[29 iunie]
Sorana Cîrstea a pierdut în turul al doilea, după o partidă cu numeroase răsturnări de situaţie
Sorana Cîrstea nu a adăugat victoriei din primul tur (R128) al Wimbledon 2022, încă una în al doilea (R64), fiind învinsă de o jucătoare cu doar doi ani mai vârstnică decât ea, dar care şi-a valorificat mult mai bine experienţa, şi-a respectat cu stricteţe planul tactic, i-a măcinat jucătoarei noastre forţele cu slice-uri incomode de pe ambele părţi, cel de rever fiind în mod special eficient, a fost mai atentă în finalul meciului, atunci când a mutat decisiv, având şi un moral mai bun.
Spre deosebire de alte partide, nu avem a ne plânge de enervările Soranei sau de momente de absenţă ale concentrării, ea contribuind din plin la nivelul foarte bun al partidei. Perioada foarte slabă de la începutul partidei poate fi pusă, mai degrabă, pe seama lipsei de pregătire a unui antidot împotriva jocului nemţoaicei, care era totuşi foarte bine cunoscut atât româncei, cât şi echipei sale:
5 imagini din timpul partidei
Tatjana Maria (103 WTA) – Sorana Cîrstea (32) [26] 6-3, 1-6, 7-5
Partida a durat 2h11′.
Primul set a avut două părţi diametral opuse: până la 0-5, Sorana nu a reuşit să răspundă corect slice-urilor adversarei, a lăsat să cadă mingea prea mult, luând astfel la ţintă fileul. A încercat să preia iniţiativa avansând, dar passing-urile şi lob-urile adversarei i-au tăiat elanul. De acolo, însă, jucătoarea noastră şi-a mai revenit, a greşit mai puţin, şi-a regăsit primul serviciu şi s-a apropiat la 3-5, după ce a salvat câte o minge de set la 1-5 – la retur – şi 2-5. Dar nici scorul îmbunătăţit pe tabelă, nici două puncte excepţionale reuşite de româncă – cu unul a salvat a doua minge de set, cu al doilea a făcut 3-5 – nu i-au dat încredere suficientă pentru a-şi continua revenirea.
În schimb, i-a folosit cu prisosinţă în al doilea, pe care l-a dominat categoric. Dacă la 1-0 a ratat două mingi de break – acela a fost singurul game pierdut în această manşă – în care şi-a continuat jocul inspirat de la finalul primului set, agresivitatea bine controlată. A făcut spectacol la multe puncte şi eficienţa a fost una remarcabilă.
Tendinţa s-a menţinut şi la începutul setului decisiv, pentru că jucătoarea noastră s-a desprins la 3-0, cu două break-uri înainte. A pierdut avantajul ambelor, dar la 3 egal a mai câştigat o dată la retur şi la 4-3 părea să fie într-o situaţie bună pentru a se desprinde hotărâtor.
Dar şi-a mai pierdut o dată serviciul şi la 5 egal n-a profitat de avantajul pe care l-a avut: 30-0 la primire. Nu a reuşit nici să împiedice break-ul Tatjanei din ultimul game al partidei, jucătoarea din Germania convertind prima oportunitate de a câştiga partida.
Sorana a câştigat 88 din punctele disputate – 47 la serviciu şi 41 la retur – iar Tatjana, doar cu unul mai mult, 89 (47/42).
Ordinea de joc – 29.06 – Wimbledon 2022
Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile
@ Wimbledon 27 iun - 10 iul 2022 | |
"The Championships" Grand Slam - iarbă, aer liber £ 35.016.000 |
[29 iunie]
Iga Swiatek, cele mai multe victorii consecutive în secolul XXI. Harmony Tan a oprit-o pe Serena Williams. Nouă capi de serie eliminaţi până acum
Liderul ierarhiei WTA, Iga Swiatek a câştigat ieri, în primul tur al Wimbledon 2022 – 6-0, 6-3 în 1h13′ cu Jana Fett (252) [rezumatul partidei, mai jos] – a 36-a partidă consecutivă în circuit, penultima îi aducea titlul de la Roland Garros.
Această serie este cea mai lungă din secolul XXI, mai precis de la cea a Martinei Hingis în 1997.
Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography
Seria Igăi durează de 132 de zile, răstimp în care în afara Roland Garros a mai devenit campioană la WTA 1000 Doha, Indian Wells, Miami, WTA 500 Stuttgart şi WTA 1000 Roma . De asemenea, a câştigat al 17-lea set cu 6-0 anul acesta şi urcat pe locul 3 la egalitate cu Martina Hingis (2000), ele fiind devansate de Serena (2013) – 25 şi Kim Clijsters (2003) – 18.
