..

Știri în cuprinsul articolului deschide

[2 iulie]

Simona Halep va juca pentru a 5-a oară în optimile turneului de la Wimbledon, după ce a câştigat repede în turul al treilea

Simona Halep a câştigat a treia partidă la Wimbledon 2022 şi s-a calificat astfel pentru a 5-a oară în optimile de finală ale turneului de Grand Slam pe iarbă, din 10 participări.
Palmaresul Simonei de până acum în optimi este 4-0: 2014 – semifinale, 2016, 2017 – sferturi, 2019 – titlu.
De asemenea, ea va fi prezentă în optimile unui turneu major, pentru a 8-a oară la ultimele 9 participări, excepţie, ediţia de anul acesta a Roland Garros.

Astăzi, în turul 3 (R32), jucătoarea noastră a obţinut a 10-a victorie consecutivă la Wimbledon, primele 7 pentru titlul din 2019.
A fost o victorie rapidă, cu o perioadă mai slabă a Simonei, spre sfârşitul primului set şi începutul celui de-al doilea, dar de acolo a încheiat partida în forţă, dar nici replica adversarei nu a fost decât arareori periculoasă.
Rămâne de văzut în turul următor, unde va întâlni oricum o adversară puternică, care este nivelul actual al Simonei şi dacă munca alături de relativ noul antrenor începe să dea, cu adevărat, roade.

Embed from Getty Images

5 imagini din timpul partidei

Simona Halep (18 WTA) [16] – Magdalena Frech (92) 6-4, 6-1

Partida a durat 1h7′.
Simona a condus cu 4-0 şi 5-1, dar următoarele trei game-uri – un break – au fost ale lui Frech. Jucătoarea nostră s-a corectat la timp şi a închis la serviciu cu un game câştigat la zero.
Halep a început setul al doilea cu un joc câştigat la retur, dar poloneza a reuşit imediat re-break-ul. De acolo, românca şi-a trecut toate jocurile în dreptul ei pe tabelă, doar primul dintre cele patru fiind decis la avantaje.

Simona şi-a asigurat deocamdată o recompensă financiară în valoare de 190.000 £  şi o va întâlni în prima optime de finală a sfertului al doilea pe învingătoarea din partida Paula Badosa (4) [4] – Petra Kvitova (26) [25], care se dispută acum.

Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile

Ordinea de joc – 02.07 – Wimbledon 2022

@ Wimbledon
27 iun - 10 iul 2022
"The Championships"
Grand Slam - iarbă, aer liber
£ 35.016.000
Înapoi la Cuprins

..

[1 iulie]

Irina Begu, început bun, continuare foarte slabă şi sfârşit de drum la ediţia actuală

Irina Begu a început foarte bine partida din turul 3 (R32) al Wimbledon 2022. Atentă, în spatele unui serviciu sigur – procentaj de 67% cu primul şi 11 din 14 câştigate – a fost răbdătoare, a deschis unghiurile provocându-şi adversara să greşească. Şi Jelena Ostapenko a greşit ca în zilele ei slabe, multe din lovituri ducându-se afară sau în fileu.
Dar datele partidei s-au modificat radical în următoarele două seturi: letona şi-a calibrat loviturile şi jucătoarea noastră nu a mai reacţionat. Descumpănită, a asistat neputincioasă la canonada adversarei, care se alimenta de la reuşitele din ce în ce mai numeroase.

Imagini din timpul partidei
Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography

Jelena Ostapenko (17 WTA) [12]Irina Begu (43) 3-6, 6-1, 6-1

Partida a durat 1h29′.
Irina a reuşit primul break în jocul al treilea, avantaj pe care l-a pierdut imediat. Dar de la 2-3 a câştigat următoarele 4 jocuri, nemaipierzând decât 7 puncte.
În al doilea, Irina a câştigat primul game, dar le-a pierdut pe următoarele şase, doar într-unul singur – de serviciu – a avut o şansă de a-l câştiga.
Seria Aljonei a continuat şi în decisiv cu încă trei jocuri câştigate – un singur break – dar la 0-3, Irina şi-a creat ocazia de a reintra în meci: a câştigat un joc de serviciu, apoi a avut două mingi de re-break, la 40-15. Nu a fost însă decât un foc de paie, pentru că jucătoarea letonă a câştigat 12 din ultimele 13 puncte ale partidei.
Irina a câştigat 59 din punctele disputate – 31 la serviciu şi 28 la retur, Aljona, 80 (46/34), iar conform statisticii IBM Slamtracker, prezentată de site-ul wimbledon.com, jucătoarea română a avut 15 lovituri direct câştigătoare şi 20 de erori neprovocate, iar cea letonă, 28 / 27.

Irina rămâne cu premiul financiar de 120.000 £, cuvenit calificării în turul 3.

Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile

Ordinea de joc – 01.07 – Wimbledon 2022

@ Wimbledon
27 iun - 10 iul 2022
"The Championships"
Grand Slam - iarbă, aer liber
£ 35.016.000
Înapoi la Cuprins

..

[1 iulie]

Irina Begu joacă vineri în turul al treilea. Situaţia pe jumătatea inferioară a tabloului. Nadiia Kichenok / Raluca Olaru joacă în turul doi

Irina Begu – una dintre cele două jucătoare din România încă active la Wimbledon 2022, odată domolită euforia “invaziei româncelor” în turul al doilea, Simona Halep este cealaltă – a fost programată astăzi (vineri), în turul al treilea (R32), pe jumătatea inferioară a tabloului.

Partida:

Irina Begu (43 WTA) – Jelena Ostapenko (17) [12], palmares direct 2-0 [0-0 pe iarbă]:

Credit Info: itftennis.com

a fost programată prima de pe terenul 3 şi va începe la ora 13.00.

Jelena Ostapenko (clasament maxim: 5 WTA / martie 2018, 25 de ani) le-a eliminat aici în primul tur pe Océane Dodin (85): 6-4, 6-4 după 1h11′ în primul tur (R128) şi pe Yanina Wickmeyer (606) [Q] 6-2, 6-2 după 1h12′, în al doilea.

La Wimbledon joacă pentru a 7-a oară, cele mai bune rezultate fiind semifinalele din 2018 şi sferturile din 2017.
A fost campioană a junioarelor la Wimbledon, în 2014.

Anul acesta, letona a venit aici după ce a jucat finala WTA 500 Eastbourne. Mai devreme, în sezon, câştigase titlul la WTA 500 Dubai, turneu la care în optimi l-a dobândit şi pe cel neoficial şi efemer, dar încă activ, de “ultima jucătoare care a învins-o, cel puţin până mâine, pe Iga Swiatek”, pe atunci jucătoarea poloneză se clasa pe locul 6 WTA.
A mai fost semifinalistă la WTA 1000 Doha şi WTA 500 St. Petersburg. La Australian Open a pierdut în turul al treilea, la Roland Garros în al doilea şi ocupă locul 13 în clasamentul sezonului, Race to the WTA Finals.

Învingătoarea o va întâlni în optimi pe cea din partida Maria Sakkari (5) [5] – Tatjana Maria (103).

Singura echipă de dublu cu jucătoare din România încă activă pe tabloul de dublu – Irina Begu / Anhelina Kalinina au pierdut ieri în primul tur (R64), rezultatul în tabloul PDF de mai jos – va juca astăzi în al doilea (R32), partida:

Nadiia Kichenok (Ucraina, 56 WTA la dublu) / Raluca Olaru (54) [15]Alicia Barnett (107) / Olivia Nicholls (110) (ambele Marea Britanie) [WC]

fiind programată tot de la ora 13.00, prima de pe terenul 8.

