Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

Două Slideshow-uri a câte 4 imagini din timpul partidei
Mingea de meci, la sfârşitul ştirii

În partida contând pentru primul tur (R96) al turneului WTA Premier Mandatory “BNP Paribas Open”:

Bianca Andreescu (Canada, 60 WTA) [WC] – Irina Begu (70) 6-7(3), 6-3, 6-3

Partida a durat 2h23′.
Irina a început excelent: 4-0, 5-1, dar Bianca şi-a revenit, iar românca a părut surprinsă, nu a avut în prima fază decât o reacţie timidă, deşi la 5-2 şi-a creat totuşi 3 oportunităţi de a câştiga setul. Toate ratate şi astfel Bianca a egalat. A urmat un schimb de break-uri şi un tie-break dominat de jucătoarea noastră.
În setul 2, Bianca a fost cea care a pornit în forţă: 1-0, 5-1, iar redresarea Irinei a fost scurtă, doar două jocuri.
Irina a pornit bine în decisiv: 3-1, dar de acolo nu a mai gestionat partida cum i-ar fi fost de trebuinţă, nici tactic, nici mental. I-a permis Biancăi să avanseze mult mai des în teren, să preia iniţiativa şi  s-a enervat, această stare mentală negativă afectându-i precizia loviturilor.
Oricum, o partidă spectaculoasă cu foarte multe lovituri frumoase, cu ambele jucătoare agresive şi cu resursele de energie utilizate până aproape de limită.

Irina rămâne cu un deficit de 25 de puncte WTA – 10 acum minus 35 pentru tur 2 (R64) la ediţia trecută a turneului  – şi cu un premiu financiar în valoare de 16.425 USD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.