..

Știri în cuprinsul articolului deschide

[11 aprilie]
WTA “Charleston Open” 2022: Belinda Bencic a câştigat primul titlu al carierei pe zgură, al şaselea al carierei. Andreja Klepac / Magda Linette, campioane la dublu

Belinda Bencic a câştigat la WTA 500 Charleston Open 2022 primul titlu al carierei pe zgură, la prima finală pe care a jucat-o pe această suprafaţă.

Credit Foto: @creditonecharlestonopen & @wta

Duminică, în ultima partidă a turneului:

Belinda Bencic (21 WTA) [10] – Ons Jabeur (10) [4] 6-1, 5-7, 6-4 în 2h35′, după un set decisiv cu 4 break-uri, în care învingătoarea a ratat prima minge de titlu la 5-3, aflată la retur, pentru a încheia apoi cu un joc de serviciu câştigat la zero [rezumatul video al finalei, la sfârşitul ştirii].
Palmaresul direct a devenit acum 2-0.

Aceasta a fost a 29-a victorie a Belindei în faţa unei jucătoare din top 10 WTA, a doua la acest turneu, după cea din sferturile de finală, în faţa Paulei Badosa (3).

Belinda Bencic (clasament maxim: 4 WTA / februarie 2020, 25 de ani) a câştigat astfel al 6-lea titlu al carierei, primul după cel olimpic, Tokyo (iulie) 2021, al 3-lea la categoria WTA 500 – după Eastbourne 2015 şi Moscova 2019 – celelalte două fiind şi mai importante, WTA 1000 (Premier 5) Toronto 2015 şi Dubai 2019.

Ea a progresat în clasamentul publicat astăzi până pe locul 13 WTA, iar Ons Jabeur a urcat pe locul 9 (clasament maxim: 7 WTA / noiembrie 2021).

Belinda a devenit a doua jucătoare din Elveţia, care câştigă titlul pe zgura verde din Carolina de Sud, după Martina Hingis, în 1999.

În finala probei de dublu:

Andreja Klepac (Slovenia, 13) / Magda Linette (Polonia, 36) [4] – Lucie Hradecka (Cehia, 17 WTA la dublu) / Sania Mirza (India, 43) 6-2, 4-6, [10-7] în 1h22′ 

Klepac / Linette au câştigat primul titlu împreună, la primul turneu la care au făcut echipă.

Pentru Andreja Klepac (36 de ani) acesta este al 11-lea titlu al carierei în proba de dublu. Ea se clasează astăzi pe cel mai bun loc al carierei – 11 WTA (maximul vechi: 12 WTA / iulie 2018)
Magda Linette (30 de ani) a devenit pentru prima oară campioană în proba de dublu, la a 4-a finală disputată şi a progresat de asemenea, pe cel mai bun loc al carierei – 26 WTA – îmbunătăţindu-şi maximul atins săptămâna trecută, după ce juca în sferturi la Miami (/ Sara Sorribes Tormo).
Jucătoarea poloneză este în lotul echipei de Billie Jean King Cup, care va întâlni România, la sfârşitul acestei săptămâni.

Galerie videoclipuri (4): Rezumatul finalei de simplu şi discursul campioanei. Un punct superb din timpul finalei. Mingea de titlu la dublu şi campioanele la dublu

WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Charleston
4 - 10 apr 2022
"Credit One Charleston Open"
WTA 500 - zgură, aer liber
888.636 USD

@ Bogota
4 - 10 apr 2022
"Copa Colsanitas"
WTA 250 - zgură, aer liber
239.477 USD

Înapoi la Cuprins

 

[10 aprilie]
WTA “Charleston Open” 2022: Belinda Bencic va juca în prima finală a carierei pe zgură. Ons Jabeur, în căutarea primului titlu pe această suprafaţă

Finala turneului WTA 500 Charleston Open 2022 se va disputa duminică, va începe cel mai devreme la ora 20.30 şi va fi:

Ons Jabeur (10 WTA) [4]Belinda Bencic (21) [10]

Palmares direct: 0-1, Bencic câştiga în turul 3 al WTA 1000 Madrid 2021: 7-6(2), 4-3 abandon al jucătoarei din Tunisia.