Revenind la tabloul de simplu [în format PDF, mai jos], înaintea turului 3 (R32) mai sunt activi 7 din cei 16 capi de serie, după ce luni (şi marţi) fuseseră eliminaţi 5 – Danielle Collins (8) [7], Belinda Bencic (16) [14], Martina Trevisan [22], Beatriz Haddad Maia (28) [23], Kaia Kanepi (38) [31] – şi miercuri, alţi 4: Anett Kontaveit (3 WTA) [2], Emma Răducanu (11) [10], Sorana Cîrstea (32) [26], Anhelina Kalinina (34) [29].

Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile

Ordinea de joc – 01.07 – Wimbledon 2022

@ Wimbledon
27 iun - 10 iul 2022
"The Championships"
Grand Slam - iarbă, aer liber
£ 35.016.000
Înapoi la Cuprins

..

[1 iulie]

Simona Halep revine în ambele seturi şi va juca în turul al treilea. Mihaela Buzărnescu a pierdut

Simona a câştigat a doua partidă la Wimbledon 2022 şi s-a calificat astfel pentru a 6-a oară în în turul 3 (R32) al turneului de Grand Slam pe iarbă, din 10 participări, din 10 participări.
În partida din turul doi (R64) de pe jumătatea superioară a tabloului, jucătoarea noastră a obţinut a 9-a victorie consecutivă la turneul de Grand Slam care se dispută pe iarbă, după ce în 2019 devenea campioană şi anul trecut nu a participat.
De asemenea, a ajuns la un palmares pe iarbă 8-1 în acest sezon, cele două victorii de aici au fost precedate de câte trei, pentru semifinalele de la WTA 250 Bad Homburg – urmată de retragerea din turneu – şi WTA 250 Eastbourne, unde a pierdut în această fază a turneului.

Aseară jucătoarea noastră a întâlnit o veterană a circuitului, Kirsten Flipkens (clasament maxim: 13 WTA / august 2013, 36 de ani), care decisese să joace ultimul meci al carierei aici, la turneul major unde a obţinut cel mai bun rezultat, semifinalele din 2013.
De altfel, jucătoarea belgiană fusese finalistă de două ori pe această suprafaţă, la WTA 250 ‘s-Hertogenbosch 2013 şi 2018.
Simona venea la meci cu 10 seturi câştigate şi niciunul pierdut în cele 5 partide pe care le disputase cu Flipkens. A dus palmaresul seturilor la 12-0, dar în ambele de ieri a trebuit să revină din situaţii dificile.
O partidă fără o relevanţă prea mare, ţinând seama de context. Jucătoarea belgiană a evoluat lipsită de presiune, doar cu dorinţa de a savura ultimele momente petrecute la Wimbledon. Astfel, a reuşit execuţii dificile şi spectaculoase, care în alte condiţii ar fi fost mai dificile.
Simona a jucat excelent în timpul revenirilor, dar în primele părţi ale celor două seturi, a greşit mult şi din nou a avut dese momente de iritare.

Credit Foto: Jimmie48Tennis Photography

Simona Halep (18 WTA) [16] – Kirsten Flipkens (190) [PR] 7-5, 6-4

Partida a durat 1h23′.
Cinci din primele şapte game-uri al meciului au fost break-uri, Flipkens încheind această serie în avantaj: 5-2 un break înainte. De acolo, jucătoarea noastră a câştigat cinci game-uri la rând.
Derularea scorului a fost asemnătoare în setul al doilea, 4-1 – tot un break înainte – pentru Flipkens, urmată de altă serie de 5 jocuri câştigate de Halep.
Simona a câştigat 72 din punctele disputate – 38 la serviciu şi 34 la retur -, iar Kirsten, 60 (33/27).

Simona Halep o va întâlni în turul 3 (R32) pe jucătoarea poloneză Magdalena Frech (92, clasament maxim: 86 WTA / aprilie 2022, 24 de ani), cu care are un palmares direct 2-0 [0-0 pe iarbă]:

Credit info: itftennis.com

Învingătoarea o va întâlni în optimi (R16) pe cea din partida: Paula Badosa (4) [4] – Petra Kvitova (26) [25]

În altă partidă din turul 2 (R64):

Coco Gauff (12) [11]Mihaela Buzărnescu (127) 6-2, 6-3 în 1h20′, după ce jucătoarea noastră nu şi-a creat nicio oportunitate de break – a câştigat doar 9 puncte la retur – dar şi-a pierdut de două ori serviciul în primul set şi o dată în al doilea. Doar patru game-uri au avut nevoie de avantaje, trei dintre acestea fiind câştigate de româncă [rezumatul video al partidei, mai jos].

Mihaela a câştigat 45 din punctele disputate – 36 la serviciu şi 9 la retur -, iar Coco, 68 (36 / 32).

Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile

Ordinea de joc – 02.07 – Wimbledon 2022

@ Wimbledon
27 iun - 10 iul 2022
"The Championships"
Grand Slam - iarbă, aer liber
£ 35.016.000

Galerie videoclipuri (2) – Discursul de adio al lui Flipkens şi rezumatul partidei Gauff – Buzărnescu:


Înapoi la Cuprins

..

[30 iunie]

Ana Bogdan şi Irina Bara au pierdut în turul al doilea. Cea dintâi a fost autoarea unei frumoase reveniri, pe care nu a dus-o la bun sfârşit

Primele două jucătoare din România – din cele patru programate astăzi în turul 2 (R64), pe jumătatea superioară a tabloului Wimbledon 2022Ana Bogdan şi Irina Bara au pierdut, după ce au luptat, au dat o replică plină de curaj puternicelor adversare pe care le-au întâlnit astăzi, au avut şi realizări frumoase – în special, cea dintâi – dar insuficiente pentru a le surprinde într-o măsură mai mare.

Embed from Getty Images

Ana Bogdan părea să devină victima unui scor sever în partida cu dubla campioana de aici – 2011 şi 2014 – dar a găsit resursele necesare pentru o revenire superbă în setul al doilea, care i-a adus şi două mingi de set. În această perioadă jocul ei a fost încântător, lipsit de orice complex de inferioritate, agresiv, precis – a măturat sistematic liniile – care i-a înmuiat picioarele şi i-a perturbat precizia mult mai titratei adversare. Finalul a aparţinut în cele din urmă jucătoarei din Cehia, care a smuls victoria cu ultimele puteri.

În schimb, Irina Bara a avut începuturi de set mai bune, a adoptat o tactică adecvată, dropshot-uri repetate, atingeri delicate şi eficiente la fileu, dar care treptat şi-au pierdut din precizie, astfel că forţa loviturilor venite din partea fostului număr 2 WTA a prevalat, scorul fiind ceva mai sever decât realitatea din teren.

Embed from Getty Images

 

Petra Kvitova (26) [25]Ana Bogdan (111) 6-1, 7-6(5)

Partida a durat 1h45′.
Până la 1-5, partida nu a avut niciun fel de suspans, dar în ultimul joc al primului set, Ana a ratat primele patru mingi de break din meci şi a salvat două mingi de set.
Game-urile 3 şi 4 ale setului al doilea – primul câştigat de Bogdan, al doilea de Kvitova – au fost lungi, dar apoi jucătoarea din Cehia a ajuns repede la 5-1. A urmat însă perioada excelentă a jucătoarei noastre, care a inclus şi o minge de meci salvată la 4-5, la retur.
La 6-5 a venit rândul româncei să rateze două mingi de set, iar în tie-break a mai reuşit să egaleze de la 3-5.
Ana a câştigat 69 din punctele disputate – 34 la serviciu şi 35 la retur -, iar Petra, 87 (54/33).