Serena Williams a revenit în proba de simplu după un an de absenţă la Wimbledon, turneu pe care l-a câştigat de 7 ori (2002-2003, 2009-2010, 2012, 2015-2016).
Marţi, în primul tur (R128), jucătoarea care va împlini 41 de ani pe 26 septembrie, fost număr 1 WTA timp de 319 săptămâni – între 2002 şi 2017 – clasată pe locul 1204 WTA s-a luptat timp de 3h11′, dar nu a reuşit să învingă timpul şi nici pe Harmony Tan (115) [WC], victorioasă cu: 7-5, 1-6, 7-6[10-7], după ce a revenit în tie-break de la 0-4 [rezumatul partidei, mai jos].
Jucătoarea franceză (clasament maxim: 90 WTA / aprilie 2022, 24 de ani) a câştigat astfel prima partidă pe tabloul principal de la Wimbledon, la prima participare (la Australian Open şi Roland Garros mai câştigase câte un meci).
Acesta a fost al 80-lea turneu de Grand Slam pentru Serena – este precedată doar de Venus cu 90 de participări – la care a jucat 420 de partide, aceasta fiind doar a treia pe care a pierdut-o în primul tur, după Roland Garros 2012, învinsă de Virginie Razzano: 4-6, 7-6(5), 6-3, pentru jucătoarea franceză, clasată atunci pe locul 111 şi Wimbledon 2021, când a abandonat în partida cu Aliaksandra Sasnovich.
Altfel, după ce luni fuseseră eliminaţi 4 capi de serie, marţi au ieşit alţi 5, dar partidele altor două jucătoare cotate printre favorite – Karolina Pliskova (7) [6] şi Garbiñe Muguruza (10) [9] – sunt întrerupte şi vor fi reluate astăzi, iar Jessica Pegula (9) [8] nici nu şi-a început partida din primul tur (R128).
Eliminările de ieri s-au produs în partidele:
Qiang Wang (140 WTA) – Belinda Bencic (16) [14] 6-4, 5-7, 6-2
Ajla Tomljanovic (44) – Jil Teichmann (22) [18] 6-2, 6-3
Jucătoarea croată a fost sfertfinalistă la ediţia trecută a turneului
Magdalena Frech (92) – Camila Giorgi (27) [21] 7-6(4), 6-1
Jucătoarea poloneză a obţinut prima victorie pe tabloul principal de la Wimbledon
Alizé Cornet (37) – Yulia Putintseva (33) [27] 6-3, 7-6(5)
Petra Martic (80) – Shelby Rogers (39) [30] 6-2, 7-6(5)
Repartiţia capilor de serie pe tablou:
Jumătatea superioară
Sfertul 1
optimea 1: Swiatek (1) [1], Putintseva (33) [27] Cornet (37), Teichmann (22) [18] Tomljanovic (44), Krejcikova (14) [13]
optimea 2: Muguruza (10) [9], Rybakina (23) [17], Rogers (39) [30] Petra Martic (80), Pegula (9) [8]
Sfertul 2
optimea 1: Badosa (4) [4] (Bara), Kvitova (26) [25] (Bogdan), Giorgi (27) [21] Frech (92), Halep (18) [16]
optimea 2: Gauff (12) [11] (Buzărnescu), Anisimova (25) [20], Sorribes Tormo (45) [32], Pliskova (7) [6]
Jumătatea inferioară
Sfertul 3
optimea 1: Collins (8) [7] Bouzkova (66), Riske (36) [28], Keys (24) [19], Răducanu (11) [10]
optimea 2: Kerber (19) [15], Mertens (31) [24], Kanepi (38) [31] Parry (77), Jabeur (2) [3]
Sfertul 4
optimea 1: Sakkari (5) [5], Cîrstea (32) [26], Trevisan (29) [22] Cocciaretto (119) (Begu), Ostapenko (17) [12]
optimea 2: Bencic (16) [14] Qiang Wang (140), Haddad Maia (28) [23] Juvan (62), Kalinina (34) [29], Kontaveit (3) [2]
Astăzi se dispută restanţele menţionate mai sus şi partidele turului 2 (R64) de pe jumătatea inferioară a tabloului, inclusiv cele ale Soranei şi Irinei:
Ordinea de joc – 29.06 – Wimbledon 2022
Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile
@ Wimbledon 27 iun - 10 iul 2022 | |
"The Championships" Grand Slam - iarbă, aer liber £ 35.016.000 |
[29 iunie]
Sorana Cîrstea şi Irina Begu joacă miercuri în turul al doilea. De asemenea, trei dintre cele patru echipe de dublu cu jucătoare din România în componenţă
Cele două jucătoare din România – Sorana Cîrstea şi Irina Begu – calificate în turul al doilea (R64) pe jumătatea inferioară – pe cea superioară s-au calificat alte patru (îşi vor disputa următorul meci joi) – a tabloului Wimbledon 2022 au fost programate astăzi (miercuri) după cum urmează (sesiunile încep pe terenurile unde joacă ele la ora 13.00):
- a doua partidă de pe terenul 18, după un meci din turneul masculin, de la ora estimată 15.00:
Sorana, în timpul partidei din primul tur
Credit foto: @phil_ced
Sorana Cîrstea (32) [26] – Tatjana Maria (103), palmares direct 3-0 [0-0 pe iarbă]:
Despre participările Soranei la Wimbledon am vorbit şi aici.
