În completarea statisticilor pe care le parcurgeam după victoria de turneu a lui Rafael Nadal la Roland Garros 2022, alte câteva atrag atenţia.

Mai întâi, coincidenţa: nu numai că anul acesta Rafa a cucerit al 14-lea titlu în aceeaşi zi – 5 iunie – în care acum 17 ani devenea pentru prima dată campion aici, dar în drumul spre titlu a pierdut acelaşi număr de game-uri 77.

Statistica la acest capitol: 

2017 – 35 de jocuri pierdute; 2008 – 41; 2012, 2020 – 53; 2014 – 57; 2019 – 60; 2018 – 64; 2007 – 67; 2010 – 71; 2005, 2022 – 77; 2006 – 86; 2013 – 95; 2011 – 96.

Embed from Getty Images

Şedinţa foto de prezentare a trofeului a avut loc pe podul Alexandre III

Rafa a pierdut 3 seturi la ediţia actuală, iar la celelalte în care a devenit campion:

0 – 2008, 2010, 2017, 2020
1 –  2007, 2012, 2018
2 – 2014, 2019
3 – 2005, 2006, 2011, 2022
4 – 2013

În ce priveşte timpul necesar pentru a câştiga fiecare dintre cele 14 titluri, ediţia de anul acesta, cu 20 de ore şi 26 de minute, a fost a doua cea mai lungă pentru el şi ar fi bătut cu siguranţă recordul dacă meciul din semifinale cu Alexander Zverev ar fi fost dus la bun sfârşit: 

Poate aceasta este a doua cea mai importantă statistică, după cea a numărului propriu-zis al titlurilor, deoarece nu numai că a câştigat titlul la 36 de ani, după ce anul trecut cariera îi era pusă în pericol, iar anul acesta, după ce câştiga Australian Open, problemele lui fizice au continuat să se agraveze, participarea aici nefiind certă, urmare şi a rezultatelor neconcludente de la ATP Masters 1000 Madrid şi Roma.

În cele 18 ediţii disputate la Roland Garros, Rafa are un palmares victorii – înfrângeri: 112 – 3  – despre cele 3 înfrângeri am vorbit. Dar şi pe Djokovic (de care fusese învins în 2015 şi 2021) şi pe Söderling (2009) i-a învins înainte – sau după – în două rânduri la ediţiile imediat următoare: pe sârb în sferturile de anul acesta, pe suedez în finala din 2010.

Setaverajul lui aici este 335-34. În cele 115 partide a jucat 76,5% dintre meciuri în 3 seturi, 18,3% în 4 seturi şi 2,6% în 5 seturi şi 2,6% meciuri s-au încheiat prin abandon. 

Cele 3 încheiate în 5 seturi au fost toate câştigate: cu Isner în primul tur al ediţiei 2010, cu Djokovic în semifinala din 2013 şi cu Auger Aliassime în optimile de anul acesta.
În cele 3 partide neîncheiate, nu el a fost cel care a abandonat, ci Djokovic în sferturile ediţiei 2006, Carreño Busta, în cele al ediţiei 2017 şi Zverev, în semifinalele de anul acesta.

Ocupă primul şi al treilea loc în ierarhia celui mai vârstnic campion la Roland Garros:

  • Rafa: 36 de ani şi 2 zile, anul acesta
  • Andres Gimeno 34 de ani şi 10 luni în 1972
  • tot Rafa: 34 de ani şi 4 luni în 2020 (atunci turneul s-a disputat în lunile septembrie-octombrie)
  • Novak Djokovic: 34 de ani şi 1 lună în 2021
  • Ken Rosewall: 33 de ani şi 7 luni

Nadal a devenit al 3-lea jucător care învinge 4 adversari clasaţi în top 10 ATP la un turneu major – Auger- Aliassime (9), Djokovic (1), Zverev (3), Ruud (8) – alăturându-li-se astfel lui Roger Federer, la Australian Open 2017 şi lui Mats Wilander, la Roland Garros 1982.

În ierarhia turneelor majore câştigate ocupă primul loc:

1. Rafael Nadal – 22
2. Novak Djokovic – 20
3. Roger Federer – 20
4. Pete Sampras – 14
5. Roy Emerson – 12
6-7. Björn Borg, Rod Laver – 11
8. Bill Tilden – 10
9-13. Andre Agassi, Jimmy Connors, Ivan Lendl, Fred Perry, Ken Rosewall – 8

El  l-a egalat pe Novak Djokovic la capitalul turneelor de Grand Slam câştigate după împlinirea vârstei de 30 de ani: 8, în timp ce Roger Federer, Rod Laver şi Ken Rosewall au câte 4.

şi în cel al titlurilor din circuitul principal:

1. Jimmy Connors – 109
2. Roger Federer – 103
3. Ivan Lendl – 94
4. Rafael Nadal – 92
5. Novak Djokovic – 87
6. John McEnroe – 77
7. Rod Laver – 72 (doar în Era Open)
8.
Björn Borg – 66

9-10. Ilie Năstase şi Pete Sampras – 64

Suport statistic: @JeuSetetMaths & @atpmediainfo

@ Paris
22 mai - 5 iun 2022
"Roland Garros"
Grand Slam - zgură, aer liber
34.367.215 €
Cronicile turneului

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.