Embed from Getty Images

Paula Badosa (4) [4]Irina Bara (122) 6-3, 6-2

Partida a durat 1h12′:
Irina a reuşit un re-break la 1-3 în primul set, dar şi-a pierdut imediat încă o dată serviciul, iar în al doilea a ţinut pasul până la 2-2. Acolo a ratat o minge de game şi apoi a pierdut contactul cu adversara, fiind lipsită acum de replică la retur.
Irina a câştigat 39 din punctele disputate – 27 la serviciu şi 12 la retur -, iar Paula, 62 (33/29).

Ana şi Irina rămân cu premiile financiare cuvenite victoriilor din primul tur, adică 78.000 £.

Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile

Ordinea de joc – 30.06 – Wimbledon 2022

@ Wimbledon
27 iun - 10 iul 2022
"The Championships"
Grand Slam - iarbă, aer liber
£ 35.016.000
Înapoi la Cuprins

..

[30 iunie]

Venus Williams revine la Wimbledon în proba de dublu mixt. În primul tur, de partea cealaltă a fileului va fi Michael Venus

La fel ca sora ei, care a jucat în primul tur (R128) al probei de simplu, Venus Williams participă şi ea la actuala ediţie a turneului de la Wimbledon.

Jucătoarea legendară s-a înscris într-o probă în care a câştigat două titluri majore – Australian Open şi Roland Garros, ambele în 1998, împreună cu americanul Justin Gimelstob – dintr-un total de 23 (7 la simplu, 14 la dublu).

Pe tabloul probei de dublu mixt – 32 de echipe [în format PDF, mai jos] – ea este prezentă alături de britanicul Jamie Murray, fratele lui Andy.

În primul tur, adversarii echipei Jamie Murray (21 ATP la dublu) / Venus Williams (-) [WC] vor fi Alicja Rosolska (Polonia, 44 WTA la dublu) / Michael Venus (Noua Zeelandă, 9).

Venus nu mai jucase la un turneu major de la Wimbledon 2021 (unde a participat, de asemenea, doar la dublu mixt (/ Nick Kyrgios) şi s-au retras din turneu după ce câştigaseră primul meci – şi la un turneu din circuit, de la WTA 250 Chicago (august) 2021, doar în proba de simplu.

Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile

@ Wimbledon
27 iun - 10 iul 2022
"The Championships"
Grand Slam - iarbă, aer liber
£ 35.016.000
Înapoi la Cuprins

..

[30 iunie]

Patru jucătoare din România – Halep, Bogdan, Bara, Buzărnescu – plus Begu, la dublu, pe ordinea de joc de joi

După ce ieri Irina Begu câştiga şi Sorana Cîrstea pierdea în turul 2 (R64), pe jumătatea inferioară a tabloului Wimbledon 2022, astăzi (joi), în patru meciuri de pe jumătatea superioară vor evolua jucătoare din România [rezultatele din primul tur: Halep, Bara, Bogdan şi Buzărnescu].

  • în prima partidă de pe terenul 2, de la ora 13.00:

Irina Bara (122) – Paula Badosa (4, clasament maxim: 2 WTA / 25 aprilie 2022, 24 de ani) [4], palmares direct 0-2 [0-0 pe iarbă]:

Credit Info: itftennis.com

  • în prima partidă de pe terenul 3, de la ora 13.00:

Ana Bogdan (111) – Petra Kvitova (26, clasament maxim: 2 WTA / octombrie 2011, 32 de ani) [25], palmares direct: 0-0

  • în a treia partidă de pe terenul central, după un meci din turneul feminin și altul din cel masculin, de la ora estimată 19.00 (meciurile încep aici la 15.30)

Mihaela Buzărnescu (127) – Coco Gauff (12, aflată pe cel mai bun loc din carieră, 18 ani) [11], palmares direct: 0-0

  • în a patra partidă de pe terenul 2, după două meciuri din turneul feminin şi unul din cel masculin, dar nu mai devreme de ora 19.00:

Simona Halep (18) [16]Kirsten Flipkens (190, clasament maxim: 13 WTA / august 2013, 36 de ani) [PR-clasament protejat], palmares direct 5-0 [1-0 pe iarbă]:

Tot astăzi a fost programată şi a 4-a echipă – rezultatele din primul tur (R64) ale celorlalte trei – de dublu cu jucătoare din România în componenţă:

  • în meciul al doilea de pe terenul 7, de la ora estimată 15.00:

Irina Begu (130) / Anhelina Kalinina (Ucraina, 258) – Alicja Rosolska (Polonia, 45) / Erin Routliffe (Noua Zeelandă, 35) [11]

Ordinea de joc – 30.06 – Wimbledon 2022

Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile

@ Wimbledon
27 iun - 10 iul 2022
"The Championships"
Grand Slam - iarbă, aer liber
£ 35.016.000
Înapoi la Cuprins

..

..

[30 iunie]

Irina Begu revine în turul al treilea, după o victorie în două seturi. Şi Kichenok / Olaru merg mai departe, după ce le-au fost schimbate din nou adversarele. Enervare la cele înlocuite

Irina Begu a câştigat a doua partidă la Wimbledon 2022 şi s-a calificat astfel în turul al treilea (R32) – cel mai bun rezultat al ei de aici – la fel ca la ediţiile 2015 şi 2021.

Aseară, în turul doi (R64), şi-a onorat statutul de favorită, deşi Cocciaretto a făcut tot posibilul să păstreze contactul pe tabela de scor. Dar cu excepţia unei secvenţe din finalul partidei, jucătoarea noastră nu i-a pemis adversarei să aibă iniţiativa:

Irina Begu (43 WTA) – Elisabetta Cocciaretto (119) 6-4, 6-4

Partida a durat 1h20′.
Irina s-a desprins în primul set graţie jocului al treilea, pe care l-a câştigat la retur, fără să aibă de înfruntat nicio minge de break.
Setul al doilea l-a început cu un break, dar în al 8-lea game, adversara a mai întârziat-o cu un re-break. Irina a pus însă imediat lucrurile la punct cu un joc de retur câştigat la zero.
Irina a câştigat 64 din punctele disputate – 37 la servicu şi 27 la retur – iar Elisabetta, 53 (38 / 15).

Irina şi-a asigurat un premiu financiar în valoare de 120.000 £ şi va juca în turul 3 (R32) cu Jelena Ostapenko (17, clasament maxim: 5 WTA / martie 2018, 25 de ani) [12], pe care a învins-o în cele două întâlniri de până acum:

Credit Info: itftennis.com

Tot ieri, Sorana Cîrstea pierduse în turul 2

Pe tabloul de dublu, doar una dintre cele trei echipe, cu jucătoare din România în componenţă, a câştigat în primul tur (R64):

Nadiia Kichenok (Ucraina, 56 WTA la dublu) / Raluca Olaru (54) / [15] – Valentini Grammatikopoulou (142) / Peangtarn Plipuech (114) 6-2, 6-3 în 1h9′

Aceasta a fost a treia echipă repartizată echipei româno-ucrainene. După ce Rybakina / Tauson se retrăseseră, acelaşi lucru l-au făcut şi Korpatsch / Han. Doar că în cazul celor din urmă, Tamara Korpatsch şi-a exprimat public enervarea la adresa coechipierei, Harmony Tan, care jucase 3h11′ cu Serena Williams marţi, iar joi urmează să o întâlnească pe Sara Sorribes Tormo şi a decis să se retragă din proba de dublu.
De înţeles şi decizia lui Harmony, care a fost însă una egoistă, mai ales că Tamara scrie în mesajul publicat pe Instagram – alăturat sugestivei fotografii de mai jos – că jucătoarea franceză a fost cea care a solicitat-o pentru a face echipă.
Mai mult, Korpatsch spune că Tan a anunţat-o târziu şi a lăsat-o să aştepte o oră pe teren şi conchide: “dacă eşti ruptă a doua zi după o partidă de trei ore, înseamnă că nu eşti jucătoare profesionistă”.

