Surorile Fruhvirtova, campioane la simplu în aceeaşi zi: Linda – pentru prima dată în circuitul principal -, Brenda, pentru a 5-a oară la rând în circuitul ITF

Despre surorile Fruhvirtova, Linda – născută pe 1 mai 2005 – şi Brenda – născută pe 2 aprilie 2007- vorbeam încă de acum doi ani

Linda, campioană
Credit Foto: @wta, @mouratoglou_tennis_academy &
Chenthil Mohan / sports.anon

Astăzi, Linda Fruhvirtova a câştigat primul titlu în circuitul principal, după prima finală disputată, la WTA 250 “Chennai Open”, turneu care s-a disputat pe hard, în oraşul din India.

În finală, jucătoarea în vârstă de 17 ani, clasată acum pe locul 130 – cel mai bun al carierei – a învins-o pe Magda Linette (67) [3] – 4-6, 6-3, 6-4 în 2h44′, după ce în decisiv a revenit de la 1-4. 30-40, aflată la serviciu [videoclip cu rezumatul finalei, mai jos].
În tururile precedente, Linda le eliminase pe Nadia Podoroska (298, fostă 36 WTA / 2021) – în semifinale, Varvara Gracheva (80) [2] – în sferturi, Rebecca Peterson (95) [5] în optimi şi En-Shuo Liang (399) [Q] în primul tur [rezultatele, punctele şi premiile financiare, în tabloul PDF de mai jos].

La WTA 1000 Miami, anul acesta, ea juca în optimi, după victorii la Elise Mertens (24) şi Victoria Azarenka (16), iar la US Open se califica pentru prima dată pe un tablou principal de Grand Slam, apoi trecea şi de primul tur.

Victoria de turneu o va propulsa în interiorul top 100 WTA, pe locul 74.

Brenda cu titlurile 7, 6 şi 5

Tot astăzi, mezina Fruhvirtova – Brenda – a câştigat la ITF W25 Santa Margherita di Pula, al 7-lea titlu al carierei, după tot atâtea finale disputate – toate în 2022, toate de această categorie (!) -, ultimele 5 consecutive, aşadar se află în cursul unei serii de 25 de partide câştigate!
Despre primele 4 vorbisem deja, acestora le-a adăugat alte 3, la Mogyorod, Braunschweig, plus cel cucerit astăzi

Jucătoarea în vârstă de 15 ani, este clasată acum pe locul 192, iar atunci când îi vor fi contabilizate – de mâine într-o săptămână – cele 50 de puncte dobândite la staţiunea de lângă Cagliari, va mai progresa cu circa 30 de locuri.

Tabloul de Simplu – ITF W25 Santa Margherita di Pula [Credit: itftennis.com]:

WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Portorož
12 - 18 sep 2022
"Zavarovalnica Sava Portorož"
WTA 250 - hard, aer liber
$ 251.750

@ Chennai
12 - 18 sep 2022
"Chennai Open"
WTA 250 - hard, aer liber
$ 251.750

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.