacă marţi. Seria remarcabilă a lui Andreas Seppi a fost întreruptă

Doar o singură victorie în dreptul jucătorilor români, luni, în prima rundă a calificărilor Roland Garros 2022, cea din turneul masculin:

Marius, în timpul partidei de ieri
Credit Foto 1: Neal Trousdale pentru opentenis.ro

Marius Copil (246 ATP) – Evan Furness (Franţa, 212) [WC] 6-4, 6-4 în 1h14′, după ce jucătorul nostru a câştigat un joc de retur în fiecare set – în al treilea, respectiv primul game – şi a anulat cele 3 mingi de break ale adversarului, una în primul set şi două în ultimul joc al partidei, înainte ca Marius să convertească cea dintâi minge de meci.

Marius acumulează deocamdată 8 puncte ATP, un premiu financiar în valoare de 20.000 € şi îl va întâlni, pentru prima dată în carieră, în runda a doua a calificărilor pe italianul Giulio Zeppieri (215, clasat pe cel mai bun loc al carierei, 20 de ani), care l-a eliminat ieri – 6-3, 6-4 în 1h9′ – pe compatriotul lui, Andreas Seppi (137, 38 de ani) [24] şi i-a încheiat astfel seria de 66 participări consecutive – începând cu Wimbledon 2005 – pe tablourile principale la turneele de Grand Slam.
Giulio Zeppieri trecea săptămâna trecută de calificările ATP Masters 1000 Roma, înainte de a fi învins în primul tur de Karen Khachanov (24). Anul trecut câştiga la Barletta singurul titlu ATP Challenger al carierei, la prima finală disputată.
Partida se va disputa miercuri.

Cele două jucătoare din România, care au fost programate ieri, au pierdut:

Jule Niemeier (Germania, 103 WTA) [2]Alexandra Cadanţu-Ignatik (152) 6-1, 6-1 în 1h20′

Aleksandra Krunic (Serbia, 117) [13]Gabriela Lee (151) 6-7(4), 6-3, 6-1 în 1h52′

Astăzi (marţi) au fost programate partidele din prima rundă a celorlalte două jucătoare românce:

  • în primul meci de pe terenul 8, de la ora 11.00:

Irina Bara (114) [5]Jesika Maleckova (Cehia, 252, clasament maxim: 191 WTA / iunie 2016, 27 de ani), palmares direct: 1-0; victoria Irinei este obţinută pe zgură, în primul tur al ITF W60 Dunakeszi 2017

  • în meciul al treilea de pe terenul 11, de la ora estimată 14.00:

Mihaela Buzărnescu (118) [15]Xinyun Han (China, 813, clasament maxim: 105 WTA / octombrie 2016, 31 de ani), palmares direct: 0-0
Jucătoarea chineză – cunoscută şi sub numele Monica Han – admisă pe baza clasamentului protejat, a reintrat în circuit la începutul anului, după ce nu mai jucase  din februarie 2020.

Ordinea de joc – 17.05 – Roland Garros 2022

@ Paris
22 mai - 5 iun 2022
"Roland Garros"
Grand Slam - zgură, aer liber
34.367.215 €
Cronicile turneului

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.