Galerie FotoCredit: Tobias Höfinger & “Generali Open Kitzbühel”
Thiem
, Struff, Novak, Ofner, Miedler şi Erler, testaţi
Au fost testate 60 de persoane, jucători, antrenori, personaj auxiliar, toţi negativ

Nu se anunţă absenţe de pe lista de start a evenimentului “Thiem’s 7” , care se va disputa de marţi până sâmbătă la Kitzbühel.

Andrey Rublev, care se calificase în finala “Adria Tour” – Zadar, a stat 14 zile izolat, a făcut în acest interval 3 teste, care au ieşit negative, astfel că a avut acceptul medicului pentru a pleca la Kitzbühel, unde astăzi s-a antrenat deja:

Organizatorul evenimentului, Dominic Thiem, a venit de câteva zile la faţa locului şi s-a antrenat în câteva rânduri:

El a anunţat prin intermediul tatălui său, Wolfgang, în cotidianul Die Presse, că va dona premiul financiar obţinut pentru victoria de la “Adria Tour”, Belgrad.

A fost publicat şi programul pentru întreg turneul: marţi, miercuri şi joi se vor disputa partidele din grupe în sistem Round Robin – fiecare cu fiecare – vineri, semifinalele şi sâmbătă finalele, pentru locurile 1 şi 3.

Ordinea de joc de marţi este:

  • de la ora 14.00:

Andrey Rublev (Rusia, 14) – Jan-Lennard Struff (Germania, 34) [Grupa A]

  •  în continuare:

Dominic Thiem (Austria, 3 ATP) – Casper Ruud (Norvegia, 36) [Grupa A]

  •  în continuare:

Matteo Berrettini (Italia, 8) – Dennis Novak (Austria, 85) [Grupa B]

  • de la 19.30:

Karen Khachanov (Rusia, 15) – Roberto Bautista Agut (Spania, 12) [Grupa B]

În paralel se va disputa evenimentul “Austrian Young Guns”, cu 4 participanţi: Sebastian Ofner (163) – care îl are ca antrenor pe Wolfgang Thiem, Jurij Rodionov (166), Lucas Miedler (293), Alexander Erler (494). 

Desigur că acest turneu trebuie înţeles şi prin prisma planurilor pe care le are Wolfgang Thiem, după ce s-a retras de la Federaţia Austriacă, legate de o structură paralelă a tenisului austriac, despre care am vorbit deja.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.