Tatjana Maria (clasament maxim: 46 WTA / noiembrie 2017, 34 de ani) a învins-o în primul tur pe Astra Sharma (136) [Q]: 4-6, 6-3, 6-4 după 1h41′ (primele două seturi s-au disputat luni, decisivul, ieri).
Jucătoarea din Germania este prezentă pentru a 10-a oară pe tabloul principal de la Wimbledon, prima dată în 2007, ultima dată în 2019, cel mai bun rezultat fiind turul 3 (R32) din 2015.
Despre ea vorbeam înaintea partidei pe care a jucat-o în primul tur (R128) al Roland Garros 2022 cu Sorana.
După ce jucătoarea noastră a învins-o categoric, Tatjana a abordat patru turnee pe iarbă: a câştigat două meciuri la ITF W100 Surbiton, a pierdut în primul tur la WTA 250 Nottingham, a câştigat două partide, pentru sferturi la WTA 125 Gaido – cu o victorie la Claire Liu (75) şi una la WTA 250 Bad Homburg, în faţa Anastasiei Potapova (87).
- a 3-a partidă de pe terenul 15, după o partidă din turneul masculin şi alta din cel feminin, la ora estimată 16.30:
Irina Begu (43) – Elisabetta Cocciaretto (119), palmares direct: 1-0
Irina a mai jucat o dată cu Elisabetta, pe zgură, atunci când a câştigat în primul tur al WTA 1000 Roma 2020.
Despre participările Irinei la Wimbledon am vorbit şi aici.
Elisabetta Cocciaretto (clasament maxim: 108 / iunie 2021, 21 de ani) a eliminat-o în primul tur pe compatrioata ei, Martina Trevisan (29) [22]: 6-2, 6-0 în 1h17′.
Jucătoarea italiană este prezentă pentru prima dată pe tabloul principal de la Wimbledon, iar în primul tur a obţinut cea dintâi victorie la un turneu major. La Australian Open 2020, 2021 şi Roland Garros 2021 pierduse în primul.
Anul acesta, Cocciaretto a pierdut în runda a doua a calificărilor Australian Open şi Roland Garros, a disputat un singur turneu WTA – 250 Lyon, unde a pierdut în primul tur, în schimb a jucat o finală WTA 125 – la Makarska, Croaţia, înainte de a veni aici şi a câştigat două titluri ITF: W80 Oeiras şi W60 Grado (ultimele trei pe zgură).
La Makarska a învins şi trei jucătoare din top 100 WTA, cea mai bine clasată – şi din 2022, de altfel – Magdalena Frech (89).
De asemenea, 3 din cele 4 echipe de dublu cu jucătoare din România în componenţă au fost programate astfel:
- în meciul al doilea de pe terenul 9, de la ora estimată 14.30:
Irina, după victoria din proba de simplu
Credit Foto: @alexpadillaonesa & juliamoldovan
Irina Bara (60 WTA la dublu) / Ekaterine Gorgodze (Georgia, 55) – Danielle Collins (328) / Desirae Krawczyk (13) (ambele SUA)
- în meciul al treilea de pe terenul 5, nu mai devreme de 16.30:
Nadiia Kichenok (Ucraina, 56) / Raluca Olaru (54) / [15] – Tamara Korpatsch (Germania, 298) / Harmony Tan (Franţa, 611)
Adversarele iniţiale ale echipei româno-ucrainene – Rybakina / Tauson – s-au retras din cauza accidentării jucătoarei daneze, care a abandonat în primul tur al probei de simplu
- în meciul al treilea de pe terenul 11, de la ora estimată 17.00:
Monica, antrenându-se la Wimbledon 2022
Monica Niculescu (42) / Gabriela Ruse (59) [14] – Kirsten Flipkens (Belgia, 62) / Sara Sorribes Tormo (Spania, 49)
Ordinea de joc – 29.06 – Wimbledon 2022
Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile
@ Wimbledon 27 iun - 10 iul 2022 | |
"The Championships" Grand Slam - iarbă, aer liber £ 35.016.000 |
[28 iunie]
Simona Halep, Ana Bogdan şi Irina Bara s-au calificat în turul al doilea. Gabriela Ruse a pierdut la limită
După ce primele trei din cele şapte jucătoare din România – Sorana Cîrstea şi Irina Begu, ieri, Mihaela Buzărnescu, astăzi – se calificaseră în turul 2 (R64) la Wimbledon 2022, alte trei – Simona Halep, Ana Bogdan şi Irina Bara – li s-au alăturat ulterior, cu victorii clare în primul tur (R128), doar Gabriela Ruse, care a avut şi cea mai ingrată tragere la sorţi, a pierdut.