Ieri, Ons Jabeur a trebuit să revină de trei ori în semifinala de pe jumătatea superioară a tabloului, cu Amanda Anisimova (47) [15]: de la 0-1 la seturi, de la 0-3 în setul decisiv, când a egalat la 3, dar şi-a mai pierdut imediat încă o dată serviciul. Dar de acolo a câştigat ultimele trei jocuri pentru victoria: 2-6, 6-1, 6-4 în 1h46′ [rezumatul video al partidei, mai jos].

Pentru Ons Jabeur (clasament maxim: 7 WTA / noiembrie 2021, 27 de ani) aceasta este prima finală după WTA 500 Chicago (octombrie) 2021, a doua pe zgură – palmares 0-1 – şi a 5-a a carierei, palmares 1-3 [0-2 pe hard, 1-0 pe iarbă: WTA 500 Birmingham 2021]. A mai pierdut WTA 500 Moscova 2018 (hard indoor) şi WTA 250 Charleston 2021 (turneul suplimentar de anul trecut jucat aici).
Datorită celor 305 puncte brute acumulate până acum, şi-a asigurat un progres până pe locul 9, iar o eventuală victorie în finală, ar ajuta-o să progreseze mâine pe locul 8 [estimare, neoficial].

În semifinala de pe jumătatea inferioară a tabloului, Belinda Bencic nu a fost condusă niciodată în partida câştigată – 6-4, 6-3 după 1h18′ – cu Ekaterina Alexandrova (54) [rezumatul video, mai jos].

Belinda Bencic (clasament maxim: 4 WTA / februarie 2020, 25 de ani) s-a calificat în prima finală după cea care îi aducea aurul olimpic, Tokyo (iulie) 2021, prima a carierei pe zgură şi a 14-a a carierei, palmares 5-8 [4-5 pe hard, 1-3 pe iarbă]:

  • 1 la Jocurile Olimpice: 1-0
  • 2 WTA 1000 (Premier 5): 2-0
  • 7 WTA 500: 2-4
  • 4 WTA 250: 0-4

Ea va progresa datorită celor 245 de puncte nete acumulate până acum, până pe locul 15, iar titlul i-ar aduce şi locul 13, luni [estimare, neoficial].

La ora 18.00 va începe finala de dublu:

Lucie Hradecka (Cehia, 17 WTA la dublu) / Sania Mirza (India, 43) – Andreja Klepac (Slovenia, 13) / Magda Linette (Polonia, 36) [4]

Hradecka / Mirza au jucat anul scesta semifinale legate la WTA 500 Dubai – WTA 1000 Doha, iar Klepac / Linette joacă aici pentru prima oară împreună.

Ordinea de joc – 10.04 – WTA Charleston 2022

Rezumatele semifinalelor:


WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Charleston
4 - 10 apr 2022
"Credit One Charleston Open"
WTA 500 - zgură, aer liber
888.636 USD

@ Bogota
4 - 10 apr 2022
"Copa Colsanitas"
WTA 250 - zgură, aer liber
239.477 USD

Înapoi la Cuprins

[9 aprilie]
WTA “Charleston Open” 2022: Belinda Bencic o învinge pentru prima dată pe Paula Badosa şi va juca în a doua semifinală consecutivă

În trei dintre partidele sferturilor de finală ale WTA 500 Charleston Open 2022 s-au înregistrat victorii categorice, iar singura în care s-au întâlnit capi de serie a fost una dramatică:

Belinda Bencic (21 WTA) [10] – Paula Badosa (3) [2] 2-6, 7-6(2), 6-4 în 2h47′, după ce jucătoarea din Elveţia a revenit în setul al doilea de la 2-4, la 5-5 a salvat două mingi de break, iar în decisiv a reuşit break-ul hotărâtor în game-ul 7 [rezumatul video al partidei, mai jos].

Aceasta a fost prima victorie a Belindei în faţa Paulei, după ce pierduse primele 3 întâlniri, a 15-a în faţa unei jucătoare din top 5 WTA şi a 28-a în faţa uneia din top 10, prima din acest sezon.
Jucătoarea din Elveţia s-a calificat în a doua semifinală consecutivă – după cea de la WTA 1000 Miami – şi va reveni luni în top 20 WTA, prima dată după 31 ianuarie.
Bencic a mai jucat o dată în semifinalele turneului de la Charleston, în 2014, atunci când, în vârstă de 17 ani, clasată pe locul 140, venea din calificări.

