Mihaela Buzărnescu şi Anna-Lena Friedsam au ridicat nivelul rezultatelor în parteneriatul lor şi adaugă sferturilor de finală de la WTA 250 Guadalajara 2021 şi semifinalei de la WTA 500 (Premier) Eastbourne 2019 – cel puţin – o finală, în care s-au calificat aseară la WTA 250 “Copa Colsanitas”, care se dispută la Bogota.

Ele au obţinut a treia victorie aici, în semifinale, în faţa celei mai bine cotate echipe de pe jumătatea inferioară a tabloului:

Mihaela Buzărnescu (138 WTA la dublu) / Anna-Lena Friedsam (Germania, 44) [3]Arina Rodionova (Australia, 73) / Rosalie Van Der Hoek (Olanda, 94) [2] 7-5, 6-1

Partida a durat 1h5′.
Un set întâi foarte cuminte, pentru că în primele 10 jocuri s-a câştigat doar cu serviciul, niciunul nefiind decis la avantaje. În al 11-lea, echipa româno-germană a salvat trei mingi de break de la 15-40 şi a păstrat echilibrul, pentru ca în următorul să-l rupă  cu unicul joc câştigat la primire, după punct decisiv.
Setul al doilea a fost dominat de Buzărnescu / Friedsam. Ele au câştigat două jocuri la retur şi pe toate în care au servit, fiind nevoite, totuşi, să salveze cinci mingi de break, trei dintre ele în jocul al cincilea – la 3-1 – când au revenit din nou de la 15-40.

Mihaela şi Anna-Lena acumulează câte 180 de puncte WTA – Miki este sigură acum de prezenţa între primele 115 jucătoare, conform clasamentului live (neoficial), iar o victorie în finală ar readuce-o în top 100 – un premiu financiar comun în valoare de 6.000 USD şi le vor întâlni în finala programată astăzi în meciul al 3-lea de pe terenul central – ora estimată de start ar fi 21.00 – pe Elixane Lechemia (Franţa, 137) / Ingrid Neel (SUA, 148).
Lechemia (clasament maxim: 118 WTA la dublu / martie 2020, 29 de ani) şi Neel (clasament maxim: 126 WTA / septembrie 2020, 22 de ani) s-au calificat în prima finală a carierei, împreună sau separat, indiferent de probă.
Ele au mai jucat împreună o singură dată, la WTA International (250) Istanbul (septembrie) 2020, atunci când au obţinut o victorie, pentru sferturile de finală.
Aici, le-au eliminat pe Bara / Jakupovic în primul tur (R16) şi nu au întâlnit vreo echipă cotată cap de serie până în finală.

Mihaela Buzărnescu (clasament maxim: 24 WTA la dublu / 22 octombrie 2018, 32 de ani) s-a calificat în a 5-a finală a carierei în proba de dublu, după cea câştigată la WTA 250 Strasbourg (/ Raluca Olaru) şi cele pierdute la WTA 250 Praga (/ Lidziya Marozawa), WTA 250 Nottingham (/ Heather Watson) şi WTA 500 (Premier) Eastbourne (/ Irina Begu), toate în 2018, primele două în luna mai, pe zgură, următoarele două, în iunie, pe iarbă.

Pentru Anna-Lenna Friedsam (clasament maxim: 34 WTA / 21 septembrie 2020, 27 de ani) aceasta va fi a 4-a finală a carierei, după WTA 250 Mallorca 2016 (/ Laura Siegemund) – pierdută, WTA 500 Stuttgart 2019 (/ Mona Barthel) – câştigată, WTA 1000 (Premier 5) Roma 2020 (/ Raluca Olaru) – pierdută.

Ordinea de joc – 10.04 – WTA Bogota 2021

Tablourile Turneelor în Desfășurare
@ Madrid
2 mai - 9 mai 2021
"Mutua Madrid Open"
ATP 1000 - zgură, aer liber
2.614.465 € / 3.226.325 €

@ Madrid
29 apr - 8 mai 2021
"Mutua Madrid Open"
WTA 1000 - zgură, aer liber
2.549.105 € / 2.549.105 €

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.