Sorana Cîrstea rămâne după turneul WTA 1000 (fost Premier Mandatory) “Miami Open presented by Itaú” cu satisfacţiile victoriei din primul tur (R96) – e adevărat, în faţa unei jucătoare la începutul carierei profesioniste – şi cu primul set pe care l-a câştigat în faţa adversarei din turul 2 (R64), Anett Kontaveit, la a 4-a partidă în care s-au întâlnit:

Embed from Getty Images

Anett Kontaveit (24 WTA) [22]Sorana Cîrstea (66) 6-3, 4-6, 6-3

Partida a durat 1h45′.
În primul set, Sorana a egalat de la 1-3, dar a pierdut următoarele trei jocuri.
În al doilea, până la 4-3 pentru jucătoarea noastră s-a mers cu serviciul, fără nicio oportunitate de break de nicio parte, iar de acolo trei jocuri s-au câştigat la primire, două în dreptul româncei.
Iar în decisiv, Sorana a trebuit să gestioneze un handicap iniţial de 0-4 – ambele game-uri de serviciu pierdute la 30 – încercarea ei de a recupera deficitul fiind lăudabilă, dar sortită eşecului: a recuperat doar unul dintre break-uri şi a apărat – aflată la serviciu – doar primele patru mingi de meci ale adversarei primele trei de la 0-40.

Tablourile Turneelor în Desfășurare
@ Stuttgart
19 apr - 25 apr 2021
"Porsche Tennis Grand Prix"
WTA 500 - zgură, aer liber
565.530 USD / 565.530 USD

@ Istanbul
19 apr - 25 apr 2021
"TEB BNP Paribas Tennis Championship Istanbul"
WTA 250 - zgură, aer liber
235.238 USD / 235.238 USD

@ Barcelona
19 apr - 25 apr 2021
"Barcelona Open Banc Sabadell"
ATP 500 - zgură, aer liber
1.565.480 € / 1.702.800 €

@ Belgrad
19 apr - 25 apr 2021
"Serbia Open"
ATP 250 - zgură, aer liber
650.000 € / 711.800 €

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.