Credit Foto: @creditonecharlestonopen

În semifinala de pe jumătatea inferioară a tabloului ea o va întâlni pe Ekaterina Alexandrova (54), care pune capăt astfel unei perioade slabe, aceasta fiind prima semifinală în care se califică după WTA 500 Moscova 2021, în răstimp ea nu mai reuşise să lege două victorii la niciunul din cele 7 turnee la care participase.
Palmaresul direct dintre Belinda şi Ekaterina este 2-2 [1-0 pe hard, 0-1 pe zgură, 1-1 pe iarbă].

În semifinala de pe jumătatea superioară a tabloului adversarele nu s-au mai întâlnit până acum:

Amanda Anisimova (47) [15]Ons Jabeur (10) [4]

Anisimova s-a calificat în prima semifinală la un turneu din SUA şi a doua a sezonului, după cea de la WTA 250 Melbourne 1 – a doua ca importanţă a carierei, după Roland Garros 2019, celelalte fiind toate de nivel WTA 250 – iar Jabeur, în prima după WTA 1000 Indian Wells (octombrie) 2021.

Ordinea de joc – 09.04 – WTA Charleston 2022

WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Charleston
4 - 10 apr 2022
"Credit One Charleston Open"
WTA 500 - zgură, aer liber
888.636 USD

@ Bogota
4 - 10 apr 2022
"Copa Colsanitas"
WTA 250 - zgură, aer liber
239.477 USD

Înapoi la Cuprins

[8 aprilie]
WTA “Charleston Open” 2022: Irina Begu a fost oprită de Ons Jabeur. Amanda Anisimova o mai învinge o dată pe Aryna Sabalenka. Situaţia pe tablou

Ons Jabeur a mai câştigat joi un game în partida întreruptă din turul 2 (R32) al WTA 500 Charleston Open 2022 şi apoi a învins-o pe ultima jucătoare din România care mai era activă pe tablou, în optimile de finală (R16):

Ons Jabeur (10) [4] – Irina Begu (66 WTA) 6-3, 6-2 în 1h9′, după ce jucătoarea noastră şi-a pierdut de câte două ori serviciul în fiecare set, a câştigat un game la retur – în primul set, când a făcut re-break pentru 1-2 – a mai ratat 3 şanse de break în ultimul game al meciului şi a câştigat 42 din punctele disputate – 26 la serviciu, 16 la retur – iar adversara, 63 (35 / 28).

Altfel, ziua de joi a fost una agitată, nu mai puţin de 4 capi de serie au fost eliminaţi de jucătoare necotate printre favorite:

  • Karolina Pliskova (7) [3] de Ekaterina Alexandrova (54)

Jucătoarea născută la Chelyabinsk, Rusia şi care locuieşte de multă vreme la Praga a obţinut astfel a 8-a victorie în faţa unei adversare din top 10 WTA [Credit Info: @wikipedia.org]

  • Jessica Pegula (13) [6] de către compatrioata ei, Coco Vandeweghe (168) [LL], învinsa Gabrielei Lee din runda a doua a calificărilor
  • Leylah Fernandez (19) [7] de Magda Linette (64) [această partidă a fost o restanţă din turul 2] [rezumatul partidei, la sfârşitul articolului]
  • Alizé Cornet (34) [12] de Anhelina Kalinina (42)

Rezultatele, premiile financiare şi punctele în tabloul PDF de mai jos

De asemenea, Amanda Anisimova (47) [15] a obţinut a treia victorie, din tot atâtea întâlniri, în faţa Arynei Sabalenka (5) [1], precedentele două în 2019, la Australian Open şi Roland Garros [rezumatul partidei, la sfârşitul articolului].

