Aşa cum ştim, Cehia propune tinere jucătoare de mare perspectivă, pe bandă rulantă. După surorile Linda şi Brenda Fruhvirtova, despre care am tot vorbit, următoarea este Sára Bejlek.

Jucătoarea în vârstă de 16 ani împliniţi pe 31 ianuarie, a avut o carieră bună – dar nu ieşită din comun – în proba de simplu a junioarelor: un titlu J3 (Grad 3) – la Constanţa 2020 -, unul J5, dar şi două finale J2, printre care Oradea 2021, – unde era învinsă de compatrioata ei, Lucie Havlickova, alături de care a câştigat proba de dublu:

Sára, la J2 Oradea 2021

Dar anul acesta a ajuns până în semifinalele Roland Garros, unde a fost învinsă de aceeaşi, Lucie Havlickova, cea care avea să devină campioană în ambele probe – aşadar, altă mare speranţă a Cehiei – la dublu, din nou împreună cu Sára.

Însă strategia ei – şi, desigur, a echipei sale – de a aborda turneele din circuitul profesionist al senioarelor începe să dea roade şi încă într-un mod uimitor.

Sára şi cele 3 titluri ITF W60 cucerite până acum:
Olomouc 2022, Ceska Lipa 2022, Olomouc 2021

Astfel:

  •  după ce câştiga primul titlu al carierei la ITF W60 (premii în valoare de 60.000 USD) Olomouc 2021 – cu un dublu 6-0 (!) în finala cu Paula Ormaechea (213, fostă 59 WTA)
  • anul acesta a câştigat titlul la ITF W25 Santa Margherita (în luna mai)
  • pe cel de la ITF W60 Ceska Lipa (iunie)
  • a jucat semifinale la ITF W60 Amstelveen (4-10 iulie), după o victorie în primul tur la Andreea Prisăcariu (309): 6-3, 0-6, 7-5
  • pentru ca săptămâna trecută să-şi apere cu succes titlul la ITF W60 Olomouc

Aşadar 3 titluri la această categorie, datorită cărora se clasează săptămâna aceasta pe locul 196 (maxim: 181 WTA / săptămâna trecută), absolut remarcabil pentru cei 16 ani ai ei.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.