După primele două zile ale competiţiei pe echipe mixte “United Cup“, au fost decise, deocamdată, 3 din cele 6 întâlniri programate.

Joi, în prima zi [rezumatul, mai jos], 11 din cele 12 partide s-au încheiat cu victoria  jucătorului mai bine clasat excepţie victoria lui Arthur Rinderknech (Franţa, 44 ATP) în faţa lui Francisco Cerúndolo (Argentina, 30) [videoclip, mai jos].

Tsitsipas, Sakkari, Berrettini, Musetti, Bronzetti, Kvitova şi Haddad Maia
Credit Foto: @united cup & Jimmie48 Tennis Photography

Astăzi, până la ora publicării acestui articol, două echipe şi-au concretizat avansul – 2-0 – luat în prima zi, iar a treia s-a distanţat cu două victorii [tabloul încă neactualizat cu rezultatele de astăzi, mai jos]:

SUA – Cehia 4-1, în Grupa C, la Sydney

Taylor Fritz (9 ATP) şi Madison Keys (11) obţinuseră victorii în câte două seturi, iar astăzi Petra Kvitova (16) a redus din diferenţă în victoria 7-6(6), 6-4 cu Jessica Pegula (3), după ce învingătoarea a ratat mai întâi 6 mingi de set la 5-4 în manşa întâi, aflată la retur, apoi a salvat 4 la 5-6 şi alte 3 în tie-break, de la 3-6 [videoclip, mai jos].
Petra a obţinut astfel a 30-a victorie a carierei în faţa unei adversare clasate în top 5 WTA, a 61-a în faţa uneia din top 10 şi cea mai importantă după cea în faţa Arynei Sabalenka (2) în turul 2 al WTA 500 Dubai, în luna februarie a anului trecut.

Dar victoria i-a folosit – punctele şi premiul financiar aferente – doar ei pentru că următorul meci nu a fost dus la bun sfârşit: Thomas Machac (97) a abandonat – din cauza unei entorse la gleznă – atunci când era condus de Frances Tiafoe (19) cu 6-3, 2-4.

Ulterior, nord-americanii au câştigat şi dublul mixt, Pegula / Fritz, cu Bouzkova / Lehecka, 10-7 în tie-break-ul de meci.

Grecia – Bulgaria 4-1, în Grupa A, la Perth

Echipa învingătoare a câştigat primele 3 partide prin Stefanos Tsitsipas (4), Despina Papamichail (158, clasament maxim: 143 WTA anul acesta, 29 de ani) – ieri – şi Maria Sakkari (6), astăzi.
Ieri, ambii jucători greci au trebuit să revină: la feminin, Despina în faţa Isabellei Shinikova (381, fostă 133 WTA / 2017, 31 de ani), iar la masculin, Stefanos, în faţa lui Grigor Dimitrov (28): 4-6, 6-2, 7-6(4) în 2h12′, după un decisiv în care s-a câştigat doar la serviciu, grecul salvând trei mingi de break, iar bulgarul, două.

Tsitsipas a obţinut astfel a 250-a victorie în circuit, devenind doar al treilea jucător născut după 1995 – primii doi, Alexander Zverev (339 victorii) şi Daniil Medvedev (267) – care reuşeşte această performanţă.
El a jucat în ultimul an 19 partide care au durat mai mult de 2h5′ (în format două seturi din 3) şi a câştigat 15 dintre acestea  [Sursă: @JeuSetMaths].

La mixt, grecii au introdus artileria grea şi Sakkari / Tsitsipas au trecut de Topalova / Andreev, în două seturi.

Italia – Brazilia 3-2, în Grupa E, la Brisbane

Aici scorul a fost egal după prima zi, cu victorii în două seturi aduse de Lorenzo Musetti (23) la Felipe Meligeni Alves (166) şi Beatriz Haddad Maia (15) – 6-2, 6-0 cu Martina Trevisan (27) – pentru ca astăzi Matteo Berrettini (16) şi Lucia Bronzetti (54) să completeze succesul peninsularilor.
Matteo a trebuit să anuleze două mingi de set în tie-break-ul celui de-al doilea, de la 4-6, înainte de a câştiga 6-4, 7-6(7) cu Thiago Monteiro (71), iar coechipiera lui, a dominat-o pe Laura Pigossi (118): 6-0, 6-2.

În dublul mixt fără miză, brazilienii au redus din diferenţă prin Stefani / Matos în faţa lui Rosatello / Berrettini, cu 10-4 în tie-break-ul de meci.

Vineri, în continuare, vor fi decise întâlnirile Franţa – Argentina (Grupa F), Marea Britanie – Australia (Grupa D) şi Elveţia – Kazahstan (B), primele echipe conduc cu 2-0.

Ordinea de joc – 30.12. 2022 – United Cup 2023

@ Sydney, Brisbane, Perth
29 dec 2022 - 8 ian 2023
Final 4Grupe
United Cup
WTA 500 / ATP 500 - hard, aer liber/sală
15.000.000 USD



LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.