Aceasta este a doua victorie a carierei, pentru jucătoarea americană în faţa unei adversare din top 5 WTA, a 4-a în faţa uneia din top 10:

Tabloul sferturilor de finală, în imagini
Credit foto: @creditonecharlestonopen

Astfel, doar 4 capi de serie mai sunt activi pe tablou în sferturile de finală, singura partidă în care se vor întâlni două jucătoare cotate printre favorite va fi cea de pe sfertul 4, între Belinda Bencic (21) [10] – care a trecut de Madison Keys (24) [9] – şi Paula Badosa (3) [2] – care în tie-break-ul setului al doilea, câştigat cu 10-8, a fost în patru rânduri la două puncte de înfrângere, în faţa lui Claire Liu (89). Palmaresul direct este 3-0 pentru jucătoarea din Spania, ultima întâlnire în sferturile WTA 250 Sydney 2022, prima tot aici, în turul 2 al ediţiei din 2021, atunci când Paula obţinea prima victorie a carierei în faţa unei jucătoare din top 20 WTA (Belinda era atunci 12 WTA).

Ordinea de joc – 08.04 – WTA Charleston 2022


WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Charleston
4 - 10 apr 2022
"Credit One Charleston Open"
WTA 500 - zgură, aer liber
888.636 USD

@ Bogota
4 - 10 apr 2022
"Copa Colsanitas"
WTA 250 - zgură, aer liber
239.477 USD

Înapoi la Cuprins

[7 aprilie]
WTA “Charleston Open” 2022: Irina Begu va juca în optimi, la fel ca la precedentele patru participări. Ieri a eliminat un cap de serie

Irina Begu s-a calificat pentru a 5-a oară din tot atâtea participări – primele patru între 2015-2018 – în optimile turneului de la Charleston [în 2015, ’16 şi ’17 a ajuns în sferturile de finală].

Miercuri s-a jucat din nou sub ameninţarea ploii, aceasta a perturbat partidele în diverse momente ale zilei şi până la urmă a lăsat una întreruptă şi alta nedisputată.

Totuşi, Ajla Tomljanovic a încheiat repede socotelile din primul tur (R56) al WTA 500 Charleston Open 2022 cu Sophie Chang şi partida ei din turul 2 (R32), cu jucătoarea noastră, s-a disputat în integralitatea ei, deşi a fost întreruptă de ploaie după primul set:

Imagini din timpul partidei
Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography

Irina Begu (66 WTA) – Ajla Tomljanovic (Australia, 39) [14] 6-2, 6-3

Partida a durat 1h18′.
Irina a câştigat de trei ori la serviciu în primul set, de două ori în al doilea, şi-a pierdut serviciul câte o dată.
În primul set s-a desprins de la 2-2 şi în al doilea – când a avut un break în urmă, pentru 1-2, dar l-a recuperat imediat – de la 3-3.

Irina a câştigat 63 din punctele disputate – 36 la serviciu (20 cu primul, 16 cu al doilea. 4 aşi, 3 duble), 27 la retur – iar Ajla, 41 de puncte (20 / 21).
Palmaresul direct a devenit acum 3-1 pentru jucătoarea din România, care a câştigat toate întâlnirile disputate pe zgură, fie ea verde sau roşie.

Irina acumulează după a doua victorie de aici, 55 de puncte WTA, un premiu financiar în valoare de 9.900 USD şi va trebui din nou să aştepte până să-şi afle adversara din optimile de finală.

Aceasta va fi învingătoarea din partida:

Ons Jabeur (10) [4] – Emma Navarro (201) [WC], întreruptă la scorul 6-3, 5-2, 0-15, jucătoarea din SUA fiind la serviciu. Reluarea acestei partide este programată în meciul al doilea de pe terenul central şi va începe cel mai devreme la ora 19.30.

Irina urmează să o întâlnească tot astăzi (joi) pe învingătoare, partida fiind programată a 5-a de pe terenul central, cu începere de la ora aproximativă 23.00.

Altfel, pe tablou au mai fost eliminaţi alţi doi capi de serie:

  • Elena Ryabakina (18) [5], de către Anhelina Kalinina (42), jucătoarea ucraineană continuând astfel seria bună, începută cu optimile de la WTA 1000 Miami
  • Shuai Zhang (41) [16], de către Claire Liu (89) [rezultatele în tabloul PDF de mai jos]

Astfel, după ce până ieri, ieşiseră 3 capi de serie de pe tablou, acum mai sunt activi, 10.