Imagini din tipul partidei
Să începem cu jucătoarea învinsă, care aproape la fel ca la ediţia 2018 a turneului, atunci când rata şase mingi de meci în partida cu Agnieszka Radwanska, a fost la un pas – acum ceva mai mare – de prima victorie pe tabloul principal al turneului major pe iarbă (în 2019 a pierdut tot în primul tur):
Coco Gauff (12 WTA) [11] – Gabriela Ruse (54) 2-6, 6-3, 7-5
Partida a durat 2h29′.
În primul set, Gabi a condus cu 2-0, a fost egalată, apoi a câştigat următoarele patru jocuri şi ultimele 6 puncte.
În manşa a doua, lui Gauff i-a fost suficient break-ul din jocul 6 pentru a se desprinde, iar Gabi a reuşit doar să anuleze primele două mingi de set la 2-5 şi serviciul.
Decisivul a fost unul încrâncenat, cu jucătoarea noastră egalând de la 1-3, ca la 4-4 să-şi facă serviciul, după ce a salvat 5 mingi de break ale americancei. Dar la 5-5 românca şi-a pierdut serviciul, atunci când Coco a convertit a 5-a minge de break, Gabi neavând nicio şansă pentru 6-5. Gauff a închis meciul cu un game câştigat la zero.
Coco Gauff va fi următoarea adversară a Mihaelei Buzărnescu. Ele nu s-au mai întâlnit până acum.
Imagini din tipul partidei
Simona Halep (18) [16] – Karolina Muchova (81) 6-3, 6-2 în 1h5′
Simona a câştigat astfel a 8-a partidă consecutivă la Wimbledon, primele 7 pentru titlul din 2019.
Următoarea ei adversară va fi Kirsten Flipkens (Belgia, 190, clasament maxim: 13 WTA / august 2013, 36 de ani) [PR-clasament protejat], palmaresul direct fiindu-i favorabil jucătoarei noastre, 5-0:
Ana, după victoria de astăzi,
alături de fizioterapeutul Alexandru Tănase şi preparatorul fizic Dan Cristea (în foto 1)
Ana Bogdan (111) – Dayana Yastremska (74) 6-2, 6-2 în 1h2′
Ana va juca pentru a doua oară în turul 2 la Wimbledon, prima dată în 2017. În 2018, 2019 şi 2021 a pierdut în primul tur.
Următoarea ei adversară va fi Petra Kvitova (26, clasament maxim: 2 WTA / octombrie 2011, 32 de ani) [25], ele nemaiîntâlnindu-se până acum.
Imagini din tipul partidei
Irina Bara (122) – Chloe Paquet (106) 6-2, 6-4 în 1h20′
Irina este prezentă pentru prima dată pe tabloul principal la Wimbledon şi va juca în turul al doilea cu Paula Badosa (4, clasament maxim: 2 WTA / aprilie 2022, 24 de ani) [4].
Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile
@ Wimbledon 27 iun - 10 iul 2022 | |
"The Championships" Grand Slam - iarbă, aer liber £ 35.016.000 |
[28 iunie]
Mihaela Buzărnescu revine în turul al doilea la Wimbledon după trei ani
Şi a treia jucătoare din România care a evoluat în primul tur (R128) la Wimbledon 2022 – după Sorana Cîrstea şi Irina Begu – a câştigat.
Este vorba despre Mihaela Buzărnescu, care va juca astfel din nou în turul doi (R64) după ediţia 2019. Anul trecut pierdea în primul tur, iar în 2018, la prima participare pe tabloul principal, ajungea în turul 3 (R32).
În partida de astăzi, ea nu a pierdut decât 13 puncte la serviciu:
Mihaela Buzărnescu (127) – Nastasja Schunk (154) [Q] 6-4, 6-2
Partida a durat 1h16′.
