Credit foto: Neal Trousdale pentru opentenis.ro

Săptămâna aceasta se dispută pe zgură, în aer liber, turneul WTA 125k (Challenger) „Croatia Bol Open”, care este dotat cu o contribuţie financiară totală în valoare de 125.000 USD.

Turneul este la cea de-a 4-a ediţie, la această categorie. La sfârşitul ştirii, finalele ediţiilor precedente, cu Alexandra Cadanţu vicecampioană în 2017, la simplu şi Raluca Olaru, vicecampioană în 2016 (/ Ipek Soylu) la dublu.

Anul acesta pe tabloul de simplu am avut două reprezentante: Ana Bogdan (123 WTA) şi Irina Begu (116).

Ana a  trecut deja de primul tur (R32): 6-1, 6-3 în 1h7′ cu Mihaela Djakovic (687) [WC] şi va întâlni în optimile de finală tot o jucătoare din Serbia, pe învingătoarea din partida care urmează să se dispute astăzi: Aleksandra Krunić (76) [3] – Olga Danilovic (125).

Ea este prezentă şi pe tabloul de dublu, unde a câştigat de asemenea în primul tur: 

Ana Bogdan (162 WTA la dublu) / Chantal Skamlova (Slovacia, 155) – Anna Danilina (Kazahstan, 139) /  Yana Sizikova (Rusia, 125) [4] 4-6, 6-1, [10-6] în 1h18.

Irina a pierdut în primul tur al probei de simplu, fiind învinsă de Jil Teichman (Elveţia, 93) [6]: 6-3, 6-1 în 1h3′, pentru aceasta din urmă.

Tabloul de Simplu – WTA 125k Bol

Tabloul de Dublu – WTA 125k Bol

2016 125K Luxembourg Mandy Minella Slovenia Polona Hercog 6–2, 6–3
2017 125K Serbia Aleksandra Krunić Romania Alexandra Cadanțu 6–3, 3–0 ret.
2018 125K Slovenia Tamara Zidanšek Poland Magda Linette 6–1, 6–3

*

2016 125K Switzerland Xenia Knoll
Croatia Petra Martić
Romania Raluca Olaru
Turkey İpek Soylu
6–3, 6–2
2017 125K Chinese Taipei Chuang Chia-jung
Czech Republic Renata Voráčová
North Macedonia Lina Gjorcheska
Bulgaria Aleksandrina Naydenova
6–4, 6–2
2018 125K Colombia Mariana Duque-Mariño
China Wang Yafan
Spain Sílvia Soler Espinosa
Czech Republic Barbora Štefková
6–3, 7–5

Credit Info: wikipedia.org

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.