Galerie videoclipuri (18)

Simona Halep a pierdut astăzi finala turneului WTA Premier “Qatar Total Open” după un prim set entuziasmant, urmat de o scădere treptată a resurselor fizice, evidentă spre finalul partidei când a şi acuzat dureri la spate. Astfel, deşi a luptat până la sfârşit ea a nu a mai putut menţine acelaşi nivel cu adversara ei:

Elise Mertens (Belgia, 21) – Simona Halep (3 WTA) [1] 3-6, 6-4, 6-3

Partida a durat 2h6′
Meciul a început cu un schimb de break-uri, ca imediat Simona să câştige 8 puncte la rând (primele 4, la primire). Mertens a revenit şi a egalat la 3.
Dar de la acest scor, jucătoarea noastră a câştigat nu mai puţin de 18(!) puncte consecutive, datorită cărora şi-a adjudecat primul set, jocul inaugural din al doilea şi încă două care au ajutat-o să facă break pentru 2-0.
Mertens a reînceput totuşi să câştige puncte, a făcut re-break, apoi a solicitat un time-out medical şi a plecat la vestiar. După reluare, Simona a recuperat imediat break-ul şi după două jocuri câştigate de fiecare cu serviciul, belgianca a câştigat cu returul – la zero – pentru 5-4, ca apoi să-şi câştige şi serviciul, egalând astfel situaţia la seturi.
Belgianca a început cu un break şi decisivul, pe care Simona n-a reuşit să-l recupereze imediat – în pofida celor două oportunităţi pe care şi le-a creat – ci doar în jocul 4, pentru ca adversara să rupă din nou echilibrul pentru 3-2 şi 4-2. Până la final, Simona nu a mai reuşit decât să câştige un joc, obosită şi marcată vizibil de dureri la spate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.