Evoluţia Lindei Noskova a intrat într-o progresie geometrică la WTA 500 “Adelaide International 1”: după prima victorie a carierei în faţa unei adversare din top 10 WTA, cel mai important sfert de finală şi cea mai importantă semifinală a carierei – cu o victorie în faţa unui fost lider WTA – astăzi a obţinut prima victorie în faţa unei adversare din top 5 WTA – sau top 2, dacă dorim să fim exacţi – şi calificarea în prima finală din circuitul principal, direct la categoria aceasta.

Ea a devenit la 18 ani şi 52 de zile (n. 17 noiembrie), cea mai tânără jucătoare care se califică într-o finală WTA 500 de la Caroline Wozniacki la New Haven 2008 (pe atunci categoria era denumită “Gold”) încoace.
De precizat şi că până săptămâna aceasta nu câştigase vreun meci în faţa unei adversare din top 30 (avea doar două victorii la adversare din top 100) şi că atât în semifinale, cât şi în prima rundă a calificărilor – cu Anna Kalinskaya – a salvat câte o minge de meci.

Imagini din timpul partidei. Credit foto: Jimmie48 Tennis Photography

În semifinala de pe jumătatea superioară a tabloului:

Linda Noskova (102 WTA) [Q] – Ons Jabeur (2) [1] 6-3, 1-6, 6-3 în 1h50′, după ce jucătoarea din Tunisia a fost vizibil afectată fizic din cauza unor probleme la spate, dar învingătoarea a arătat o stăpânire de sine în momentele importante – care se adaugă la restul calităţilor ei – ce anunţă lucruri extrem de interesante pe mai departe.

Cele 305 puncte aferente calificării în finală îi vor aduce jucătoarei din Cehia şi un nou maxim al clasamentului – indiferent de rezultatul din finală – oricum, locul 56 (estimare, neoficial).
Ultima adversară din turneu îi va fi Aryna Sabalenka (5) [2] – finala începe cel mai devreme la ora 7.30 AM – despre al cărei palmares în finale am vorbit azi dimineaţă [articol actualizat cu fotografii şi cu rezumatul video al semifinalei de pe jumătatea inferioară].
Legat de palmaresul direct cu Aryna, Linda a răspuns la întrebarea care îi fusese pusă la interviul de pe teren: “V-aţi mai întâlnit vreodată?” “Tu ce crezi? Normal că nu!”

WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
@ Adelaide
1 - 8 ian 2023
"Adelaide International 1"
WTA 500 - hard, aer liber
$ 826.837

@ Auckland
2 - 8 ian 2023
"ASB Classic"
WTA 250 - hard, aer liber
$ 259.303

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.