În turul al doilea (R32) Raluca şi Nadiia vor întâlni echipa invitată a gazdelor, Alicia Barnett (107) / Olivia Nicholls (110).

În alte două partide din primul tur:

Danielle Collins (328) / Desirae Krawczyk (13) (ambele SUA) – Irina Bara (60) / Ekaterine Gorgodze (Georgia, 55) 6-3, 6-2 în 1h9′

Kirsten Flipkens (Belgia, 62) / Sara Sorribes Tormo (Spania, 49) – Monica Niculescu (42) / Gabriela Ruse (59) [14] 7-6(3), 6-2 în 1h54′

Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile

@ Wimbledon
27 iun - 10 iul 2022
"The Championships"
Grand Slam - iarbă, aer liber
£ 35.016.000
Înapoi la Cuprins

..

[29 iunie]

Sorana Cîrstea a pierdut în turul al doilea, după o partidă cu numeroase răsturnări de situaţie

Sorana Cîrstea nu a adăugat victoriei din primul tur (R128) al Wimbledon 2022, încă una în al doilea (R64), fiind învinsă de o jucătoare cu doar doi ani mai vârstnică decât ea, dar care şi-a valorificat mult mai bine experienţa, şi-a respectat cu stricteţe planul tactic, i-a măcinat jucătoarei noastre forţele cu slice-uri incomode de pe ambele părţi, cel de rever fiind în mod special eficient, a fost mai atentă în finalul meciului, atunci când a mutat decisiv, având şi un moral mai bun.
Spre deosebire de alte partide, nu avem a ne plânge de enervările Soranei sau de momente de absenţă ale concentrării, ea contribuind din plin la nivelul foarte bun al partidei. Perioada foarte slabă de la începutul partidei poate fi pusă, mai degrabă, pe seama lipsei de pregătire a unui antidot împotriva jocului nemţoaicei, care era totuşi foarte bine cunoscut atât româncei, cât şi echipei sale:

Embed from Getty Images

5 imagini din timpul partidei

Tatjana Maria (103 WTA) – Sorana Cîrstea (32) [26] 6-3, 1-6, 7-5

Partida a durat 2h11′.
Primul set a avut două părţi diametral opuse: până la 0-5, Sorana nu a reuşit să răspundă corect slice-urilor adversarei, a lăsat să cadă mingea prea mult, luând astfel la ţintă fileul. A încercat să preia iniţiativa avansând, dar passing-urile şi lob-urile adversarei i-au tăiat elanul. De acolo, însă, jucătoarea noastră şi-a mai revenit, a greşit mai puţin, şi-a regăsit primul serviciu şi s-a apropiat la 3-5, după ce a salvat câte o minge de set la 1-5 – la retur – şi 2-5. Dar nici scorul îmbunătăţit pe tabelă, nici două puncte excepţionale reuşite de româncă – cu unul a salvat a doua minge de set, cu al doilea a făcut 3-5 – nu i-au dat încredere suficientă pentru a-şi continua revenirea.
În schimb, i-a folosit cu prisosinţă în al doilea, pe care l-a dominat categoric. Dacă la 1-0 a ratat două mingi de break – acela a fost singurul game pierdut în această manşă – în care şi-a continuat jocul inspirat de la finalul primului set, agresivitatea bine controlată. A făcut spectacol la multe puncte şi eficienţa a fost una remarcabilă.
Tendinţa s-a menţinut şi la începutul setului decisiv, pentru că jucătoarea noastră s-a desprins la 3-0, cu două break-uri înainte. A pierdut avantajul ambelor, dar la 3 egal a mai câştigat o dată la retur şi la 4-3 părea să fie într-o situaţie bună pentru a se desprinde hotărâtor.
Dar şi-a mai pierdut o dată serviciul şi la 5 egal n-a profitat de avantajul pe care l-a avut: 30-0 la primire. Nu a reuşit nici să împiedice break-ul Tatjanei din ultimul game al partidei, jucătoarea din Germania convertind prima oportunitate de a câştiga partida.
Sorana a câştigat 88 din punctele disputate – 47 la serviciu şi 41 la retur – iar Tatjana, doar cu unul mai mult, 89 (47/42).

Ordinea de joc – 29.06 – Wimbledon 2022

Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile

@ Wimbledon
27 iun - 10 iul 2022
"The Championships"
Grand Slam - iarbă, aer liber
£ 35.016.000
Înapoi la Cuprins

..

[29 iunie]

Iga Swiatek, cele mai multe victorii consecutive în secolul XXI. Harmony Tan a oprit-o pe Serena Williams. Nouă capi de serie eliminaţi până acum

Liderul ierarhiei WTA, Iga Swiatek a câştigat ieri, în primul tur al Wimbledon 2022 – 6-0, 6-3 în 1h13′ cu Jana Fett (252) [rezumatul partidei, mai jos] – a 36-a partidă consecutivă în circuit, penultima îi aducea titlul de la Roland Garros.
Această serie este cea mai lungă din secolul XXI, mai precis de la cea a Martinei Hingis în 1997.

Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography

Seria Igăi durează de 132 de zile, răstimp în care în afara Roland Garros a mai devenit campioană la WTA 1000 Doha, Indian Wells, Miami, WTA 500 Stuttgart şi WTA 1000 Roma . De asemenea, a câştigat al 17-lea set cu 6-0 anul acesta şi urcat pe locul 3 la egalitate cu Martina Hingis (2000), ele fiind devansate de Serena (2013) – 25 şi Kim Clijsters (2003) – 18.

Serena Williams a revenit în proba de simplu după un an de absenţă la Wimbledon, turneu pe care l-a câştigat de 7 ori (2002-2003, 2009-2010, 2012, 2015-2016).
Marţi, în primul tur (R128), jucătoarea care va împlini 41 de ani pe 26 septembrie, fost număr 1 WTA timp de 319 săptămâni – între 2002 şi 2017 – clasată pe locul 1204 WTA s-a luptat timp de 3h11′, dar nu a reuşit să învingă timpul şi nici pe Harmony Tan (115) [WC], victorioasă cu: 7-5, 1-6, 7-6[10-7], după ce a revenit în tie-break de la 0-4 [rezumatul partidei, mai jos].
Jucătoarea franceză (clasament maxim: 90 WTA / aprilie 2022, 24 de ani) a câştigat astfel prima partidă pe tabloul principal de la Wimbledon, la prima participare (la Australian Open şi Roland Garros mai câştigase câte un meci).

Acesta a fost al 80-lea turneu de Grand Slam pentru Serena – este precedată doar de Venus cu 90 de participări – la care a jucat 420 de partide, aceasta fiind doar a treia pe care a pierdut-o în primul tur, după Roland Garros 2012, învinsă de Virginie Razzano: 4-6, 7-6(5), 6-3, pentru jucătoarea franceză, clasată atunci pe locul 111 şi Wimbledon 2021, când a abandonat în partida cu Aliaksandra Sasnovich.

Altfel, după ce luni fuseseră eliminaţi 4 capi de serie, marţi au ieşit alţi 5, dar partidele altor două jucătoare cotate printre favorite – Karolina Pliskova (7) [6] şi Garbiñe Muguruza (10) [9] – sunt întrerupte şi vor fi reluate astăzi, iar Jessica Pegula (9) [8] nici nu şi-a început partida din primul tur (R128).

