videoclipuri, la sfârşitul articolului

După anunţurile făcute ieri de ATP, WTA şi de Federaţia Franceză – FFT –, cea americană – USTA – şi ITF, lucrurile au început să se anime, cel puţin la nivel declarativ.

În ce priveşte evenimentele, dacă ATP Masters 1000 / WTA Premier 5 “Internazionali BNL d’Italia” figurează în ambele calendare – în săptămâna 21-27 septembrie (în timpul calificărilor de la Roland Garros) – preşedintele Federaţiei Italiene, Angelo Binaghi, speră la mai mult, şi anume că turneul se va disputa cu spectatori. În acest sens el aşteaptă acordul autorităţilor, care ar trebui să se pronunţe în curând.

De asemenea, agresivul preşedinte al Federaţiei Franceze, Bernard Giudicelli, nu renunţă nici la data din calendar rezervată turneului indoor ATP Masters 1000 “Rolex Paris Masters”, fiind decis ca acesta să se dispute între 2-8 noiembrie la Paris Bercy.

La polul opus, mai multe turnee au făcut anunţul că renunţă la organizarea ediţiei 2020 (nu vor solicita reprogramare anul acesta): ATP Masters 1000 “Rogers Cup”, care trebuia să se dispute la Toronto între 10-16 august (evenimentul WTA Premier 5 de la Montréal fusese anulat de mai multă vreme), ATP 500 Series “Rakuten Open” (iniţial: 05-11.10) de la Tokyo şi – probabil – ATP 500 Series “Swiss indoors Basel” (iniţial: 26.10-01.11).

*

În ce îi priveşte pe jucători, deocamdată dornici să participe la US Open sunt cei de pe continentul nord-american, Serena Williams (9 WTA) [videoclip, la sfârşitul ştirii] şi-a comandat pentru terenul de acasă o suprafaţă identică celei pe care se joacă la US Open şi se antrenează deja pe aceasta.

De asemenea, Bianca Andreescu (6 WTA), care nu a mai jucat de la Turneul Final WTA 2019, este hotărâtă să încerce o revenire la turneul unde este deţinătoarea titlului:

John Isner (21 ATP) şi-a arătat intenţia de a participa.

O reacţie de ultim moment este cea a liderului ATP, Novak Djokovic care, într-o discuţie purtată la Eurosport cu Mats Wilander şi Alex Corretja, s-a arătat încântat că turneul se organizează, dar nu a precizat dacă va participa [videoclipuri, la sfârşitul ştirii].

 

View this post on Instagram

 

A message from 6x champ Serena Williams.

A post shared by US Open (@usopen) on

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.