Mihaela a început tare: 3-0 cu două break-uri înainte, pentru ca apoi să-şi mai piardă doar o dată serviciul.
În setul al doilea a câştigat la retur în primul şi al şaptelea game, fără să aibă de înfruntat nicio minge de break.
Mihaela a câştigat 64 din punctele disputate – 36 la seriviciu şi 28 la retur -, iar Nastasja, 44 (31/13).
Mihaela va fi recompensată cu un premiu financiar în valoare de 78.000 £ şi o va întâlni în turul 2 (R64) pe învingătoarea din partida Gabriela Ruse (54) – Coco Gauff (SUA, 12) [11], care se dispută acum.
Nastasja Schunk (clasată pe cel mai bun loc al carierei, 18 ani) a jucat pentru a doua oară pe un tablou principal la un turneu de Grand Slam, tot anul acesta era învinsă în primul tur al Roland Garros de Simona Halep.
Şi tânăra jucătoare din Germania este prezentă pe lista de acceptare preliminară la WTA 125 “BCR Iaşi Open” (1-7 august).
Ordinea de joc – 28.06 – Wimbledon 2022
Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile
@ Wimbledon 27 iun - 10 iul 2022 | |
"The Championships" Grand Slam - iarbă, aer liber £ 35.016.000 |
[28 iunie]
Halep, Ruse, Bara, Bogdan şi Buzărnescu joacă marţi în primul tur. Ordinea de joc
După ce luni, cele două jucătoare din România – Sorana Cîrstea şi Irina Begu – poziţionate pe jumătatea inferioară a tabloului Wimbledon 2022 s-au calificat în turul al doilea (R64), astăzi (marţi) vor evolua în primul tur (R128) celelalte cinci, de pe jumătatea superioară a tabloului.
Cu menţiunea că nu mai puţin de 6 partide sunt întrerupte de ieri din cauza ploii şi altele nu s-au disputat, ele au fost programate astfel [ordinea de joc în format PDF mai jos]:
- în prima partidă de pe terenul 4, de la ora 13.00:
Mihaela Buzărnescu (127) – Nastasja Schunk (Germania, 154, clasată pe cel mai bun loc al carierei, 18 ani) [Q], palmares direct: 0-0
- în a doua partidă de pe terenul 2, după un meci din turneul masculin, de la ora estimată 15.00:
Gabriela Ruse (54) – Coco Gauff (SUA, 12, aflată pe cel mai bun loc din carieră, 18 ani) [11], palmares direct: 0-0
- în a treia partidă de pe terenul 6, după un meci din turneul feminin și unul din cel masculin, de la ora estimată 16.30:
Irina Bara (122) – Chloe Paquet (Franța, 106, clasată pe cel mai bun loc al carierei, 27 de ani), palmares direct: 1-0, partida s-a jucat pe zgură, în optimile ITF W80 Valencia 2021
- în a treia partidă de pe terenul 14, după un meci din turneul masculin şi altul din cel feminin, de la ora estimată 16.30:
Ana Bogdan (111) – Dayana Yastremska (Ucraina, 74, clasament maxim: 21 / ianuarie 2020, 22 de ani), palmares direct 0-2 (0-0 pe iarbă):
- în a treia partidă de pe terenul 1, după un meci din turneul masculin şi un set al unuia întrerupt din cel feminin, de la ora estimată 17.30:
Simona Halep (18) [16] – Karolina Muchova (Cehia, 81, clasament maxim: 19 / mai 2021, 25 de ani), palmares direct: 0-0
Ordinea de joc – 28.06 – Wimbledon 2022
Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile
@ Wimbledon 27 iun - 10 iul 2022 | |
"The Championships" Grand Slam - iarbă, aer liber £ 35.016.000 |
[28 iunie]
Irina Begu, trece la rândul ei în turul al doilea. Următoarea adversară. Cea a Soranei Cîrstea va fi decisă astăzi
După ce luni Sorana Cîrstea se califica în turul al doilea (R64) la Wimbledon 2022, ceva mai târziu, Irina Begu i-a călcat pe urme şi a trecut pentru a 5-a oară de primul tur, din 10 participări pe tabloul principal.
Victoria ei din primul tur (R128) al actualei ediţii a fost una categorică, jucătoarea noastră părând a fi remontată fizic şi psihic, în urma pauzei pe care şi-a luat-o după Roland Garros. Rămâne să arate aceasta şi în faţa unei adversare mai tari sau într-o formă sportivă mai bună, decât a fost partenera de dublu a Irinei Bara.
