După rezultatele din turul 2 (R64) al WTA 1000 “BNP Paribas Open” care au anulat potenţiala şi mult mediatizata – nu numai în România – întâlnire din turul 3 între Simona Halep şi Emma Răducanu, cele două jucătoare au spus, printre altele, la conferinţele de presă [videoclipuri cu înregistrările integrale, la sfârşitul articolului]:

Simona:

A explicat jocul ezitant din primul set prin absenţa mai lungă din circuit, dar s-a arătat pe deplin mulţumită de cel din al doilea.
Întrebată cum a reuşit să se comute de la nunta de dinaintea turneului la activitatea competiţională, a răspuns:

Soţul meu a organizat nunta şi nu a trebuit să mişc un deget. I-am spus doar că vreau flori albe, ştia ce-mi place, aşa că m-am bucurat de petrecere, alături de familie şi prieteni. După două zile am revenit la sală, aşa că reintrarea în ritm a fost foarte rapidă.

A lăudat-o pe Emma pentru titlul de la US Open, a spus că nu au vorbit prea mult, doar a felicitat-o, şi a adăugat [Emma nu jucase încă cu Sasnovich] că britanica porneşte favorită dacă o va întâlni în turul 3, pentru că ea a fost atât de mult timp absentă din cauza accidentărilor.

Despre despărţirea de antrenorul Darren Cahill spune că nu a fost uşor, dar este mulţumită, încheierea colaborării a fost una de comun acord – pentru că o relaţie prea lungă antrenor – elev nu este sănătoasă pentru nici unul dintre ei, citându-l chiar pe Darren – că vorbesc în continuare, că vor rămâne prieteni pentru totdeauna şi că îi simte prezenţa în continuare.
Are de gând să păstreze echipa actuală – pe cei doi antrenori – cu referire directă la Adrian Marcu.

Emma, care a jucat aici doar pe al 3-lea tablou principal din circuitul WTA – după WTA 250 Nottingham şi WTA 500 San Jose, unde a pierdut, de asemenea, în primul meci – cărora li se adaugă cele două de Grand Slam – Wimbledon şi US Open – şi cel din circuitul intermediar – WTA 125 Chicago – (toate anul acesta) a adus în discuţie lipsa de experienţă la acest nivel:

Probabil că ea [Sasnovich] a fost condusă cu 4-2 [aşa cum a condus-o Emma în setul doi, n.n.] de sute de ori, iar eu joc de-abia în al treilea turneu WTA. Dar experienţa va veni cu timpul şi la mine, doar că nu trebuie să mă grăbesc şi este nevoie să mă concentrez.

Întrebată dacă şi lipsa meciurilor după US Open a contribuit la înfrângere, ea a încuviinţat, că şi această absenţă de o lună din circuit a avut un rol.
Spune că nu a fost emoţionată sau dezamăgită – nu mai mult decât după orice înfrângere –  pentru că nu avea aşteptări de la rezultat. Şi-a lăudat adversara pentru joc şi a răspuns că deşi apreciază perioada pe care a petrecut-o alături de antrenorul Andrew Richardson, a încheiat  capitolul respectiv şi este convinsă că ce face acum este spre binele ei.

Ordinea de joc – 09.10 – WTA / ATP Indian Wells 2021

Tablourile Turneelor în Desfășurare
@ Moscova
18 - 24 oct 2021
"VTB Kremlin Cup"
WTA 500 Series - hard, sală
$565.530 / $565.530
Cronicile turneului

@ Tenerife
18 - 24 oct 2021
"Tenerife Ladies Open"
WTA 250 Series - hard, aer liber
$235.238 / $235.238
Cronicile turneului

@ Moscova
18 - 24 oct 2021
"VTB Kremlin Cup"
ATP 250 Series - hard, sală
$697.125 / $779.515
Cronicile turneului

@ Antwerp
18 - 24 oct 2021
"European Open"
ATP 250 Series - hard, sală
508.600 € / 584.125 €
Cronicile turneului


LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.