Ordinea de joc – 07.04 – WTA Charleston 2022

WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Charleston
4 - 10 apr 2022
"Credit One Charleston Open"
WTA 500 - zgură, aer liber
888.636 USD

@ Bogota
4 - 10 apr 2022
"Copa Colsanitas"
WTA 250 - zgură, aer liber
239.477 USD

Înapoi la Cuprins

[6 aprilie]
WTA “Charleston Open” 2022: Irina Begu joacă astăzi în turul al doilea, dar încă nu ştie cu cine. Qinwen Zheng a eliminat-o pe Sloane Stephens

Ploaia şi o avertizare de tornadă au întrerupt programul zilei de ieri la WTA 500 Charleston Open 2022, una dintre cele două partide care nu s-au încheiat fiind tocmai aceea în care va fi decisă adversara din turul 2 (R32) a Irinei Begu (66 WTA): Ajla Tomljanovic (Australia, 39) [14] – Sophie Chang (SUA, 318) [Q] 7-5, 4-4, la serviciu urmând jucătoarea americană. Continuarea partidei a fost programată în meciul al doilea de pe terenul doi, cu începere de la ora estimată 18.30.

Irina o va întâlni pe învingătoare tot astăzi (miercuri), partida din turul 2 (R32) a fost programată în al 4-lea meci de pe terenul central, unde sesiunea începe tot la 17.00, ora de start a partidei fiind, în aceste condiţii, greu de estimat, probabil în jurul orei 22.00 [Ordinea de joc, mai jos].

Altfel, după ce luni ieşiseră de pe tablou doi capi de serie – ieri a fost eliminat un al treilea, primul după o partidă dusă la bun sfârşit:

Qinwen în timpul partidei de ieri
Credit Foto: @creditonecharlestonopen

Qinwen Zheng (72) – Sloane Stephens (36) [13] 6-3, 4-6, 6-0 în 2h2′, după ce campioana de aici din 2016 nu a câştigat decât 9 din cele 35 de puncte jucate în decisiv [rezumatul, la sfârşitul ştirii].

Tânăra jucătoare din China (19 ani împliniţi pe 8 octombrie) a obţinut astfel cea mai importantă victorie a carierei, prima în faţa unei jucătoare din top 50 WTA, după ce luna trecută la WTA 1000 Indian Wells o condusese pe Angelique Kerber (16) cu 4-1 în setul decisiv al partidei din turul 2 (R64) [articolul de atunci conţine şi rezumatul video al acelei partide], înainte de a pierde următoarele 5 jocuri.

Belinda Bencic (21) [10] a evitat o înfrângere, în partida cu altă jucătoare din China – Xiyu Wang (149, 21 de ani, clasament maxim: 106 WTA / martie 2020) – după ce a reuşit să revină de la 0-1 la seturi şi 3-5, pentru ca în tie-break să fie la două puncte de înfrângere, la 3-5, înainte de a câştiga: 4-6, 7-6(5), 6-3 [şi rezumatul acestei partide, mai jos].

 

Ordinea de joc – 06.04 – WTA Charleston 2022


WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Charleston
4 - 10 apr 2022
"Credit One Charleston Open"
WTA 500 - zgură, aer liber
888.636 USD

@ Bogota
4 - 10 apr 2022
"Copa Colsanitas"
WTA 250 - zgură, aer liber
239.477 USD

Înapoi la Cuprins

[5 aprilie]
WTA “Charleston Open” 2022: Gabriela Ruse a fost învinsă categoric în primul tur

Gabriela Ruse a fost învinsă categoric astăzi în primul tur (R56) al WTA 500 Charleston Open 2022.
E adevărat că adversara ei a prins o zi excelentă, în care i-a intrat aproape totul, dar nici Gabi n-a reuşit s-o incomodeze la retur, iar serviciul a fost în mare suferinţă:

Hailey Baptiste (SUA, 124 WTA) – Gabriela Ruse (55) 6-3, 6-0

Partida a durat 1h2′.
Baptiste a reuşit un break în jocul al doilea, pe care Gabi l-a recuperat imediat, dar de la 3-3, a pierdut contactul cu adversara, care a câştigat următoarele 9 jocuri.
Jucătoarea noastră şi-a mai creat o singură şansă de break la 0-1 în setul al doilea, pe care a ratat-o şi de acolo nu a mai câştigat decât două puncte într-unul din ultimele 4 jocuri.
Gabi a câştigat 34 din punctele disputate [15 la serviciu (11 cu primul – 38% şi 4 cu al doilea – 40%)], iar Hailey, 58 [34 (procentaj de 64% cu ambele servicii şi 24 la retur). Punctele şi premiile financiare în tabloul PDF de mai jos.

