Miercuri a început la Monte Carlo Country Club, pe zgură, Tennis Europe Junior Masters, competiţia finalului de sezon a juniorilor europeni la categoriile de vârstă U16 şi U14 (mai tineri de 16, respectiv 14 ani), echivalentul continental al Turneelor Finale ATP / WTA şi în sensul în care, la fel ca la seniori, calificarea la Masters se face pe baza clasamentului sezonului, denumit şi aici “Race”.

Turneele se vor încheia vineri, iar formatul este eliminatoriu: sferturi, urmate de semifinale şi finale, dar şi jucătorii care pierd în primul meci vor continua, tot în sistem eliminatoriu, pentru locurile 5-8 (sau, cum se numea pe vremuri, “turneul de consolare”).

Aşa cum ştim, 6 juniori români [prezentarea lor] s-au calificat la Masters-urile celor 4 turnee [tablourile actualizate, în format PDF, mai jos].

La Fete U16, unde am avut trei reprezentante, două dintre ele au câştigat ieri în sferturile de finală şi se vor întâlni astăzi (joi) în semifinala de pe jumătatea inferioară a tabloului, astfel că avem garantat un loc în finală:

[locurile dintre paranteze sunt: din ierarhia Race a categoriei de vârstă / din cea Tennis Europe indiferent de categoria de vârstă (U16 sau U14) / din clasamentele combinate ITF (de orice vârstă, la nivel mondial) ale juniorilor / junioarelor]

Andrada Ekaterina Komarov (8 / 52 / -) – Emilia Kats (Rusia, 3 / 58 / 588) [3] 6-4, 6-3

O victorie meritorie a jucătoarei noastre, căci adversara ei are la doar 13 ani un titlu ITF J5 în palmares.

Diana Simionescu (2 / 37 / -) [2] – Tereza Krejcova (Cehia, 10 / 49 / 1045) 6-3, 6-3

Alexia Tatu (5 / 55 / 770) va juca în turneul pentru locurile 5-8, după ce câştigătoarea turneului experimental de la Wimbledon a fost învinsă de Noemi Maines (4/ 31 / 662) [4]: 6-3, 4-6, 6-4 pentru jucătoarea italiană.

Tabloul Fete U16

Gabriel, la Monte Carlo
Credit Foto: tenniseurope.org

La Băieţi U16, Gabriel Gheţu (8 / 17 / 675) l-a eliminat în ultimul meci al zilei – 1-6, 6-3, 6-2 – pe Timofei Derepasko (Rusia, 2 / 6 / 364) [2] şi aici o victorie remarcabilă a juniorului nostru, dacă ţinem cont de locurile pe care le ocupă învinsul lui în cele trei clasamente şi de cele 3 titluri ITF pe care le are acesta în palmares, unul la categoria J4 şi două la J5.

Gabriel va juca astăzi în semifinale cu William Rejchtman Vinciguerra (Suedia, 4 / 13 / 695) [4].

Tabloul Băieţi U16

La Băieţi U14, Matei Todoran (4 / 46 / 796) [4] a trecut de Valentin Gonzalez-Galino (Spania, 8 / 63 / -) – 6-2, 7-6(5) – şi îl va întâlni în semifinale pe Nikita Bilozertsev (Ucraina, 2 / 41 / 1193) [2]

Tabloul Băieţi U14

 

Iar la Fete U14, Maia Ilinca Burcescu (9 / 68 / -) a fost învinsă de Mia Pohankova (3 / 47 / 1668) [2]: 6-2, 6-2 pentru jucătoarea slovacă.

Tabloul Fete U14

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.