Eliminările de ieri s-au produs în partidele:

Qiang Wang (140 WTA) – Belinda Bencic (16) [14] 6-4, 5-7, 6-2

Ajla Tomljanovic (44) – Jil Teichmann (22) [18] 6-2, 6-3

Jucătoarea croată a fost sfertfinalistă la ediţia trecută a turneului

Magdalena Frech (92) – Camila Giorgi (27) [21] 7-6(4), 6-1

Jucătoarea poloneză a obţinut prima victorie pe tabloul principal de la Wimbledon

Alizé Cornet (37) – Yulia Putintseva (33) [27] 6-3, 7-6(5)

Petra Martic (80) – Shelby Rogers (39) [30] 6-2, 7-6(5)

Repartiţia capilor de serie pe tablou:

Jumătatea superioară

Sfertul 1

optimea 1: Swiatek (1) [1], Putintseva (33) [27] Cornet (37), Teichmann (22) [18] Tomljanovic (44), Krejcikova (14) [13]
optimea 2: Muguruza (10) [9], Rybakina (23) [17], Rogers (39) [30] Petra Martic (80), Pegula (9) [8]

Sfertul 2

optimea 1: Badosa (4) [4] (Bara), Kvitova (26) [25] (Bogdan), Giorgi (27) [21] Frech (92), Halep (18) [16]
optimea 2: Gauff (12) [11] (Buzărnescu), Anisimova (25) [20], Sorribes Tormo (45) [32], Pliskova (7) [6]

Jumătatea inferioară

Sfertul 3

optimea 1: Collins (8) [7] Bouzkova (66), Riske (36) [28], Keys (24) [19], Răducanu (11) [10]
optimea 2: Kerber (19) [15], Mertens (31) [24], Kanepi (38) [31] Parry (77), Jabeur (2) [3]

Sfertul 4

optimea 1: Sakkari (5) [5], Cîrstea (32) [26], Trevisan (29) [22] Cocciaretto (119) (Begu), Ostapenko (17) [12]
optimea 2: Bencic (16) [14] Qiang Wang (140), Haddad Maia (28) [23] Juvan (62), Kalinina (34) [29], Kontaveit (3) [2]

Astăzi se dispută restanţele menţionate mai sus şi partidele turului 2 (R64) de pe jumătatea inferioară a tabloului, inclusiv cele ale Soranei şi Irinei:

Ordinea de joc – 29.06 – Wimbledon 2022

Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile

@ Wimbledon
27 iun - 10 iul 2022
"The Championships"
Grand Slam - iarbă, aer liber
£ 35.016.000


Înapoi la Cuprins

..

[29 iunie]

Sorana Cîrstea şi Irina Begu joacă miercuri în turul al doilea. De asemenea, trei dintre cele patru echipe de dublu cu jucătoare din România în componenţă

Cele două jucătoare din România – Sorana Cîrstea şi Irina Begu – calificate în turul al doilea (R64) pe jumătatea inferioară – pe cea superioară s-au calificat alte patru (îşi vor disputa următorul meci joi) – a tabloului Wimbledon 2022 au fost programate astăzi (miercuri) după cum urmează (sesiunile încep pe terenurile unde joacă ele la ora 13.00):

  • a doua partidă de pe terenul 18, după un meci din turneul masculin, de la ora estimată 15.00:

Sorana, în timpul partidei din primul tur
Credit foto: @phil_ced

Sorana Cîrstea (32) [26]Tatjana Maria (103), palmares direct 3-0 [0-0 pe iarbă]:

Credit info: @itftennis.com

Despre participările Soranei la Wimbledon am vorbit şi aici.

Tatjana Maria (clasament maxim: 46 WTA / noiembrie 2017, 34 de ani) a învins-o în primul tur pe Astra Sharma (136) [Q]: 4-6, 6-3, 6-4 după 1h41′ (primele două seturi s-au disputat luni, decisivul, ieri).

Jucătoarea din Germania este prezentă pentru a 10-a oară pe tabloul principal de la Wimbledon, prima dată în 2007, ultima dată în 2019, cel mai bun rezultat fiind turul 3 (R32) din 2015.
Despre ea vorbeam înaintea partidei pe care a jucat-o î
n primul tur (R128) al Roland Garros 2022 cu Sorana.
După ce jucătoarea noastră a învins-o categoric, Tatjana a abordat patru turnee pe iarbă: a câştigat două meciuri la ITF W100 Surbiton, a pierdut în primul tur la WTA 250 Nottingham, a câştigat două partide, pentru sferturi la WTA 125 Gaido – cu o victorie la Claire Liu (75) şi una la WTA 250 Bad Homburg, în faţa Anastasiei Potapova (87).

  • a 3-a partidă de pe terenul 15, după o partidă din turneul masculin şi alta din cel feminin, la ora estimată 16.30:

Irina Begu (43) – Elisabetta Cocciaretto (119), palmares direct: 1-0

Irina a mai jucat o dată cu Elisabetta, pe zgură, atunci când a câştigat în primul tur al WTA 1000 Roma 2020.

Despre participările Irinei la Wimbledon am vorbit şi aici.

Elisabetta Cocciaretto (clasament maxim: 108 / iunie 2021, 21 de ani) a eliminat-o în primul tur pe compatrioata ei, Martina Trevisan (29) [22]: 6-2, 6-0 în 1h17′.

Jucătoarea italiană este prezentă pentru prima dată pe tabloul principal de la Wimbledon, iar în primul tur a obţinut cea dintâi victorie la un turneu major. La Australian Open 2020, 2021 şi Roland Garros 2021 pierduse în primul.
Anul acesta, Cocciaretto a pierdut în runda a doua a calificărilor Australian Open şi Roland Garros, a disputat un singur turneu WTA – 250 Lyon, unde a pierdut în primul tur, în schimb a jucat o finală WTA 125 – la Makarska, Croaţia, înainte de a veni aici şi a câştigat două titluri ITF: W80 Oeiras şi W60 Grado (ultimele trei pe zgură).
La Makarska a învins şi trei jucătoare din top 100 WTA, cea mai bine clasată – şi din 2022, de altfel – Magdalena Frech (89).

De asemenea, 3 din cele 4 echipe de dublu cu jucătoare din România în componenţă au fost programate astfel:

  • în meciul al doilea de pe terenul 9, de la ora estimată 14.30:

Irina, după victoria din proba de simplu
Credit Foto: @alexpadillaonesa & juliamoldovan

Irina Bara (60 WTA la dublu) / Ekaterine Gorgodze (Georgia, 55) – Danielle Collins (328) / Desirae Krawczyk (13) (ambele SUA)

  • în meciul al treilea de pe terenul 5, nu mai devreme de 16.30:

Nadiia Kichenok (Ucraina, 56) / Raluca Olaru (54) / [15]Tamara Korpatsch (Germania, 298) / Harmony Tan (Franţa, 611)

Adversarele iniţiale ale echipei româno-ucrainene – Rybakina / Tauson – s-au retras din cauza accidentării jucătoarei daneze, care a abandonat în primul tur al probei de simplu

  • în meciul al treilea de pe terenul 11, de la ora estimată 17.00:

Monica, antrenându-se la Wimbledon 2022

Monica Niculescu (42) / Gabriela Ruse (59) [14]Kirsten Flipkens (Belgia, 62) / Sara Sorribes Tormo (Spania, 49)

Ordinea de joc – 29.06 – Wimbledon 2022

Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile

@ Wimbledon
27 iun - 10 iul 2022
"The Championships"
Grand Slam - iarbă, aer liber
£ 35.016.000
Înapoi la Cuprins

..