Aceasta a fost a doua cea mai importantă victorie a carierei (în ce priveşte locul adversarei învinse) pentru Hailey Baptiste (clasament maxim: 119 WTA / 7 martie 2022, 20 de ani), prima fiind cea la Madison Keys (17) în primul tur al WTA 250 Washington 2019.

Astfel, Irina Begu este singura jucătoare din România rămasă activă în turneu, adversara ei din turul 2 (R32) urmând să fie decisă ceva mai târziu.

Foto copertă, de arhivă, Credit: Jimmie48 Tennis Photography

Ordinea de joc – 05.04 – WTA Charleston 2022

WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Charleston
4 - 10 apr 2022
"Credit One Charleston Open"
WTA 500 - zgură, aer liber
888.636 USD

@ Bogota
4 - 10 apr 2022
"Copa Colsanitas"
WTA 250 - zgură, aer liber
239.477 USD

Înapoi la Cuprins

[5 aprilie]
WTA “Charleston Open” 2022: Irina Begu a trecut de primul tur, Gabriela Lee, nu. Situaţia pe tablou

Irina Begu şi-a început a 5-a participare la turneul de la Charleston – sferturi în 2015, ’16, ’17, optimi în 2018 – cu o victorie.
Irina a trebuit să trudească şi pentru aceasta – încheiată după miezul nopţii (ora locală) – la fel ca în alte ocazii. Replica tinerei şi agresivei adversare a fost una curajoasă, iar cele câteva scăderi ale româncei au echilibrat partida. Până la urmă, însă, experienţa jucătoarei noastre, care s-a concentrat mai bine pe final, a prevalat.

În partida din primul tur (R56) la WTA 500 Charleston Open 2022:

Imagini din timpul partidelor
Credit foto: Neal Trousdale pentru @opentenis, @creditonecharlestonopen

Irina Begu (66 WTA) – Xinyu Wang (China, 88) 7-6(2), 6-4

Partida a durat 1h59′.
Primul set a fost lipsit de break-uri, fiecare jucătoare ratând câte două oportunităţi de a câştiga la retur: Irina, la 2-2 şi Xinyu la 6-5, aşadar jucătoarea noastră a salvat acolo două mingi de set.
În manşa a doua, Irina a salvat 4 mingi de break la 1-1, apoi a câştigat la retur şi la serviciu. Dar la 4-1 partida nu era jucată, Wang a avut o perioadă bună, Irina a intrat în binecunoscutul ciclu eroare – frustrare – eroare, astfel că scorul a devenit egal. Românca s-a redresat însă la timp, a jucat foarte bine ultimele două game-uri ale meciului, pierzând doar câte un punct în fiecare.

Irina acumulează deocamdată 30 de puncte WTA, un premiu financiar în valoare de 5.420 USD şi o va întâlni în turul 2 (R32) pe învingătoarea din partida Sophie Chang (SUA, 318) [Q] – Ajla Tomljanovic (Australia, 39) [14], care se va disputa astăzi [Ordinea de joc de marţi, mai jos].

Gabriel Lee (Talabă) a eşuat în tentativa de a câştiga prima partidă pe un tablou principal WTA:
Jasmine Paolini (Italia, 48) – Gabriela Lee (259) [Q] 6-2, 6-3 în 1h20′, după ce jucătoarea noastră şi-a pierdut serviciul de două ori în primul set, o dată în al doilea şi a ratat cele 5 oportunităţi de break pe care şi le-a creat în primul şi al treilea joc al partidei.

