Cele trei jucătoare din România active pe jumătatea inferioară a tabloului principal la WTA 1000 “BNP Paribas Open” au câştigat în turul 2 (R64).
Simona Halep şi Sorana Cîrstea au câştigat prima partidă – BYE în primul tur – iar Irina Begu pe a doua, după ce a eliminat un cap de serie.
Toate trei au obţinut victorii în două seturi:

Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography
Galerie videoclipuri, la sfârşitul ştirii

Simona Halep (17 WTA) [11] – Marta Kostyuk (58) 7-6(2), 6-1

Partida a durat 1h33′.
Un prim set echilibrat, în care Simona şi-a pierdut prima serviciul – în jocul 4 –  dar l-a recuperat imediat. Până în tie-break s-a mers fără alte oportunităţi de break şi de acolo jucătoarea noastră a preluat frâiele partidei. De la 1-1 a câştigat cinci puncte la rând şi a convertit a doua minge de set.
Iar în manşa a doua, după ce a anulat singura minge de break din set a Martei, în primul joc, a câştigat de două ori la retur  şi a închis la a treia minge de meci [videoclip cu momentele importante ale partidei, la sfârşitul articolului].
Simona a câştigat 77 din punctele disputate – 50 la serviciu şi 27 la primire -, iar Marta, 64 (35 / 29).
Aceasta a fost prima întâlnire dintre ele.

Simona o va întâlni în turul 3 (R32) pe Aliaksandra Sasnovich (100, clasament maxim: 30 WTA / septembrie 2018, 27 de ani) care a eliminat-o în turul 2 pe campioana de la US Open, Emma Răducanu (Marea Britanie, 22) [17]: 6-2, 6-4 în 1h25′, după ce jucătoarea din Belarus a revenit în setul al doilea de la 2-4, nu a pierdut în această serie decât 5 puncte şi a închis meciul cu un joc de serviciu câştigat la zero [videoclip cu momentele importante ale partidei, la sfârşitul articolului].
Simona a mai jucat o dată cu Sasnovich, atunci când o învingea în primul tur (R128) la Wimbledon 2019.

Embed from Getty Images

Sorana Cîrstea (40) [32] – Misaki Doi (109) 6-2, 6-3

Partida a durat 1h4′.
În primul set, Sorana a anulat singura şansă de break a lui Misaki şi a câştigat de două ori a retur.
În primul joc al celui de-al doilea, Misaki a convertit a doua oportunitate de break pe care a avut-o în meci, şi-a păstrat avantajul până la 3-1, dar de acolo jucătoarea noastră a câştigat 5 game-uri la rând, nemaipierzând decât 5 puncte.
Sorana a câştigat 58 din punctele disputate – 38 la serviciu şi 20 la primire -, iar Misaki, 37 (22 / 15).
Palmaresul direct este acum 4-0 (3-0 pe hard).

Sorana o va întâlni în turul 3 (R32) pe Elina Svitolina (7, clasament maxim: 3 WTA / septembrie 2017, 27 de ani) [4], care în turul 2 (R64) a eliminat-o pe Tereza Martincova (52) 6-2, 7-5 în 1h8′, după ce în setul al doilea jucătoarea din Cehia reuşise două re-break-uri, dar Elina nu a mai pierdut decât două puncte în ultimele trei jocuri ale meciului.

Palmaresul direct este favorabil jucătoarei din Ucraina 2-0 (ambele partide s-au jucat pe zgură):

Credit Info: itftennis.com

Irina Begu (61) – Jil Teichmann (39) [31] 7-5, 6-1

Partida a durat 1h36′.
Primul set a început cu o serie de 4 break-uri, Irina cu unul în faţă. Jucătoarea noastră a salvat o nouă minge de break în al 5-lea, apoi s-a mers cu serviciul până în jocul 11, atunci când Irina a mai reuşit un break – la 15 – ca apoi să încheie cu un joc de serviciu câştigat la zero.
În al doilea, Begu a câştigat de trei ori la retur şi a anulat unica minge de break a adversarei.
Irina a câştigat 74 din punctele disputate – 33 la serviciu şi 41 la primire -, iar Jil, 55 (36 / 19).
Palmaresul direct este acum 2-1 (1-0 pe hard).

Irina o va întâlni în turul al treilea (R32) pe Shelby Rogers (44, clasament maxim: 40 WTA / iulie 2021, 28 de ani), care a eliminat-o ieri pe Kristina Kucova (112) [LL] : 6-2, 6-2 în 1h8′.
Jucătoarea slovacă i-a luat locul pe tablou Belindei Bencic (10) [8], care s-a retras din turneu, urmare a accidentării la genunchi, care o obligase să abandoneze în sferturile WTA 500 Chicago, săptămâna trecută.:

Irina a mai jucat o dată cu Shelby, în optimile Roland Garros 2016, atunci când jucătoarea americană câştiga: 6-3, 6-4.

Jucătoarele noastre acumulează deocamdată câte 65 de puncte WTA şi premii financiare în valoare de 51.895.

Tablourile Turneelor în Desfășurare
@ Moscova
18 - 24 oct 2021
"VTB Kremlin Cup"
WTA 500 Series - hard, sală
$565.530 / $565.530
Cronicile turneului

@ Tenerife
18 - 24 oct 2021
"Tenerife Ladies Open"
WTA 250 Series - hard, aer liber
$235.238 / $235.238
Cronicile turneului

@ Moscova
18 - 24 oct 2021
"VTB Kremlin Cup"
ATP 250 Series - hard, sală
$697.125 / $779.515
Cronicile turneului

@ Antwerp
18 - 24 oct 2021
"European Open"
ATP 250 Series - hard, sală
508.600 € / 584.125 €
Cronicile turneului

Galerie videoclipuri (2)
Rezumatele partidelor câştigate de Halep şi Sasnovich


 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.