Irina Begu, câteva puncte lipsă pentru primele sferturi la un turneu major

După 3 victorii la Roland Garros 2022, Irina Begu a ratat a treia oportunitate pe care şi-a creat-o în carieră, de a se califica în sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slam.
Şi totuşi, astăzi începuse foarte bine, ordonată, aşezată bine pe teren, fără complicaţii inutile, ceea ce i-a adus primul set şi al 5-lea din tot atâtea jucate în carieră cu Jessica Pegula.
Dar câte un joc de serviciu pierdut în următoarele două seturi şi câteva şanse de a câştiga la retur ratate în primul şi în ultimul game al decisivului, au privat-o de victorie. Adversara ei a fost mai şireată, a adoptat o atitudine defensivă, lăsând-o pe Irina să-şi asume riscurile în atac şi provocând-o astfel să facă doar câteva greşeli în plus, dovadă şi scorul strâns la puncte:

Jessica Pegula (11 WTA) [11] Irina Begu (63) 4-6, 6-2, 6-3

Partida a durat 2h8′.
Irina a început partida cu un break, convertind prima oportunitate. Alte şanse de a câştiga la retur nu au mai fost de nicio parte până în jocul 8, atunci când  Pegula a reuşit re-break-ul şi a egalat la 4. Dar în următoarele două game-uri, jucătoarea noastră nu a mai pierdut decât un punct.
În setul al doilea, doar jucătoarea americană şi-a creat şanse de break. În game-ul 4 a convertit-o pe a doua, după un joc cu multe ratări ale Irinei şi apoi a închis cu un nou break.
Irina a condus cu 40-0 la primire în cel dintâi joc al decisivului, dar a pierdut următoarele 5 puncte. Şi-a pierdut din nou serviciul în acelaşi joc 4 şi a ratat singura şansă de re-break pe care şi-a mai creat-o, în ultimul game al partidei.
Irina a câştigat 83 din punctele disputate (50 la serviciu / 33 la retur) şi Jessica, 88 (55 / 33).

Jucătoarea noastră rămâne cu acumulările cuvenite calificării în optimile de finală, care îi vor permite să revină în top 50 WTA, iar Jessica Pegula, care se clasează acum pe cel mai bun loc al carierei, după ce în acest sezon a jucat finala WTA 1000 Madrid, semifinale la WTA 1000 Miami şi sferturi la Australian Open, are şanse bune să intre după turneu în top 10 WTA, o va întâlni în sferturile de finală pe învingătoarea din partida Iga Swiatek (1) [1]Qinwen Zheng (74), care se dispută acum.

Ordinea de joc – 30.05 – Roland Garros 2022

Punctele şi premiile financiare acordate la Roland Garros 2022

@ Paris
22 mai - 5 iun 2022
"Roland Garros"
Grand Slam - zgură, aer liber
34.367.215 €
Cronicile turneului

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.