Aryna Sabalenka a câştigat la WTA Premier “J&T Banka Ostrava Open” al doilea titlu al sezonului – după Premier 5 Doha şi al 7-lea titlu al carierei, toate pe hard:
- 3 WTA Premier 5 – Wuhan 2018 şi 2019, Doha 2020
- 1 la Elite Trophy – Zhuhai 2019
- 2 Premier – primul la New Haven 2018
- 1 International – Shenzhen 2019
Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography
Galerie videoclipuri, la sfârşitul ştirii
Finala disputată azi s-a încheiat cu rezultatul:
Aryna Sabalenka (12 WTA) [3] – Victoria Azarenka (14) [4] 6-2, 6-2
Partida a durat 1h8′.
Meciul a început într-o notă de echilibru, dar de la 1-2, Sabalenka a pus stăpânire pe joc, a deschis unghiurile din ce în ce mai bine – cum o face mai mereu în utlima vreme – şi a venit des la fileu, unde şi-a pus în valoare şi calităţile de dublistă. Azarenka nu a reuşit să opună decât o rezistenţă palidă, fiind obligată să se retragă în defensivă.
Setul 2 nu poate fi comentat în tiparele normale, căci după ce a câştigat primul joc, Vika s-a simţit rău, a acuzat dureri de cap – a primit de două ori îngrijiri medicale – şi a făcut practic figuraţie pe teren până la sfârşitul partidei, jucând din inerţie. Ultima tresărire a avut-o în jocul 6, când şi-a adunat puterile pentru un ultim joc câştigat, la primire.
Aryna va urca în urma acestui rezultat pe locul 11 (în locul Belindei Bencic). Premiul ei financiar este în valoare de 50.000 USD, iar al Vikăi, de 30.000 USD.
18 - 24 ian 2021
Săptămâna aceasta nu se desfășoară nici un turneu
Galerie videoclipuri (3)
Mingea de titlu, discursul campioanei, GIF- Aryna şi trofeul
Sealed with an ace! 🔥@SabalenkaA defeats fellow 🇧🇾 Azarenka, 6-2, 6-2.#jtbankaostravaopen pic.twitter.com/iHXOpnMgCG
— wta (@WTA) October 25, 2020
“Hopefully many more to come!” 😊
Champion, @SabalenkaA | @JTBankaOpen pic.twitter.com/189vO3wNva
— wta (@WTA) October 25, 2020
😘🏆@SabalenkaA | @JTBankaOpen pic.twitter.com/BvybIVeibX
— wta (@WTA) October 25, 2020