Irina Begu va juca în a doua finală din circuitul intermediar. Adversara ei, în cea mai importantă a carierei

Irina Begu va juca în a doua finală din circuitul intermediar, după ce a obţinut la WTA 125 “Ţiriac Foundation Trophy” a 4-a victorie, toate în două seturi.
Astăzi, ea s-a încadrat în norma autoimpusă de cel mult patru game-uri pierdute pe meci, ajungând la un total de 12 (4 / 2 / 2 / 4).

În semifinala de pe jumătatea inferioară a tabloului:

Credit Foto: Cristina Huţu / Creative Fortitude
pentru “Ţiriac Foundation Trophy”

Irina Begu (41 WTA) [2, WC] – Sara Errani (115) 6-2, 6-2 în 1h37′, după ce jucătoarea noastră a câştigat de trei ori la retur în primul set, de două ori în al doilea, Errani reuşind un singur break, atunci când a egalat la 1 la începutul partidei. Irina a ratat primele trei mingi de meci la 5-2, aflată la retur, dar a convertit-o pe următoarea, la serviciu.
O partidă plăcută – firesc, pe teren aflându-se două jucătoare tehnice, experimentate – care a durat mult, în pofida scorului, pentru că destule schimburi au fost lungi şi 7 game-uri s-au încheiat la avantaje.

Jucătoarea noastră s-a calificat în a doua finală din circuitul intermediar, pe prima o câştiga la WTA 125 Indian Wells (2-8 martie) 2020.
Aceasta este pentru ea a doua finală a sezonului, pe prima o câştiga la WTA 250 Palermo, acela fiind al 5-lea titlu din circuitul principal, după 9 finale. 

Irina (maxim: 22 WTA / 22 august 2016, 32 de ani împliniţi pe 26 august) acumulează deocamdată 95 de puncte WTA, datorită cărora va progresa până în jurul locului 35. Premiul financiar este în valoare de 8.000 USD.

În finală – care se va juca duminică şi va începe la ora 13.00 – o va întâlni pe Reka Luca Jani (114 WTA, clasată pe cel mai bun loc al carierei), cu care a mai jucat în 2008 la un turneu ITF 10k, disputat la Budapesta şi a învins-o: 6-4, 6-1.

Astăzi, jucătoarea maghiară s-a calificat în cea mai importantă finală a carierei, prima din circuitul intermediar – la nivel ITF are un palmares al finalelor 25-17 – după ce a trecut de Maryna Zanevska (100): 7-5, 7-6(6) în 2h28′. În setul al doilea a anulat 3 mingi de set ale belgiencei, la 4-5, aflată la retur şi la 5-6 în tie-break.

Turneul este transmis de Digi Sport

Tabloul de Simplu – WTA 125 Bucureşti 2022

Tabloul de Dublu – WTA 125 Bucureşti 2022

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.