Linda Nosková, pentru prima dată în sferturile de finală ale unui turneu din circuitul principal, după cea mai importantă victorie a carierei

Dintre cele trei foarte tinere jucătoare din Cehia, calificate în optimile WTA 250 “Livesport Prague Open 2022”, pe care le enumeram miercuri, una singură s-a calificat în sferturile de finală.

Este vorba despre Linda Nosková (112 WTA, clasată pe cel mai bun loc al carierei) [WC], campioana junioarelor la Roland Garros 2021, cea care la ediţia 2022 a turneului de Grand Slam, se califica pe tabloul principal la senioare.

Credit Foto: Daniils Kulakovs (@gravis.visuals ) / WTA

Mai mult, jucătoarea care a împlinit 17 ani pe 17 noiembrie, a obţinut calificarea în sferturile turneului de la Praga după cea mai importantă victorie a carierei (prima în faţa unei jucătoare din top 100 WTA) – în funcţie de locul adversarei învinse –  7-5, 1-6, 7-6(7) cu Alizé Cornet (38) [5], după ce Linda a convertit a 6-a minge de meci – primele 5 ratate tot în tie-break, de la 6-2 şi la 7-6 – fără să aibă de înfruntat vreuna [videoclip cu mingea de meci, mai jos].

Cele două partide pe care le-a jucat aici au fost şi primele pe care le-a disputat pe un tablou principal WTA [despre rezultatele din circuitul ITF am vorbit tot miercuri].

Adversară în sferturile de finală – astăzi, de la ora estimată 14.30 – îi va fi Nao Hibino (251) [LL], care ieri a eliminat-o pe Barbora Krejcikova (18) [2]: 3-6, 7-6(5), 6-3 în 2h47, după ce în primul tur trecea de Mihaela Buzărnescu. Jucătoarea japoneză a revenit în setul al doilea de la 3-5.

O eventuală victorie i-ar asigura jucătoarei din Cehia intrarea în top 100 WTA.

În sferturile de finală ale probei de dublu:

Anastasia Potapova (70 WTA la dublu) / Yana Sizikova (79) [4], (ambele Rusia) – Viktoria Kuzmova (Slovacia, 119) / Monica Niculescu (40): 7-6 (4), 3-6, [10-3]

Ordinea de joc – 29.07 – WTA Varşovia 2022

WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ San Jose
1 - 7 aug 2022
"Mubadala Silicon Valley Classic"
WTA 500 - hard, aer liber
$ 757.900

@ Washington DC
1 - 7 aug 2022
"Citi Open"
WTA 250 - hard, aer liber
$ 251.750

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.