[28 iunie]

Simona Halep, Ana Bogdan şi Irina Bara s-au calificat în turul al doilea. Gabriela Ruse a pierdut la limită

După ce primele trei din cele şapte jucătoare din România – Sorana Cîrstea şi Irina Begu, ieri, Mihaela Buzărnescu, astăzi – se calificaseră în turul 2 (R64) la Wimbledon 2022, alte trei – Simona Halep, Ana Bogdan şi Irina Bara – li s-au alăturat ulterior, cu victorii clare în primul tur (R128), doar Gabriela Ruse, care a avut şi cea mai ingrată tragere la sorţi, a pierdut.

Embed from Getty Images

Imagini din tipul partidei

Să începem cu jucătoarea învinsă, care aproape la fel ca la ediţia 2018 a turneului, atunci când rata şase mingi de meci în partida cu Agnieszka Radwanska, a fost la un pas – acum ceva mai mare – de prima victorie pe tabloul principal al turneului major pe iarbă (în 2019 a pierdut tot în primul tur):

Coco Gauff (12 WTA) [11] Gabriela Ruse (54) 2-6, 6-3, 7-5

Partida a durat 2h29′.
În primul set, Gabi a condus cu 2-0, a fost egalată, apoi a câştigat următoarele patru jocuri şi ultimele 6 puncte.
În manşa a doua, lui Gauff i-a fost suficient break-ul din jocul 6 pentru a se desprinde, iar Gabi a reuşit doar să anuleze primele două mingi de set la 2-5 şi serviciul.

Decisivul a fost unul încrâncenat, cu jucătoarea noastră egalând de la 1-3, ca la 4-4 să-şi facă serviciul, după ce a salvat 5 mingi de break ale americancei. Dar la 5-5 românca şi-a pierdut serviciul, atunci când Coco a convertit a 5-a minge de break, Gabi neavând nicio şansă pentru 6-5. Gauff a închis meciul cu un game câştigat la zero.

Coco Gauff va fi următoarea adversară a Mihaelei Buzărnescu. Ele nu s-au mai întâlnit până acum.

Imagini din tipul partidei

Simona Halep (18) [16] – Karolina Muchova (81) 6-3, 6-2 în 1h5′

Simona a câştigat astfel a 8-a partidă consecutivă la Wimbledon, primele 7 pentru titlul din 2019.
Următoarea ei adversară va fi Kirsten Flipkens (Belgia, 190, clasament maxim: 13 WTA / august 2013, 36 de ani) [PR-clasament protejat], palmaresul direct fiindu-i favorabil jucătoarei noastre, 5-0:

Credit Info: itftennis.com

Ana, după victoria de astăzi,
alături de fizioterapeutul Alexandru Tănase şi preparatorul fizic Dan Cristea (în foto 1)

Ana Bogdan (111) – Dayana Yastremska (74) 6-2, 6-2 în 1h2′

Ana va juca pentru a doua oară în turul 2 la Wimbledon, prima dată în 2017. În 2018, 2019 şi 2021 a pierdut în primul tur.
Următoarea ei adversară va fi Petra Kvitova (26, clasament maxim: 2 WTA / octombrie 2011, 32 de ani) [25], ele nemaiîntâlnindu-se până acum.

Embed from Getty Images

Imagini din tipul partidei

Irina Bara (122) – Chloe Paquet (106) 6-2, 6-4 în 1h20′

Irina este prezentă pentru prima dată pe tabloul principal la Wimbledon şi va juca în turul al doilea cu Paula Badosa (4, clasament maxim: 2 WTA / aprilie 2022, 24 de ani) [4].

Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile

@ Wimbledon
27 iun - 10 iul 2022
"The Championships"
Grand Slam - iarbă, aer liber
£ 35.016.000
Înapoi la Cuprins

..

[28 iunie]

Mihaela Buzărnescu revine în turul al doilea la Wimbledon după trei ani

Şi a treia jucătoare din România care a evoluat în primul tur (R128) la Wimbledon 2022 – după Sorana Cîrstea şi Irina Begu – a câştigat.

Este vorba despre Mihaela Buzărnescu, care va juca astfel din nou în turul doi (R64) după ediţia 2019. Anul trecut pierdea în primul tur, iar în 2018, la prima participare pe tabloul principal, ajungea în turul 3 (R32).

În partida de astăzi, ea nu a pierdut decât 13 puncte la serviciu:

Embed from Getty Images

Mihaela Buzărnescu (127) – Nastasja Schunk (154) [Q] 6-4, 6-2

Partida a durat 1h16′.
Mihaela a început tare: 3-0 cu două break-uri înainte, pentru ca apoi să-şi mai piardă doar o dată serviciul.
În setul al doilea a câştigat la retur în primul şi al şaptelea game, fără să aibă de înfruntat nicio minge de break.
Mihaela a câştigat 64 din punctele disputate – 36 la seriviciu şi 28 la retur -, iar Nastasja, 44 (31/13).

Mihaela va fi recompensată cu un premiu financiar în valoare de 78.000 £ şi o va întâlni în turul 2 (R64) pe învingătoarea din partida Gabriela Ruse (54) – Coco Gauff (SUA, 12) [11], care se dispută acum.

Nastasja Schunk (clasată pe cel mai bun loc al carierei, 18 ani) a jucat pentru a doua oară pe un tablou principal la un turneu de Grand Slam, tot anul acesta era învinsă în primul tur al Roland Garros de Simona Halep.

Şi tânăra jucătoare din Germania este prezentă pe lista de acceptare preliminară la WTA 125 “BCR Iaşi Open” (1-7 august).

Ordinea de joc – 28.06 – Wimbledon 2022

Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile

@ Wimbledon
27 iun - 10 iul 2022
"The Championships"
Grand Slam - iarbă, aer liber
£ 35.016.000
Înapoi la Cuprins

..

[28 iunie]

Halep, Ruse, Bara, Bogdan şi Buzărnescu joacă marţi în primul tur. Ordinea de joc

După ce luni, cele două jucătoare din România – Sorana Cîrstea şi Irina Begu – poziţionate pe jumătatea inferioară a tabloului Wimbledon 2022 s-au calificat în turul al doilea (R64), astăzi (marţi) vor evolua în primul tur (R128) celelalte cinci, de pe jumătatea superioară a tabloului.

Cu menţiunea că nu mai puţin de 6 partide sunt întrerupte de ieri din cauza ploii şi altele nu s-au disputat, ele au fost programate astfel [ordinea de joc în format PDF mai jos]:

  • în prima partidă de pe terenul 4, de la ora 13.00:

Mihaela Buzărnescu (127) – Nastasja Schunk (Germania, 154, clasată pe cel mai bun loc al carierei, 18 ani) [Q], palmares direct: 0-0

  • în a doua partidă de pe terenul 2, după un meci din turneul masculin, de la ora estimată 15.00:

Gabriela Ruse (54) – Coco Gauff (SUA, 12, aflată pe cel mai bun loc din carieră, 18 ani) [11], palmares direct: 0-0

  • în a treia partidă de pe terenul 6, după un meci din turneul feminin și unul din cel masculin, de la ora estimată 16.30:

Irina Bara (122) – Chloe Paquet (Franța, 106, clasată pe cel mai bun loc al carierei, 27 de ani), palmares direct: 1-0, partida s-a jucat pe zgură, în optimile ITF W80 Valencia 2021

  • în a treia partidă de pe terenul 14, după un meci din turneul masculin şi altul din cel feminin, de la ora estimată 16.30:

Ana Bogdan (111) – Dayana Yastremska (Ucraina, 74, clasament maxim: 21 / ianuarie 2020, 22 de ani), palmares direct 0-2 (0-0 pe iarbă):

Credit Info: itftennis.com

  • în a treia partidă de pe terenul 1, după un meci din turneul masculin şi un set al unuia întrerupt din cel feminin, de la ora estimată 17.30:

Simona, la Wimbledon 2022

Simona Halep (18) [16]Karolina Muchova (Cehia, 81, clasament maxim: 19 / mai 2021, 25 de ani), palmares direct: 0-0

Ordinea de joc – 28.06 – Wimbledon 2022

Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile

@ Wimbledon
27 iun - 10 iul 2022
"The Championships"
Grand Slam - iarbă, aer liber
£ 35.016.000
Înapoi la Cuprins

..