Astăzi (marţi) va intra în turneu şi Gabriela Ruse (55). Partida ei cu Hailey Baptiste (SUA, 124, clasament maxim: 119 WTA / 7 martie 2022, 20 de ani) a fost programată prima de pe terenul 4 şi va începe la ora 17.00. Cele două jucătoare nu s-au mai întâlnit până acum [Foto: Gabi antrenându-se ieri la Charleston].

Doi capi de serie au ieşit până acum de pe tablou:

Petra Kvitova (29) [11] a abandonat în partida cu Magdalena Frech (87), la scorul de 7-6(6), 3-2, când trecuseră 1h36′ de la începul partidei, din cauza unei accidentări la coapsa stângă. În tie-break, Petra salvase primele 4 mingi de set, de la 2-6.
Aceasta este cea mai importantă victorie a carierei pentru Magdalena Frech (clasată pe cel mai bun loc al carierei, 24 de ani), prima în faţa unei jucătoare din top 50 WTA.

În schimb, compatrioata Petrei, din noul val propus de Cehia, Linda Fruhvirtova (188) [WC] şi-a reluat şirul victoriilor întrerupt în optimile WTA 1000 Miami şi a eliminat-o în primul tur pe Ana Konjuh (62): 4-6, 6-1, 6-3.

Această partidă a inaugurat noua arenă centrală a complexului din Daniel Island [videoclip, la sfârşitul articolului].

Anul trecut, Linda obţinea prima victorie din circuitul principal la Charleston, dar la turneul WTA 250, organizat în mod excepţional, pentru o singură ediţie.

Ulrikke Eikeri (283) [Q] a devenit prima jucătoare din Norvegia care câştigă un meci pe un tablou principal WTA, din 1991 încoace – Amy Jönsson, la turneul de la Pattaya, Tailanda [credit: @wta] – după o victorie în faţa Nadiiei Kichenok (-) [Q], într-o partidă dintre două jucătoare care ne sunt cunoscute, mai degrabă, din proba de dublu.

Ordinea de joc – 05.04 – WTA Charleston 2022

Galerie videoclipuri (2): Rezumatul de la Fruhvirtova – Konjuh şi noua arenă de la Charleston

WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Charleston
4 - 10 apr 2022
"Credit One Charleston Open"
WTA 500 - zgură, aer liber
888.636 USD

@ Bogota
4 - 10 apr 2022
"Copa Colsanitas"
WTA 250 - zgură, aer liber
239.477 USD

Înapoi la Cuprins

[4 aprilie]
WTA “Charleston Open” 2022: Gabriela Lee va juca pentru a doua oară în carieră pe un tablou principal WTA

La fel ca la ediţia trecută a turneului WTA 500 de la Charleston, Gabriela Lee [Talabă] (26 de ani împliniţi pe 23 august) s-a calificat pe tabloul principal. Acestea sunt şi singurele ei prezenţe pe tablourile principale din circuit, indiferent de categorie.

Duminică, în runda a doua a calificărilor, decisivă pentru calificarea pe tabloul principal al WTA 500 Charleston Open 2022:

Gabriela, după victorie şi în timpul partidei de ieri
Credit Foto: Neal Trousdale pentru opentenis.ro

Gabriela Lee (259) [11] – Coco Vandeweghe (168) [3] 6-3, 6-2 în 59′, după ce jucătoarea noastră a câştigat o dată la retur în primul set şi de două ori în al doilea, fără să aibă de înfruntat nicio minge de break [locurile sunt actualizate, conform clasamentului de astăzi].

Gabriela acumulează deocamdată 25 de puncte WTA, un premiu financiar în valoare de 3.980 USD şi a fost repartizată pe primul sfert al tabloului, optimea a doua.
Ea o va întâlni în turul 1 (R56), pentru prima dată în carieră, pe Jasmine Paolini (Italia, 48 WTA, clasament maxim: 44 / 21 februarie 2022, 26 de ani).

Partida a fost programată astăzi (luni), a treia (ultima) de pe terenul central – Althea Gibson Court – şi va începe la ora estimată 20.00.
Învingătoarea va juca în turul 2 (R32) cu Jessica Pegula (13) [6], care are BYE în primul tur.