Irina şi-a spus apăsat cuvântul încă de la începutul meciului, atunci când a câştigat un game de retur la zero, iar după ce a depăşit singurul moment dificil din primul set, s-a distanţat repede, pierzând în tot meciul doar 14 puncte la serviciu:
Irina şi antrenorul Victor Crivoi înaintea turneului
Irina Begu (43 WTA) – Ekaterine Gorgodze (114) 6-4, 6-1 în 1h13′, după ce învingătoarea şi-a câştigat toate jocurile de serviciu – a anulat unica minge de re-break din meci a adversarei, la 4-3 în primul set – şi a câştigat o dată la retur în manşa întâi, de trei ori în a doua.
Irina a câştigat 67 din punctele disputate – 35 la serviciu şi 32 la retur -, iar Eko, 46 (32/14).
Următoarea adversară a jucătoarei noastre va fi Elisabetta Cocciaretto (119), care ieri a fost una din cele 4 jucătoare ce au eliminat capi de serie [vom reveni, legat de celelalte 3]. Ea a scos-o pe compatrioata ei, Martina Trevisan (29) [22]: 6-2, 6-0 în 1h17′. În primele lor două întâlniri câştigase Trevisan.
Irina a mai jucat o dată cu Elisabetta, pe zgură, atunci când a câştigat în primul tur al WTA 1000 Roma 2020.
La fel ca Sorana, Irina va pierde oricum cele 130 de puncte corespunzătoare turului 3 (R32) pe care îl atingea anul trecut aici şi va regresa cu 5 locuri în clasament.
Premiile lor financiare sunt deocamdată de 78.000 £.
Adversara Soranei din turul al doilea (R64) va fi decisă astăzi, după ce se va încheia una din numeroasele partide întrerupte ieri din cauza ploii: Astra Sharma (136) [Q] – Tatjana Maria (103), scorul fiind 6-4, 3-6, 1-1.
Ordinea de joc – 28.06 – Wimbledon 2022
Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile
@ Wimbledon 27 iun - 10 iul 2022 | |
"The Championships" Grand Slam - iarbă, aer liber £ 35.016.000 |
[27 iunie]
Sorana Cîrstea, două tie-break-uri câştigate, pentru turul al doilea
Sorana Cîrstea a câştigat partida din turul 1 (R128) la Wimbledon 2022 [articol actualizat], după o partidă în care s-a străduit destul de mult să treacă de rezistenţa adversarei şi peste propriile erori.
Ea va juca astfel pentru a 8-a oară în turul 2 al turneului de Grand Slam pe iarbă, din 13 participări.
Sorana Cîrstea (32 WTA) [26] – Aleksandra Krunic (107) 7-6(5), 7-6(1)
Partida a durat 1h44′.
După un schimb de break-uri – câştigate la zero, prima Sorana – în al doilea şi al treilea game – jucătoarea noastră s-a desprins cu un nou game câştigat la retur, pentru 3-1. Şi-a câştigat uşor următoarele două jocuri de serviciu, astfel că la 5-3 a servit pentru set, dar a ratat primele două oportunităţi. A urmat un moment de scădere accentuat al româncei, care şi-a revenit însă la timp, a dus setul în tie-break, unde s-a desprins de la 5-5.
Setul al doilea a fost şi mai încrâncenat, dar s-a derulat după acelaşi tipar, cu jucătoarea noastră din nou în avantaj, acum a avut în trei rânduri un break înainte – pentru 3-2, 4-3 şi 6-5 – dar a fost de fiecare dată egalată. Doar că acum a câştigat mult mai uşor tie-break-ul, în care s-a desprins la 6-0 şi a convertit a doua minge de meci.
Sorana a câştigat 82 din punctele disputate – 47 la serviciu şi 35 la retur, iar Aleksandra, 75 (41/34).
Sorana o va întâlni în turul 2 (R64) pe învingătoarea din partida Astra Sharma (136) [Q] – Tatjana Maria (103), care se va juca ceva mai târziu.
Cum anul acesta nu se acordă puncte WTA la Wimbledon, Sorana va pierde cele 130 de puncte, pe care le obţinea pentru turul 3 (R32) la ediţia trecută, indiferent de rezultatul pe care îl va obţine anul acesta şi va pierde două locuri în clasament.
În timpul celei de-a doua săptămâni a turneului de la Wimbledon se va disputa cel din circuitul intermediar WTA 125 Båstad, aşadar locurile din clasamentul live neoficial nu sunt certe, dar evident, abaterile nu pot fi mari, în orice caz, nu în acea zonă.
Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile
@ Wimbledon 27 iun - 10 iul 2022 | |
"The Championships" Grand Slam - iarbă, aer liber £ 35.016.000 |
[27 iunie]
Maja Chawlinska, jucătoarea poloneză anunţată la WTA 125 “BCR Iaşi Open”, prima victorie pe un tablou principal din circuitul GS / WTA. Anul trecut renunţase temporar la tenis. Ons Jabeur, numărul 2 WTA începând de ieri, începe cu o victorie categorică
Maja Chawlinska, este una dintre jucătoarele înscrise cu prima opţiune pe lista de acceptare la WTA 125 BCR “Iaşi Open” (1-7 august). Lista nu este finală, termenul limită fiind cu patru săptămâni înaintea datei de start a evenimentului şi deocamdată arată astfel:
Clasată săptămâna aceasta pe cel mai bun loc al carierei, 170 WTA, jucătoarea poloneză în vârstă de 20 de ani, a trecut la Wimbledon 2022 [articol actualizat] de calificări – în runda a doua a învins-o pe Alexandra Cadanţu (172): 6-2, 5-7, 6-2 – şi a jucat astăzi pentru prima dată pe un tablou principal de Grand Slam sau WTA.
Imagini din timpul partidei
Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography
Debutul Majei Chwalinska a coincis cu victorie în faţa Katerinei Siniakova (79, clasament maxim: 31 WTA / octombrie 2018): 6-0, 7-5, după ce jucătoarea poloneză nu a pierdut în primul set decât 9 din cele 33 de puncte disputate, iar în al doilea a condus cu 5-3, a fost egalată şi a încheiat partida la retur, convertind a 3-a minge de meci, după un game cu patru egalităţi.
Următoarea ei adversară va fi Alison Riske Amritraj (36) [28].
Anul trecut, după ce pierdea în prima rundă a calificărilor Wimbledon, Maja anunţa că trece printr-o depresie, nu mai este capabilă să se antreneze şi a lipsit până în luna octombrie. La junioare ea a avansat cot la cot cu Iga Swiatek, de altfel ele au fost finaliste în proba de dublu a junioarelor la Australian Open 2017
Altfel, într-o zi perturbată de reprize de ploaie, dintre primii 8 capi de serie a jucat până acum doar Ons Jabeur [3], care a urcat în clasamentul publicat încă de ieri, pe cel mai bun loc al carierei – 2 WTA – şi a învins-o categoric pe Mirjam Björklund (125) [Q]: 6-1, 6-3.
Evident, că din cauza vremii, şi partidele Soranei şi Irinei vor începe mult mai târziu.
Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile
@ Wimbledon 27 iun - 10 iul 2022 | |
"The Championships" Grand Slam - iarbă, aer liber £ 35.016.000 |
[26 iunie]
Sorana Cîrstea şi Irina Begu joacă luni în primul tur. Câteva date despre adversare
Două dintre cele şapte jucătoare din România prezente pe tabloul Wimbledon 2022 – cele poziţionate pe jumătatea inferioară – au fost programate luni, în primul tur (R128), zi în care sesiunile încep pe terenurile unde vor evolua ele, la ora 13.00:
- în meciul al doilea de pe terenul 8, după un meci din turneul masculin, de la ora estimată 15.00:
Sorana Cîrstea (32 WTA) [26] – Aleksandra Krunic (107)
Palmares direct 3-1 [1-0 pe iarbă]:
Sorana Cîrstea (clasament maxim: 21 WTA / august 2013, 32 de ani) este prezentă pentru a 13-a oară pe tabloul principal al Wimbledon, cea mai bună performanţă fiind turul 3 (R32) pe care l-a atins în 2009, 2012, 2017 şi 2021.
Aleksandra Krunic (clasament maxim: 39 WTA / iunie 2018, 29 de ani) este prezentă pentru a 5-a oară pe tabloul principal la Wimbledon. Cel mai bun rezultat turul 3 (R32) în 2015, apoi a pierdut la trei ediţii în primul tur.
Anul acesta nu a legat două victorii pe tablourile principale la niciun turneu – indiferent de circuit – doar la Roland Garros, WTA 250 Birmingham şi un ITF W60 a câştigat câte un meci. A mai câştigat câteva meciuri în calificări, până la un palmares victorii – înfrângeri: 10-15.
Nu a învins nicio jucătoare clasată în top 100 WTA.
- în meciul al patrulea de pe terenul 16, după un meci din turneul feminin şi două din cel masculin, de la ora estimată 18.30:
Irina Begu (43) – Ekaterine Gorgodze (114)
Palmares direct: 1-0, partida din prima rundă a calificărilor WTA 1000 Madrid 2022.
