Cîrstea şi Ruse, învinse în primul tur. De mirare, înfrângerea Soranei. Gabi a avut avantaj de un break în ambele seturi

Ambele jucătoare din România care au evoluat astăzi în primul tur (R32) al WTA 250 Strasbourg 2022 au pierdut, înfrângerea Soranei Cîrstea în faţa Ekaterinei Makarova, fiind cu totul neaşteptată, asta ca să evităm clişeul “şocantă”, dar care în acest caz s-ar potrivi de minune.

Makarova şi Cîrstea, astăzi
Credit Foto: @WTAStrasbourg

Cu atât mai mult cu cât, deşi îşi pierduse serviciul în primul game, jucătoarea noastră le-a câştigat pe următoarele 6 şi lucrurile păreau să meargă repede spre deznodământul firesc.
Doar că de acolo datele problemei s-au schimbat radical, Sorana devenind confuză. De fapt, această stare de confuzie însumează întregul ei joc din seturile doi şi trei, când a făcut totul pe dos de cum ar fi fost logic. S-a pripit, a atacat nepregătit, deci imprecis, iar concentrarea a fost aproape de zero. Adversara ei a jucat bine, dar nu fantastic, a evitat greşelile şi a lovit lung, nicidecum tăios, retururile ei părând a fi nişte momeli pentru Sorana, care a muşcat din ele de fiecare dată.
Tot ea poate şterge această amintire neplăcută din mentalul ei şi cel colectiv, în următoarele două săptămâni, la turneul de Grand Slam pe zgură.

Ekaterina Makarova – a nu fi confundată cu binecunoscuta jucătoare cu acelaşi nume – a obţinut astfel prima victorie în faţa unei jucătoare din top 100 WTA şi prima pe un tablou principal WTA, la doar a doua prezenţă, prima la WTA 250 Luxemburg 2021 – unde trecea de calificări şi pierdea în primul tur.

Ekaterina Makarova (Rusia, 348) [Q] Sorana Cîrstea (27) [3] 1-6, 6-3, 6-2 în 1h34′, după ce jucătoarea noastră a mai convertit în setul al doilea o minge de break – din 3, iar în al treilea nu a mai avut niciuna. În fiecare din aceste două seturi şi-a pierdut serviciul de câte două ori.

În altă partidă din primul tur:

Pera şi Ruse, astăzi

Bernarda Pera (SUA, 122) – Gabriela Ruse (52) 7-5, 6-4 în 2h8′, după ce jucătoarea noastră a avut în ambele seturi câte un break înainte:

  • în primul pentru 4-2, apoi a fost egalată. La 4-4 a ratat două mingi de break şi la 5-5 alte 3, pentru ca în ultimul game să-şi mai piardă o dată serviciul
  • în al doilea, pentru 4-3, dar jucătoarea americană a câştigat ultimele 3 game-uri – două la retur

Punctele şi premiile financiare, în tabloul PDF de mai jos

WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Paris
22 mai - 5 iun 2022
"Roland Garros"
Grand Slam - zgură, aer liber
34.367.215 €
Cronicile turneului

@ Strasbourg
15 - 21 mai 2022
"Internationaux de Strasbourg"
WTA 250 - zgură, aer liber
251.750 USD
Cronicile turneului

@ Rabat
15 - 21 mai 2022
"Grand Prix De SAR La Princesse Lalla Meryem"
WTA 250 - zgură, aer liber
251.750 USD
Cronicile turneului

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.