Mai întâi despre două retrageri de ultimă oră de pe tabloul Australian Open:

  • Paula Badosa (11 WTA), a cărei retragere din semifinalele WTA 500 “Adelaide 2” n-a fost aşadar una strategică, de protecţie, iar speranţele ei de a participa totuşi la turneul de Grand Slam, în ciuda accidentării la muşchii adductori, s-au dovedit a fi neîntemeiate
  • Ajla Tomljanovic (35), accidentată la genunchi, va fi obligată să-şi întrerupă seria bună de la turneele de Grand Slam, sferturi legate la Wimbledon şi US Open 2022

Cele două se numără printre protagonistele seriei “Break Point”, care a fost lansată ieri pe Netflix [trailer-ul, mai jos]

Tabloul actualizat după cele două retrageri

Revenind la turneul WTA 500 “Adelaide International 2”, doar al doilea din istoria celor două circuite în care niciuna dintre semifinale nu s-a disputat, prima dată la ATP Masters 1000 Miami 2014 [tabloul], Belinda Bencic a fost cea care a gestionat mai bine – mult mai bine, dacă ştim şi scorul – întreruperea forţată a ritmului:

Embed from Getty Images

Belinda Bencic (13 WTA) [8] – Daria Kasatkina (8) [5] 6-0, 6-2 în 1h7′ după ce jucătoarea născută la Togliatti a intervenit pe tabelă doar la 0-2 în setul al doilea.
Cea din Elveţia a fost foarte aproape să închidă turneul la 5-1 aflată la retur, s-a şi bucurat la prima minge de titlu, dar decizia a fost contestată de Kasatkina, care a primit şi confirmarea electronică. A doua a fost însă fără dubii [rezumatul video, mai jos].

Belinda a egalat astfel palmaresul direct cu Dasha – 3-3 şi a obţinut a 33-a victorie a carierei în faţa unei adversare clasate în top 10 WTA, primele 32 [Credit Info: wikipedia.org]:

Belinda Bencic (clasament maxim: 4 WTA / februarie 2020, 25 de ani) a câştigat aici al 7-lea titlu al carierei – primul la WTA 500 Eastbourne 2015, ultimul înaintea celui de azi la WTA 500 Charleston 2022 (zgură verde) -, al 5-lea pe hard [1 pe zgură, 1 pe iarbă], al 4-lea pe hard outdoor şi al 4-lea la categoria 500 [1 la Jocurile Olimpice, 2 WTA 1000 (Premier 5 – 900 de puncte).

Daria Kasatkina – care este doar cu două luni mai tânără decât adversara ei de astăzi – îşi va păstra locul 8, cel mai bun al carierei şi are acum un palmares al finalelor: 6-6.

Belinda îşi asigurase revenirea în top 10 WTA – prima dată după 25 octombrie 2021 –  încă după calificarea în finală, iar victoria de azi [punctele şi premiile financiare, în tabloul PDF de mai jos] nu o vor mai ajuta să progreseze în clasament, ci doar să se apropie la 65 de puncte de locul 9, Veronika Kudermetova.

WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)

Galerie videoclipuri (2). Rezumatul finalei şi trailer-ul seriei Break Point:


LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.