[17 iulie]
Petra Martic a câştigat al doilea titlu al carierei, la mai bine de trei ani după primul. Olga Danilovic a jucat în a doua finală a carierei. A câştigat însă titlu la dublu, alături de Kristina Mladenovic, fără să joace finala
Petra Martic (clasament maxim: 14 WTA / ianuarie 2020, 31 de ani) ajunsese săptămâna aceasta în finala WTA 250 “Lausanne Ladies Open” 2022, după ce eliminase trei capi de serie: pe Nuria Parrizas Diaz (54) [5], în primul tur, pe Belinda Bencic (13) [2] , în sferturi şi pe Caroline Garcia (48) [6] – cu care avea un palmares direct 0-3 – în semifinale, unde a pierdut, ce avea să rămână, singurul set la acest turneu.
Jucătoarea croată se calificase în a 5-a finală a carierei, palmares 1-3, singurul titlu era cel de la WTA 250 Istanbul 2019, în luna aprilie. Tot în acel an, în luna septembrie avea să piardă singura finală WTA 500 în care s-a calificat, la Zhengzou.
Campioana şi finalista
Credit Foto: @wta
Astăzi, după mai bine de trei ani. Petra Martic – clasată acum pe locul 85 – a câştigat al doilea titlu al carierei – într-o finală fără capi de serie, mai mult, adversara ei Olga Danilovic (124), promovase din calificări: 6-4, 6-2 în 1h30′ [rezumatul video al finalei, mai jos].
Ea a egalat astfel palmaresul direct cu jucătoarea din Serbia, 1-1, care, câştiga în primul tur al Australian Open 2021.
Olga Danilovic (clasament maxim: 96 WTA / octombrie 2018, 21 de ani) a jucat aici a doua oară în carieră pentru titlu, prima dată îl câştiga pe cel de la WTA 250 Moscova 2018, în ce fusese la vremea respectivă una dintre cele mai “tinere” finale din circuit, cu Anastasia Potapova.
Pe jucătoarea născută la Saratov (79 WTA) a învins-o şi aici în semifinale [rezultatele în tabloul PDF de mai jos], după ce în sferturi trecuse de Simone Waltert (154) cea care crease surpriza turneului, în primul tur, în faţa favoritei principale, Danielle Collins (7) [1].
Potapova o depăşise în optimi pe Irina Begu.
Jucătoarea din Serbia a trebuit să se mulţumească cu titlul la dublu, probă a cărei finală nu a mai trebuit s-o joace – adversarele s-au retras din turneu (Tamara Zidansek s-a îmbolnăvit de covid
) – unde a făcut echipă cu Kristina Mladenovic (30 WTA la dublu).
Pentru Olga Danilovic (315 WTA la dublu, clasament maxim: 117 WTA la dublu / iunie 2019) acesta este al doilea titlu al carierei la dublu, iar pentru Kristina Mladenovic ( numărul 1 WTA la dublu timp de 12 săptămâni, 29 de ani), al 26-lea, al doilea al sezonului, primul la Roland Garros (/ Caroline Garcia), unde câştigase al 6-lea titlu de Grand Slam al carierei în proba perechilor.
WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate) |
|
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați | |
@ Budapesta 11 - 17 iul 2022 | |
"Hungarian Grand Prix" WTA 250 - zgură, aer liber $ 251.750 / $ 251.750 |
|
@ Lausanne 11 - 17 iul 2022 | |
"Ladies Open Lausanne" WTA 250 - zgură, aer liber $ 251.750 / $ 251.750 |
[13 iulie]
Irina Begu joacă miercuri în optimile de finală. A rămas singurul cap de serie pe jumătatea superioară a tabloului, după ce a fost eliminată şi Danielle Collins. Autoare, jucătoarea gazdelor, Simona Waltert
Cu excepţia unei singure partide, restul celor din primul tur (R32) al WTA 250 “Lausanne Ladies Open” s-au încheiat, aşa că astăzi (miercuri) se dispută primele patru optimi de finală.
Printre acestea şi cea în care este implicată jucătoarea noastră:
Irina Begu (49) [3] – Anastasia Potapova (Rusia, 79), palmares direct: 0-0
care este programată prima de pe terenul central şi va începe la ora 13.00.
