Marţi s-au disputat sferturile de finală de pe jumătatea superioară a tabloului feminin la US Open 2020.

Ambele partide s-au încheiat cu rezultate clare, dar într-una din ele jucătoarea mai slab clasată a câştigat:

Credit Foto: sina.cn & @usopen
Galerie videoclipuri, la sfârşitul ştirii

Jennifer Brady (41 WTA) [28] – Yulia Putintseva (35) [23] 6-3, 6-2 în 1h9′

Aceasta a fost prima victorie a jucătoarei americane, în faţa celei din Kazahstan, după ce pierduse în primele două întâlniri.

Naomi Osaka (9) [4] – Shelby Rogers (93) 6-3, 6-4 în 1h20′

Aceasta a fost prima victorie a jucătoarei din Japonia, după ce pierduse primele trei întâlniri cu cea din SUA.

Astfel, semifinala de pe jumătatea superioară a tabloului va fi:

Jennifer Brady (41 WTA) [28]Naomi Osaka (9) [4] 

Palmares direct: 1-1

Credit Info: itftennis.com

Jennifer Brady (25 de ani, clasament maxim: 40 WTA / august 2020) – campioana de la International Lexington, după prima finală pe care o disputa în circuit – va juca în prima semifinală a unui turneu de Grand Slam, la fel cum şi sfertul de finală a fost o premieră.

În afara calificării în semifinale şi parcursul lui Jennifer aici este unul remarcabil, chiar dacă cei doi capi de serie eliminaţi au fost Kerber [17] şi Putintseva [23]: 5 victorii în două seturi, doar 24 de jocuri pierdute, cele mai multe cu Garcia, 6.

Naomi Osaka (22 de ani, lider WTA timp de 25 de săptămâni în 2019) va juca în a 3-a semifinală a unui turneu major, în primele două ocazii – US Open 2018 şi Australian Open 2019 – a câştigat titlurile.

Jucătoarele calificate în semifinale acumulează câte 780 de puncte WTA şi premii financiare în valoare de 800.000 USD, iar învinsele 430 de puncte şi premii financiare în valoare de 425.000 USD.

Semifinalele turneului feminin se vor disputa joi – 10 septembrie – noaptea cu începere de la ora 2.00 AM.

Până atunci, astăzi (miercuri) se vor juca sferturile de finală de pe jumătatea inferioară a tabloului.

*

A fost decisă şi prima echipă finalistă în proba de dublu. Aceasta este Laura Siegemund (Germania, 59) / Vera Zvonareva (Rusia, 86), care în semifinala de pe jumătatea inferioară a tabloului a trecut de Anna Blinkova (54) / Veronika Kudermetova (26) (ambele Rusia): 5-7, 6-3, 7-5.

Laura Siegemund (32 de ani, clasament maxim: 40 WTA / aprilie 2016) va juca în prima finală de Grand Slam la dublu, în timp ce Vera Zvonareva (36 de ani, clasament maxim: 9 WTA / august 2005) are în palmares două titluri – US Open 2006 (/ Nathalie Dechy) şi Australian Open 2012 (/ Svetlana Kuznetsova) – şi o finală, Wimbledon 2010 (/ Elena Vesnina).

Ordinea de joc – 09.09 – US Open 2020

Tablourile turneelor de Grand Slam & WTA

Galerie videoclipuri (2)
Momentele importante ale celor două partide menţionate mai sus


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.