Au fost trase la sorţi şi tablourile probelor de simplu ale juniorilor, la US Open 2022.

Aşa cum ştiam, pe cel al Băieţilor este prezent Alexandru Coman, pentru prima dată pe un tablou principal la un turneu de Grand Slam, după ce la Wimbledon, anul acesta, a jucat în calificări.

Poziţionat săptămâna aceasta pe locul 56 în clasamentul ITF combinat – în care se contabilizează punctele celor mai bune 6 turnee de simplu şi un sfert din ale celor 6 cele mai bune la dublu – juniorul nostru născut pe 15 ianuarie 2005, a fost distribuit pe primul sfert al tabloului, optimea a doua şi îl va întâlni în primul tur (R64), pentru prima dată în carieră, pe lituanianul Edas Butvilas (13 ITF, clasament maxim: 7 ITF / 31 ianuarie 2022, 18 ani) [8], campion anul trecut la J2 Oradea. Partida se va disputa luni, 5 septembrie [tabloul în format PDF, mai jos].

Alex vine aici după un turneu excelent la Repentigny, o suburbie a Montréalului. Evenimentul a fost de categoria J1, a 4-a ca importanţă – după turneele de Grand Slam, Turneul Final al Juniorilor şi cele de categoria A – iar jucătorul nostru a devenit campion în proba de dublu şi vicecampion în cea de simplu.

 

Alex, campion la dublu [dreapta, foto 1], vicecampion la simplu şi
alături de antrenorul lui, Alexander Waske [foto 6]

Credit foto: @
itjbn

La dublu a făcut echipă cu belgianul Alexander Blockx (şi el în vârstă de 17 ani, 43 ITF). Au fost cotaţi capi de serie 2 pe tabloul cu 20 de echipe şi i-au eliminat în sferturi pe capii de serie 6, în semifinale pe capii de serie 8, iar în finala disputată vineri au trecut de echipa gazdelor, Aleksandar Mitric / Sacha Rozin: 6-4, 6-2 [tabloul, mai jos].
Acesta este cel mai important titlu al carierei pentru jucătorul român, indiferent de probă.

În proba de simplu, Alex a fost cotat cap de serie 7 pe tabloul de 48 de jucători – deci a avut BYE în primul tur – şi în drumul spre finală a eliminat 3 adversari din afara top 100, iar în semifinale a trecut de neo-zeelandezul Jack Loutit (64 ITF, 18 ani) [12] – 6-4, 6-2 – de care fusese învins în runda a doua a calificărilor la Wimbledon.
El a jucat astfel în a doua finală a carierei la nivel J1, după cea din luna mai de la Charleroi-Marcinelle.

În finala disputată sâmbătă seara, jucătorul român l-a întâlnit pe coechipierul alături de care devenise campion la dublu, Alexander Blockx [6] având câştig de cauză: 7-6(1), 6-2.

Oricum, cele 247,5 de puncte brute acumulate aici – 210 la simplu şi 225/6 la dublu – îi vor asigura lui Alex un progres în clasamentul care va fi publicat luni, până în jurul locului 40, adică pe un nou maxim al carierei, cel vechi: 49 ITF / 25 iulie 2022.

 

Aseară, după finala de simplu, Alexandru şi Alexander au plecat împreună spre New York.

Tabloul de Simplu Juniori – US Open 2022

Tabloul de Simplu – J1 Repentigny

Tabloul de Dublu – J1 Repentigny

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.