Monica Niculescu / Alexandra Panova, capi de serie 2. Petra Marcinko – 16 ani – arde etapele şi câştigă primul meci în circuitul principal
Al doilea turneu al săptămânii din circuitul WTA este tot de categoria 250, “Grand Prix SAR La Princesse Lalla Meryem”, care se dispută pe zgură, la Rabat şi este dotat cu premii financiare în valoare de 251.750 USD.
Turneul este la cea de-a 20 ediţie – s-a disputat de-a lungul timpului în mai multe oraşe din Maroc – finalele celor de până acum, la sfârşitul articolului, cu Simona Halep vicecampioană în 2010 şi 2011, atunci când gazdă a fost Fez.
Nici deţinătoarea titllului – Maria Sakkari, campionă în 2019 – nici vreo altă fostă campioană nu au venit anul acesta.
Monica, la petrecerea jucătoarelor
Pe tabloul de simplu nu este prezentă nicio jucătoare din România, dar pe cel de dublu Monica Niculescu (40) / Alexandra Panova (76) [2] îşi continuă colaborarea reluată anul acesta la WTA 250 Lyon şi WTA 1000 Roma. Ele vor întâlni în primul tur (R16) echipa australiană Alicia Barnett (102) / Olivia Nicholls (107). Partida a fost programată marţi, cu începere de la ora 13.00.
Tabloul de simplu este compus din 32 de jucătoare şi este dominat de singura jucătoare din top 10 – de fapt, din top 40 – prezentă Garbiñe Muguruza (10) [1, WC], care a şi câştigat, astăzi, în primul tur 6-3, 6-2 cu Anna Danilina (Kazahstan, 343) [LL].
Qinwen Zheng [6] s-a retras şi a fost înlocuită pe lista capilor de Rebecca Peterson (77) [9].
Ea a fost eliminată ieri de o posibilă viitoare stea a circuitului, jucătoarea invitată, Petra Marcinko (361, clasată pe cel mai bun loc al carierei): 6-0, 2-6, 7-5 pentru jucătoarea croată, care a împlinit 16 ani pe 5 decembrie.
Embed from Getty Images
Petra Marcinko, campioană la Australian Open
Aceasta este prima victorie în circuitul principal, la prima participare – şi cea dintâi în faţa unei adversare din top 100 WTA – pentru campioana junioarelor de la Australian Open 2022, Orange Bowl 2021, Cape Town 2021 (toate 3 de categoria A, cea mai înaltă a categoriei de vârstă).
Petra Marcinko, ieri, la Rabat
Ea a încheiat anul 2021 pe locul 1 în ierarhia junioarelor – loc pe care îl ocupă şi acum – iar anul acesta a confirmat şi în circuitul profesionist, câştigând două titluri ITF W25, în săptămâni consecutive, în luna martie, la Antalya şi apoi jucând semifinale la ITF W60 Zagreb. A debutat şi în echipa de Billie Jean King a Croaţiei.
Un al doilea cap de serie tocmai a fost eliminat în partida Lucia Bronzetti (Italia, 83) – Anna Kalinskaya (Rusia, 82) [8] 6-3, 6-7(5), 6-3.
Repartiţia capilor de serie pe tablou:
Jumătatea superioară
Sfertul 1: Muguruza (10 WTA) [1,WC], Rus (76) [7]
Sfertul 2: Parrizas Diaz (48) [3], Kalinskaya (82) [8] Bronzetti (83)
Jumătatea inferioară
Sfertul 3: Peterson (77) [9] Marcinko (361) [WC], Sherif (50) [4]
Sfertul 4: Bondar (67) [5], Tomljanovic (44) [2]
WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate) |
|
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați | |
@ Paris 22 mai - 5 iun 2022 | |
@ Strasbourg 15 - 21 mai 2022 | |
"Internationaux de Strasbourg" WTA 250 - zgură, aer liber 251.750 USD Cronicile turneului |
|
@ Rabat 15 - 21 mai 2022 | |
"Grand Prix De SAR La Princesse Lalla Meryem" WTA 250 - zgură, aer liber 251.750 USD Cronicile turneului |
2001 | ![]() |
![]() |
1–6, 6–3, 7–6(7–5) |
2002 | ![]() |
![]() |
5–7, 6–3, 6–3 |
2003 | ![]() |
![]() |
6–2, 4–6, 6–1 |
2004 | ![]() |
![]() |
6–2, 6–2 |
2005 | ![]() |
![]() |
6–4, 6–2 |
2006 | ![]() |
![]() |
6–2, 3–6, 6–3 |
2007 | ![]() |
![]() |
6–1, 6–3 |
2008 | ![]() |
![]() |
7–6(7–2), 7–6(7–5) |
2009 | ![]() |
![]() |
6–0, 6–1 |
2010 | ![]() |
![]() |
6–4, 6–2 |
2011 | ![]() |
![]() |
6–4, 6–3 |
2012 | ![]() |
![]() |
7–5, 6–0 |
2013 | ![]() |
![]() |
6–1, 6–3 |
2014 | ![]() |
![]() |
6–3, 3–6, 6–3 |
2015 | ![]() |
![]() |
7–5, 7–6(7–3) |
2016 | ![]() |
![]() |
6–2, 6–1 |
2017 | ![]() |
![]() |
7–5, 7–5 |
2018 | ![]() |
![]() |
6–2, 7–6(7–4) |
2019 | ![]() |
![]() |
2–6, 6–4, 6–1 |
Credit Info: wikipedia. org