Simona Halep trece în optimile de finală, ceva mai greu decât ne-am fi aşteptat sau ne-am fi dorit

Simona a câştigat partida din primul tur (R32) al WTA 250 “Citi Open“, după o evoluţie oscilantă, la începutul partidei şi mai ales spre sfârşitul ei, atunci când a irosit un avantaj de două break-uri, înainte de a se desprinde din nou.
Între timp, a avut o evoluţie bună, dar replica adversarei deşi însoţită de câteva reuşite speciale, nu a avut constanţa necesară ca să creeze pericol. Pe acesta l-a creat însăşi Simona, cu 33 de erori neprovocate (30, adversara) şi 6 duble greşeli (0, adversara). Dar tot ea a creat şi diferenţa ce a fost hotărâtoare, la capitolul lovituri direct câştigătoare: 19-7.
La interviul de pe teren, ea a lăsat să se înţeleagă că trecerea de pe iarbă pe hard nu a fost lină. Poate să fi fost vorba şi de o relaxare prematură, rămâne să aflăm răspunsul în următorul meci.

Embed from Getty Images

Imagini din timpul partidei

Simona Halep (16 WTA) [3] – Cristina Bucşa (123) 6-3, 7-5

Partida a durat 1h20′.
Simona a câştigat la retur în game-ul al doilea, dar şi-a pierdut imediat serviciul la zero. Un nou break în jocul 6 a stabilit diferenţa în acest set.
În al doilea, românca s-a desprins la 5-2, cu break-uri în game-urile 1 şi 7, dar Cristina le-a recuperat pe ambele şi a egalat. În sfârşit, jucătoarea noastră s-a adunat pe final, s-a desprins din nou cu game-ul 11 câştigat la retur şi apoi a convertit a doua minge de meci, după ce pe prima o ratase cu o dublă greşeală.
Simona a câştigat 67 din punctele disputate – 36 la serviciu şi 31 la retur, iar Cristina, 49 (27/22).

Ea acumulează deocamdată 30 de puncte WTA, un premiu financiar în valoare de 4.100 USD şi o va întâlni în optimi pe învingătoarea din partida Madison Brengle (61) – Anna Kalinskaya (71), care se va disputa marţi.

Ordinea de joc – 01.08 – WTA Washington 2022

WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Toronto
8 - 14 aug 2022
"National Bank Open Presented by Rogers"
WTA 1000 - hard, aer liber
$ 2.697.250

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.