Anastasia Potapova (clasament maxim: 64 WTA / iulie 2019, 21 de ani) – fost lider al ierarhiei junioarelor, după ce câştiga titlul la Wimbledon 2016 – a cucerit anul acesta primul titlu al carierei în circuitul principal, la WTA 250 Istanbul.
A mai jucat în sferturi la WTA 250 Melbourne 1 şi în rest, nu a mai legat două victorii pe un tabloul principal, la niciunul dintre cele 13 turnee la care a participat.
Cea mai bine clasată jucătoare pe care a învins-o: Sara Sorribes Tormo (47).
Cea mai slab clasată în faţa căreia a pierdut: Tara Würth (357)
Altfel, Irina este singurul cap de serie activ în turneu pe jumătatea superioară, ceilalţi 3 fiind eliminaţi în partidele:
Simona Waltert, ieri
Credit Foto: @wta
Simona Waltert (154) – Danielle Collins (7) [1] 6-7(5), 6-3, 7-6(6) în 2h18′, după ce jucătoarea elveţiană ratase o minge de set şi în manşa întâi, iar în tie-break-ul setului decisiv a salvat 3 mingi de meci, atunci când a câştigat 5 puncte la rând, de la 3-6 [rezumatul video partidei, mai jos].
Simona Waltert (23 de ani), semifinalistă în proba de simplu a junioarelor la Wimbledon 2019, este clasată pe cel mai bun loc al carierei, după ce săptămâna trecută câştiga cel mai important titlu, ITF W60 Amstelveen.
Anul trecut devenea aici pentru prima dată campioană în circuitul principal, dar în proba de dublu.
Victoria de ieri este prima din carieră în faţa unei jucătoare din top 10 WTA.
Anna Kalinskaya (73) – Tamara Zidansek (55) [7] 7-6(2), 3-6, 6-3 în 2h28′
Eva Lys (217) – Varvara Gracheva (60) [8] 7-5, 6-4 în 1h40′
Jucătoarea din Germania (clasată pe cel mai bun loc al carierei, 20 de ani) a obţinut astfel a doua victorie pe un tabloul principal din circuitul WTA, prima tot anul aceasta, la WTA 500 Stuttgart, despre care vorbeam la momentul respectiv.
Ordinea de joc – 13.07 – WTA Lausanne 2022
WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate) |
|
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați | |
@ Budapesta 11 - 17 iul 2022 | |
"Hungarian Grand Prix" WTA 250 - zgură, aer liber $ 251.750 / $ 251.750 |
|
@ Lausanne 11 - 17 iul 2022 | |
"Ladies Open Lausanne" WTA 250 - zgură, aer liber $ 251.750 / $ 251.750 |
[12 iulie]
Irina Begu a câştigat în primul tur. Câteva date despre turneu. Repartiţia capilor de serie pe tablou
Al doilea turneu programat săptămâna aceasta în circuitul WTA, “Lausanne Ladies Open” este tot de categoria 250, se dispută tot pe zgură şi este de asemenea, dotat cu premii în valoare de 251.750 USD.
“Swiss Open” este la cea de-a 29-a ediţie, a fost găzduit de mai multe oraşe din Elveţia, de Lausanne începând cu 2019. Finalele celor de până acum, mai jos, cu Virginia Ruzici, campioană în 1978 şi vicecampionă în 1981.
Deţinătoarea titlului, Tamara Zidansek, este prezentă, nu şi alte foste campioane.
Pe tabloul de simplu regăsim o singură jucătoare din România, Irina Begu, care a fost cotată cap de serie 3 şi care participă pentru prima dată aici.
În calificări a jucat şi Alexandra Igantik (176 WTA), care a câştigat în prima rundă – 7-6(5), 6-3 cu Oksana Selekhmeteva (150) – dar a fost învinsă în a doua de Cristina Bucşa (126): 1-6, 6-3, 6-2 pentru jucătoarea născută la Chişinău, care reprezintă începând cu 2015, Spania.
Irina a câştigat astăzi partida din primul tur:
Irina Begu (49) [3] – Tamara Korpatsch (111) 6-4, 6-2 în 1h39′, după o partidă cu 3 break-uri în primul set şi 6 în al doilea, în care jucătoarea noastră a câştigat toate cele 4 jocuri în care a primit, cărora le-a adăugat două de serviciu.