[28 iunie]

Irina Begu, trece la rândul ei în turul al doilea. Următoarea adversară. Cea a Soranei Cîrstea va fi decisă astăzi

După ce luni Sorana Cîrstea se califica în turul al doilea (R64) la Wimbledon 2022, ceva mai târziu, Irina Begu i-a călcat pe urme şi a trecut pentru a 5-a oară de primul tur, din 10 participări pe tabloul principal.
Victoria ei din primul tur (R128) al actualei ediţii a fost una categorică, jucătoarea noastră părând a fi remontată fizic şi psihic, în urma pauzei pe care şi-a luat-o după Roland Garros. Rămâne să arate aceasta şi în faţa unei adversare mai tari sau într-o formă sportivă mai bună, decât a fost partenera de dublu a Irinei Bara.
Irina şi-a spus apăsat cuvântul încă de la începutul meciului, atunci când a câştigat un game de retur la zero, iar după ce a depăşit singurul moment dificil din primul set, s-a distanţat repede, pierzând în tot meciul doar 14 puncte la serviciu:

Irina şi antrenorul Victor Crivoi înaintea turneului

Irina Begu (43 WTA) – Ekaterine Gorgodze (114) 6-4, 6-1 în 1h13′, după ce învingătoarea şi-a câştigat toate jocurile de serviciu – a anulat unica minge de re-break din meci a adversarei, la 4-3 în primul set – şi a câştigat o dată la retur în manşa întâi, de trei ori în a doua.
Irina a câştigat 67 din punctele disputate – 35 la serviciu şi 32 la retur -, iar Eko, 46 (32/14).

Următoarea adversară a jucătoarei noastre va fi Elisabetta Cocciaretto (119), care ieri a fost una din cele 4 jucătoare ce au eliminat capi de serie [vom reveni, legat de celelalte 3]. Ea a scos-o pe compatrioata ei, Martina Trevisan (29) [22]: 6-2, 6-0 în 1h17′. În primele lor două întâlniri câştigase Trevisan.
Irina a mai jucat o dată cu Elisabetta, pe zgură, atunci când a câştigat în primul tur al WTA 1000 Roma 2020.

La fel ca Sorana, Irina va pierde oricum cele 130 de puncte corespunzătoare turului 3 (R32) pe care îl atingea anul trecut aici şi va regresa cu 5 locuri în clasament.
Premiile lor financiare sunt deocamdată de 78.000 £.

Adversara Soranei din turul al doilea (R64) va fi decisă astăzi, după ce se va încheia una din numeroasele partide întrerupte ieri din cauza ploii: Astra Sharma (136) [Q] – Tatjana Maria (103), scorul fiind 6-4, 3-6, 1-1.

Ordinea de joc – 28.06 – Wimbledon 2022

Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile

@ Wimbledon
27 iun - 10 iul 2022
"The Championships"
Grand Slam - iarbă, aer liber
£ 35.016.000
Înapoi la Cuprins

..

[27 iunie]

Sorana Cîrstea, două tie-break-uri câştigate, pentru turul al doilea

Sorana Cîrstea a câştigat partida din turul 1 (R128) la Wimbledon 2022 [articol actualizat], după o partidă în care s-a străduit destul de mult să treacă de rezistenţa adversarei şi peste propriile erori.
Ea va juca astfel pentru a 8-a oară în turul 2 al turneului de Grand Slam pe iarbă, din 13 participări.

Sorana, la Wimbledon 2022

Sorana Cîrstea (32 WTA) [26] – Aleksandra Krunic (107) 7-6(5), 7-6(1)

Partida a durat 1h44′.
După un schimb de break-uri – câştigate la zero, prima Sorana – în al doilea şi al treilea game – jucătoarea noastră s-a desprins cu un nou game câştigat la retur, pentru 3-1. Şi-a câştigat uşor următoarele două jocuri de serviciu, astfel că la 5-3 a servit pentru set, dar a ratat primele două oportunităţi. A urmat un moment de scădere accentuat al româncei, care şi-a revenit însă la timp, a dus setul în tie-break, unde s-a desprins de la 5-5.
Setul al doilea a fost şi mai încrâncenat, dar s-a derulat după acelaşi tipar, cu jucătoarea noastră din nou în avantaj, acum a avut în trei rânduri un break înainte – pentru 3-2, 4-3 şi 6-5 – dar a fost de fiecare dată egalată. Doar că acum a câştigat mult mai uşor tie-break-ul, în care s-a desprins la 6-0 şi a convertit a doua minge de meci.
Sorana a câştigat 82 din punctele disputate – 47 la serviciu şi 35 la retur, iar Aleksandra, 75 (41/34).

Sorana o va întâlni în turul 2 (R64) pe învingătoarea din partida Astra Sharma (136) [Q] – Tatjana Maria (103), care se va juca ceva mai târziu.

Cum anul acesta nu se acordă puncte WTA la Wimbledon, Sorana va pierde cele 130 de puncte, pe care le obţinea pentru turul 3 (R32) la ediţia trecută, indiferent de rezultatul pe care îl va obţine anul acesta şi va pierde două locuri în clasament.
În timpul celei de-a doua săptămâni a turneului de la Wimbledon se va disputa cel din circuitul intermediar WTA 125 Båstad, aşadar locurile din clasamentul live neoficial nu sunt certe, dar evident, abaterile nu pot fi mari, în orice caz, nu în acea zonă.

Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile

@ Wimbledon
27 iun - 10 iul 2022
"The Championships"
Grand Slam - iarbă, aer liber
£ 35.016.000
Înapoi la Cuprins

..

[27 iunie]

Maja Chawlinska, jucătoarea poloneză anunţată la WTA 125 “BCR Iaşi Open”, prima victorie pe un tablou principal din circuitul GS / WTA. Anul trecut renunţase temporar la tenis. Ons Jabeur, numărul 2 WTA începând de ieri, începe cu o victorie categorică

Maja Chawlinska, este una dintre jucătoarele înscrise cu prima opţiune pe lista de acceptare la WTA 125 BCR “Iaşi Open” (1-7 august). Lista nu este finală, termenul limită fiind cu patru săptămâni înaintea datei de start a evenimentului şi deocamdată arată astfel:

Clasată săptămâna aceasta pe cel mai bun loc al carierei, 170 WTA, jucătoarea poloneză în vârstă de 20 de ani, a trecut la Wimbledon 2022 [articol actualizat] de calificăriîn runda a doua a învins-o pe Alexandra Cadanţu (172): 6-2, 5-7, 6-2 – şi a jucat astăzi pentru prima dată pe un tablou principal de Grand Slam sau WTA.

Imagini din timpul partidei
Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography

Debutul Majei Chwalinska a coincis cu victorie în faţa Katerinei Siniakova (79, clasament maxim: 31 WTA / octombrie 2018): 6-0, 7-5, după ce jucătoarea poloneză nu a pierdut în primul set decât 9 din cele 33 de puncte disputate, iar în al doilea a condus cu 5-3, a fost egalată şi a încheiat partida la retur, convertind a 3-a minge de meci, după un game cu patru egalităţi.
Următoarea ei adversară va fi Alison Riske Amritraj (36) [28].