Irina, în timpul antrenamentului de ieri

Şi partida:

Irina Begu (66) – Xinyu Wang (China, 88)

este programată astăzi, de la ora estimată: 3.30 AM.

Cealaltă jucătoare din România prezentă pe tabloul principal – Gabriela Ruse (55) – nu a fost programată astăzi.
Pe tabloul de dublu – tablourile în format PDF, actualizate – nu este prezentă nicio româncă.

WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Charleston
4 - 10 apr 2022
"Credit One Charleston Open"
WTA 500 - zgură, aer liber
888.636 USD

@ Bogota
4 - 10 apr 2022
"Copa Colsanitas"
WTA 250 - zgură, aer liber
239.477 USD

Înapoi la Cuprins

[3 aprilie]
WTA “Charleston Open” 2022: Gabriela Ruse şi Irina Begu, pe tabloul principal, care a fost tras la sorţi. Gabriela Lee încearcă să li se alăture astăzi

Săptămâna viitoare se dispută, pe zgură verde, turneul WTA 500 “Credit One Charleston Open”, dotat cu premii financiare în valoare de 888.636 USD.

Turneul din Carolina de Sud este la cea de-a 49-a ediţie, finalele celor de până acum, la sfârşitul articolului, cu Irina Spîrlea vicecampioană în 1998.

Anul acesta este prezentă deţinătoarea titluluiVeronika Kudermetova -, dar şi campioanele din 2019 – Madison Keys – şi 2016Sloane Stephens.

Imagini de la ceremonia tragerii la sorţi
Credit Foto: @creditonecharlestonopen

Iga Swiatek, campioana de la WTA 1000 Miami şi-a anunţat în ultimul moment retragerea, motivând-o cu o accidentare la braţ.

După cum ştiam, anul acesta, pe tabloul de 56 de jucătoare – primii 8 capi de serie au BYE în primul tur – sunt prezente două jucătoare din România.

Ele vor disputa următoarele partide în primul tur (R56):

  • pe al doilea sfert al tabloului, prima optime:

Irina Begu (70 WTA) – Xinyu Wang (China, 87, clasament maxim: 84 WTA / 7 martie 2022, 20 de ani)

  • tot pe al doilea sfert, dar pe optimea a doua:

Gabriela Ruse (57) – Hailey Baptiste (SUA, 122, clasament maxim: 119 WTA / 7 martie 2022, 20 de ani)

Jucătoarele noastre nu şi-au mai întâlnit până acum adversarele. Ele se pot întâlni teoretic în sferturile de finală.

Imagini din timpul partidei Lee – Douglas
Credit Foto: Neal Trousdale pentru opentenis.ro

Lor va încerca să li se alăture astăzi, Gabriela Lee [Talabă] (257) [11] care o va întâlni – pentru prima dată în carieră – duminică, de la ora estimată 21.00, în runda a doua a calificărilor (decisivă pentru calificarea pe tabloul principal) pe Coco Vandeweghe (167) [3], după ce ieri în prima rundă a eliminat-o pe Ellie Douglas (SUA, 371): 7-6(5), 6-4 în 1h43′.

Capii de serie au fost repartizaţi astfel pe tablou [în format PDF, la sfârşitul ştirii]:

Jumătatea superioară

Sfertul 1: Sabalenka (5 WTA) [1], Anisimova (41) [15], Keys (26) [9], Pegula (21) [6]

Sfertul 2: Jabeur (10) [4], Tomljanovic (39) [14] (Begu), Cornet (36) [12] (Ruse), Rybakina (18) [5]

Jumătatea inferioară

Sfertul 3: Fernandez (22) [7], Kvitova (32) [11], Stephens (38) [13], Ka. Pliskova (8) [3]

Sfertul 4: Kudermetova (23) [8], Bencic (28) [10], Shuai Zhang (43) [16], Badosa (6) [2]

Ordinea de joc – 03.04 – WTA Charleston

WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Charleston
4 - 10 apr 2022
"Credit One Charleston Open"
WTA 500 - zgură, aer liber
888.636 USD

@ Bogota
4 - 10 apr 2022
"Copa Colsanitas"
WTA 250 - zgură, aer liber
239.477 USD

Înapoi la Cuprins

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.