Despre Tamara Korpatsch (clasament maxim: 104 WTA / mai 2022, 27 de ani) vorbeam ultima dată, atunci când a făcut vâlvă la Wimbledon, în legătură cu partenera ei din proba de dublu, Harmony Tan.
Ulterior jucătoarea germană fusese testată pozitiv la covid.
Irina acumulează deocamdată 30 de puncte WTA, un premiu financiar în valoare de 3.800 USD şi o va întâlni în optimile de finală, pentru prima dată în carieră, pe Anastasia Potapova (Rusia, 79, clasament maxim: 64 WTA / iulie 2019, 21 de ani), care în primul tur a trecut de Lucia Bronzetti (66): 6-2, 3-6, 6-4.
Capii de serie au fost repartizaţi astfel pe tablou [tabloul în format PDF, actualizat cu rezultatele de ieri, mai jos]:
Jumătatea superioară
Sfertul 1: Collins (7 WTA) [1], Zidansek (55) [7]
Sfertul 2: Begu (49) [3], Gracheva (60) [8]
Jumătatea inferioară
Sfertul 3: Garcia (48) [6], Sorribes Tormo (43) [4]
Sfertul 4: Parrizas Diaz (54) [5], Bencic (13) [2]
Pe tabloul de dublu, echipa Anna Kalinskaya (Rusia, 65) / Raluca Olaru (62) [3] joacă astăzi în primul tur (R16) cu Anastasia Potapova (75) / Yana Sizikova (83) (ambele Rusia).
WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate) |
|
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați | |
@ Budapesta 11 - 17 iul 2022 | |
"Hungarian Grand Prix" WTA 250 - zgură, aer liber $ 251.750 / $ 251.750 |
|
@ Lausanne 11 - 17 iul 2022 | |
"Ladies Open Lausanne" WTA 250 - zgură, aer liber $ 251.750 / $ 251.750 |
1969 | ![]() |
![]() |
6–4, 4–6, 6–2 |
1970 | ![]() |
![]() |
6–2, 5–7, 6–2 |
1971 | ![]() |
![]() |
6–3, 6–3 |
1972 | ![]() |
![]() |
6–3, 4–6, 6–2 |
1973 | Not held | ||
1974 | ![]() |
![]() |
4–6, 6–4, 6–3 |
1975 | ![]() |
![]() |
9–7, 2–6, 8–6 |
1976 | ![]() |
![]() |
4–6, 6–2, 6–3 |
1977 | ![]() |
![]() |
4–6, 7–5, 6–1 |
1978 | ![]() |
![]() |
6–2, 6–2 |
1979–80 | Not held | ||
1981 | ![]() |
![]() |
6–1, 6–1 |
1982 | ![]() |
![]() |
6–0, 6–3 |
1983 | Cancelled after the third round because of rain | ||
1984 | ![]() |
![]() |
6–1, 6–1 |
1985 | ![]() |
![]() |
6–2, 6–2 |
1986 | ![]() |
![]() |
5–7, 6–3, 7–6(8–6) |
1987 | ![]() |
![]() |
6–3, 4–6, 6–2 |
1988 | ![]() |
![]() |
6–4, 5–7, 6–1 |
1989 | ![]() |
![]() |
6–4, 6–0 |
1990 | ![]() |
![]() |
2–6, 7–5, 7–6(7–3) |
1991 | ![]() |
![]() |
6–3, 3–6, 6–3 |
1992 | ![]() |
![]() |
6–4, 4–6, 7–5 |
1993 | ![]() |
![]() |
6–1, 4–6, 6–2 |
1994 | ![]() |
![]() |
7–6(7–3), 6–4 |
1995–2015 | Not held | ||
2016 | ![]() |
![]() |
4–6, 6–3, 6–4 |
2017 | ![]() |
![]() |
6–4, 3–6, 6–1 |
2018 | ![]() |
![]() |
6–4, 7–6(8–6) |
2019 | ![]() |
![]() |
6–1, 2–6, 6–1 |
2020 | Not held due to the coronavirus pandemic | ||
2021 | ![]() |
![]() |
4–6, 7–6(7–5), 6–1 |
Credit tabel: wikipedia.org
Înapoi la Cuprins