Anul trecut, după ce pierdea în prima rundă a calificărilor Wimbledon, Maja anunţa că trece printr-o depresie, nu mai este capabilă să se antreneze şi a lipsit până în luna octombrie. La junioare ea a avansat cot la cot cu Iga Swiatek, de altfel ele au fost finaliste în proba de dublu a junioarelor la Australian Open 2017

Altfel, într-o zi perturbată de reprize de ploaie, dintre primii 8 capi de serie a jucat până acum doar Ons Jabeur [3], care a urcat în clasamentul publicat încă de ieri, pe cel mai bun loc al carierei – 2 WTA – şi a învins-o categoric pe Mirjam Björklund (125) [Q]: 6-1, 6-3.

Evident, că din cauza vremii, şi partidele Soranei şi Irinei vor începe mult mai târziu.

Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile

@ Wimbledon
27 iun - 10 iul 2022
"The Championships"
Grand Slam - iarbă, aer liber
£ 35.016.000
Înapoi la Cuprins

..

[26 iunie]

Sorana Cîrstea şi Irina Begu joacă luni în primul tur. Câteva date despre adversare

Două dintre cele şapte jucătoare din România prezente pe tabloul Wimbledon 2022 – cele poziţionate pe jumătatea inferioară – au fost programate luni, în primul tur (R128), zi în care sesiunile încep pe terenurile unde vor evolua ele, la ora 13.00:

  • în meciul al doilea de pe terenul 8, după un meci din turneul masculin, de la ora estimată 15.00:

Sorana Cîrstea (32 WTA) [26]Aleksandra Krunic (107)

Palmares direct 3-1 [1-0 pe iarbă]:

Credit Info: itftennis.com

Sorana Cîrstea (clasament maxim: 21 WTA / august 2013, 32 de ani) este prezentă pentru a 13-a oară pe tabloul principal al Wimbledon, cea mai bună performanţă fiind turul 3 (R32) pe care l-a atins în 2009, 2012, 2017 şi 2021.

Aleksandra Krunic (clasament maxim: 39 WTA / iunie 2018, 29 de ani) este prezentă pentru a 5-a oară pe tabloul principal la Wimbledon. Cel mai bun rezultat turul 3 (R32) în 2015, apoi a pierdut la trei ediţii în primul tur.
Anul acesta nu a legat două victorii pe tablourile principale la niciun turneu – indiferent de circuit – doar la Roland Garros, WTA 250 Birmingham şi un ITF W60 a câştigat câte un meci. A mai câştigat câteva meciuri în calificări, până la un palmares victorii – înfrângeri: 10-15.
Nu a învins nicio jucătoare clasată în top 100 WTA.

  • în meciul al patrulea de pe terenul 16, după un meci din turneul feminin şi două din cel masculin, de la ora estimată 18.30:

Irina Begu (43) – Ekaterine Gorgodze (114)

Palmares direct: 1-0, partida din prima rundă a calificărilor WTA 1000 Madrid 2022.

Irina Begu (clasament maxim: 22 WTA / august 2016, 31 de ani) este prezentă pentru a 10-a oară pe tabloul principal la Wimbledon, cel mai bun rezultat fiind turul 3 (R32) pe care l-a atins în 2015 şi 2021.

Ekaterine Gorgodze (clasament maxim: 108 WTA / mai 2022, 30 de ani) joacă pentru prima dată pe tabloul principal la Wimbledon şi pentru a doua oară pe cel al unui turneu major, după Roland Garros 2021.
În 2019 și 2021 a trecut de prima rundă a calificărilor Wimbledon.
Anul acesta a câştigat un singur meci pe tablourile principale WTA, cu Yuliana Monroy (683) la 250 Bogota şi unul pe tabloul principal la WTA 125 Valencia, cu Diane Parry (82), cea mai bine clasată jucătoare pe care a învins-o în acest sezon.
A jucat două finale la ITF W60 Bellinzona şi Praga (toate pe zgură).

Ordinea de joc – 27.06 – Wimbledon 2022

Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile

@ Wimbledon
27 iun - 10 iul 2022
"The Championships"
Grand Slam - iarbă, aer liber
£ 35.016.000
Înapoi la Cuprins

[24 iunie]

Adversarele jucătoarelor din România în primul tur. Repartiţia capilor de serie pe tablou

Au fost trase la sorţi tablourile de simplu la Wimbledon 2022 [în format PDF, mai jos].

Pe cel feminin sunt prezente 7 jucătoare din România, care vor disputa următoarele partide în primul tur (R128) [în ordinea tabloului]:

  • pe al doilea sfert, prima optime:

Irina Bara (121) – Chloe Paquet (Franța, 101, clasată pe cel mai bun loc din carieră, 27 de ani)

  • tot pe al doilea sfert, prima optime:

Ana Bogdan (109) – Dayana Yastremska (Ucraina, 74, clasament maxim: 21 WTA / ianuarie 2020, 22 de ani)

Irina şi Ana se pot întâlni teoretic în turul 3 (R32)

  • şi tot pe al doilea sfert, prima optime, dar a doua 16-ime:

Simona Halep (19) [16]Karolina Muchova (Cehia, 82, clasament maxim: 19 WTA / mai 2021, 25 de ani)

  • pe al doilea sfert, a doua optime:

Gabriela Ruse (55) – Coco Gauff (SUA, 12, clasată pe cel mai bun loc al carierei, 18 de ani) [11]

  • tot pe al doilea sfert, a doua optime:

Mihaela Buzărnescu (126) – Nastasja Schunk (Germania, 156, clasament maxim: 155 WTA / 13 iunie 2022, 18 ani) [Q]

Gabi şi Mihaela se pot întâlni teoretic în turul 2

  • pe al 4-lea sfert, prima optime:

Sorana Cîrstea (32) [26]Aleksandra Krunic (Serbia, 108, clasament maxim: 39 WTA / iunie 2018, 29 de ani)

  • tot pe al 4-lea sfert, prima optime:

Irina Begu (43) – Ekaterine Gorgodze (112, clasament maxim: 108 WTA / mai 2022, 30 de ani)

Sorana şi Irina se pot întâlni în optimi

Capii de serie au fost repartizaţi astfel pe tablou:

Primii 8 capi de serie
Credit Foto: @wta

Jumătatea superioară

Sfertul 1

optimea 1: Swiatek (1) [1], Putintseva (33) [27], Teichmann (23) [18], Krejcikova (15) [13]
optimea 2: Muguruza (10) [9], Rybakina (21) [17], Rogers (37) [30], Pegula (9) [8]

Sfertul 2

optimea 1: Badosa (4) [4] (Bara), Kvitova (31) [25] (Bogdan), Giorgi (26) [21], Halep (19) [16]
optimea 2: Gauff (12) [11] (Ruse, Buzărnescu), Anisimova (25) [20], Sorribes Tormo (40) [32], Pliskova (7) [6]

Jumătatea inferioară

Sfertul 3

optimea 1: Collins (8) [7], Riske (35) [28], Keys (24) [19], Răducanu (11) [10]
optimea 2: Kerber (18) [15], Mertens (30) [24], Kanepi (39) [31], Jabeur (3) [3]

Sfertul 4

optimea 1: Sakkari (5) [5], Cîrstea (32) [26], Trevisan (27) [22] (Begu), Ostapenko (14) [12]
optimea 2: Bencic (17) [14], Haddad Maia (29) [23], Kalinina (36) [29], Kontaveit (2) [2]

@ Wimbledon
27 iun - 10 iul 2022
"The Championships"
Grand Slam - iarbă, aer liber
£ 35.016.000
Înapoi la Cuprins

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.