Noutăţile se ţin lanţ în ce o priveşte pe Sloane Stephens (8 WTA, 26 de ani).
După ce zilele trecute îşi anunţa logodna cu fotbalistul Jozy Altidore,
aseară a postat pe reţelele de socializare o fotografie de la Madrid, alături de noul ei antrenor: Sven Groeneveld.
Olandezul în vârstă de 53 de ani are o listă impresionantă de elevi, care îi cuprinde pe Monica Seles, Arantxa Sánchez Vicario, Mary Pierce, Ana Ivanovic, Caroline Wozniacki, Michael Stich, Greg Rusedski, Nicolas Kiefer, Tommy Haas, Maria Sharapova şi Mario Ancic.
Alături de Maria Sharapova – pe care a antrenat-o între 2014- şi 2018 – a câştigat Roland Garros 2014, titlu pe care l-a obţinut şi cu Ana Ivanovic în 2008, an în care jucătoarea din Serbia devenea şi lider WTA.
Groeneveld s-a despărţit de Sharapova, după Indian Wells 2018.
Sloane Stephens era fără antrenor de la sfârşitul sezonului trecut, după ce se despărţise de Kamau Murray, anul 2019 fiind unul neconvingător, cele mai bune performanţe: sfertul de finală de la Premier Charleston şi optimile de finală de la Australian Open.
*
În aceeaşi ordine de idei, Eugenie Bouchard s-a despărţit de antrenorul Michael Joyce. Fostul număr 5 WTA nu a mai jucat de la Premier Mandatory Miami şi apare pe lista de acceptare de la Roland Garros, unde rămâne de văzut dacă va şi participa.
Genie and I have mutually decided to end our professional relationship at this time. I wish her all the best.
— Michael Joyce (@mikejoyce73) April 27, 2019