Irina Begu (clasament maxim: 22 WTA / august 2016, 31 de ani) este prezentă pentru a 10-a oară pe tabloul principal la Wimbledon, cel mai bun rezultat fiind turul 3 (R32) pe care l-a atins în 2015 şi 2021.
Ekaterine Gorgodze (clasament maxim: 108 WTA / mai 2022, 30 de ani) joacă pentru prima dată pe tabloul principal la Wimbledon şi pentru a doua oară pe cel al unui turneu major, după Roland Garros 2021.
În 2019 și 2021 a trecut de prima rundă a calificărilor Wimbledon.
Anul acesta a câştigat un singur meci pe tablourile principale WTA, cu Yuliana Monroy (683) la 250 Bogota şi unul pe tabloul principal la WTA 125 Valencia, cu Diane Parry (82), cea mai bine clasată jucătoare pe care a învins-o în acest sezon.
A jucat două finale la ITF W60 Bellinzona şi Praga (toate pe zgură).
Ordinea de joc – 27.06 – Wimbledon 2022
Premiile financiare. Wild card-urile acordate.
Jucători care au promovat din calificări. Retragerile
@ Wimbledon 27 iun - 10 iul 2022 | |
"The Championships" Grand Slam - iarbă, aer liber £ 35.016.000 |
[24 iunie]
Adversarele jucătoarelor din România în primul tur. Repartiţia capilor de serie pe tablou
Au fost trase la sorţi tablourile de simplu la Wimbledon 2022 [în format PDF, mai jos].
Pe cel feminin sunt prezente 7 jucătoare din România, care vor disputa următoarele partide în primul tur (R128) [în ordinea tabloului]:
- pe al doilea sfert, prima optime:
Irina Bara (121) – Chloe Paquet (Franța, 101, clasată pe cel mai bun loc din carieră, 27 de ani)
- tot pe al doilea sfert, prima optime:
Ana Bogdan (109) – Dayana Yastremska (Ucraina, 74, clasament maxim: 21 WTA / ianuarie 2020, 22 de ani)
Irina şi Ana se pot întâlni teoretic în turul 3 (R32)
- şi tot pe al doilea sfert, prima optime, dar a doua 16-ime:
Simona Halep (19) [16] – Karolina Muchova (Cehia, 82, clasament maxim: 19 WTA / mai 2021, 25 de ani)
- pe al doilea sfert, a doua optime:
Gabriela Ruse (55) – Coco Gauff (SUA, 12, clasată pe cel mai bun loc al carierei, 18 de ani) [11]
- tot pe al doilea sfert, a doua optime:
Mihaela Buzărnescu (126) – Nastasja Schunk (Germania, 156, clasament maxim: 155 WTA / 13 iunie 2022, 18 ani) [Q]
Gabi şi Mihaela se pot întâlni teoretic în turul 2
- pe al 4-lea sfert, prima optime:
Sorana Cîrstea (32) [26] – Aleksandra Krunic (Serbia, 108, clasament maxim: 39 WTA / iunie 2018, 29 de ani)
- tot pe al 4-lea sfert, prima optime:
Irina Begu (43) – Ekaterine Gorgodze (112, clasament maxim: 108 WTA / mai 2022, 30 de ani)
Sorana şi Irina se pot întâlni în optimi
Capii de serie au fost repartizaţi astfel pe tablou:
Primii 8 capi de serie
Credit Foto: @wta
Jumătatea superioară
Sfertul 1
optimea 1: Swiatek (1) [1], Putintseva (33) [27], Teichmann (23) [18], Krejcikova (15) [13]
optimea 2: Muguruza (10) [9], Rybakina (21) [17], Rogers (37) [30], Pegula (9) [8]
Sfertul 2
optimea 1: Badosa (4) [4] (Bara), Kvitova (31) [25] (Bogdan), Giorgi (26) [21], Halep (19) [16]
optimea 2: Gauff (12) [11] (Ruse, Buzărnescu), Anisimova (25) [20], Sorribes Tormo (40) [32], Pliskova (7) [6]
Jumătatea inferioară
Sfertul 3
optimea 1: Collins (8) [7], Riske (35) [28], Keys (24) [19], Răducanu (11) [10]
optimea 2: Kerber (18) [15], Mertens (30) [24], Kanepi (39) [31], Jabeur (3) [3]
Sfertul 4
optimea 1: Sakkari (5) [5], Cîrstea (32) [26], Trevisan (27) [22] (Begu), Ostapenko (14) [12]
optimea 2: Bencic (17) [14], Haddad Maia (29) [23], Kalinina (36) [29], Kontaveit (2) [2]
@ Wimbledon 27 iun - 10 iul 2022 | |
"The Championships" Grand Slam - iarbă, aer liber £ 35.016.000 |