Finala WTA 1000 Miami Open 2022 se va disputa sâmbătă, iar ambele jucătoare vor fi prezente pentru prima dată în ultimul meci al turneului:

Naomi Osaka (77) – Iga Swiatek (2) [2], palmares direct 1-0

Naomi câştiga partida din turul 3 al WTA 1000 Toronto 2019 [foto] – 7-6(4), 6-4 – atunci când se clasa pe locul 2 WTA, iar Iga, pe 65 şi venea din calificări.

 

 

Imagini din timpul celor două meciuri de joi
Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography

Rezumatele video ale semifinalelor, la sfârşitul articolului

Joi, la Miami, Naomi Osaka a câştigat semifinala de pe jumătatea superioară a tabloului – 4-6, 6-3, 6-4 în 2h6′ cu Belinda Bencic (28 WTA) [22] – după ce a revenit de la 0-1 la seturi. În al doilea şi al treilea a câştigat de câte două ori la retur, şi-a pierdut serviciul câte o dată şi avut în ambele cazuri break – în al doilea – sau break-uri – în decisiv – înainte.
Naomi a servit 18 aşi, cei mai mulţi într-o partidă din circuitul principal în 2022.
Palmaresul direct a devenit acum 3-2 pentru Bencic, dar aceasta a fost prima victorie a lui Osaka în circuitul principal.

Naomi Osaka (numărul 1 WTA timp de 25 de săptămâni în două serii, ambele în 2019, prima dată pe 28 ianuarie, 24 de ani împliniţi pe 16 octombrie) s-a calificat în prima finală după cea pe care o câştiga la Australian Open (februarie) 2021 şi a 11-a a carierei – toate pe hard – palmares  7-3:

  • 4 de Grand Slam: 4-0; US Open 2018, 2020, Australian Open 2019, 2021
  • 3 WTA 1000 (mandatory): 2-0; primele două la Indian Wells 2018 şi Beijing 2019
  • 1 WTA 1000 (non-mandatory): 0-1, “Western & Southern Open” 2020
  • 3 WTA Premier:1-2

Semifinala de pe jumătatea inferioară a tabloului i-a prilejuit Igăi Swiatek a 16-a victorie consecutivă în circuit şi a 9-a în două seturi.
Doar în două din cele 18 seturi Iga a fost nevoită să joace prelungiri: în semifinala de la Indian Wells cu Simona (primul s-a decis în tie-break) şi în cea de ieri (încheiată azi dimineaţă la noi): 6-2, 7-5 în 1h48′.
În setul al doilea, Pegula a avut în două rânduri un break înainte, dar de la 2-4, Swiatek a revenit cu 3 jocuri consecutive, iar la 5-4, aflată la serviciu, a ratat primele două mingi de meci. Dar aici s-a încheiat şi rezistenţa jucătoarei din SUA, care nu a mai reuşit să câştige decât un punct în ultimele două game-uri.

Revenind la seria de 16 victorii consecutive – toate la turnee WTA 1000 – a jucătoarei poloneze, aceasta este cea mai lungă de la cea a viitoarei adversare din finală. Naomi Osaka a câştigat 23 de partide consecutive între US Open 2020 şi Miami 2021.
De asemenea, la capitolul victorii consecutive la turnee WTA 1000, Iga se clasează pe locul 4, după Caroline Wozniacki – 28 (Montréal 2010 Miami 2011), Serena Williams – 26 (MiamiCincinnati 2013) şi Victoria Azarenka – 17 (Tokyo 2012Madrid 2013) [Credit: @WTA Insider].

Jucătoarea poloneză, care va împlini 21 de ani pe 31 mai, s-a calificat în a 3-a finală WTA 1000 la rând – atâtea turnee de această categorie au şi fost programate anul acesta – primele două câştigate la Doha şi Indian Wells.
Ea a devenit astfel a 9-a jucătoare care se califică în finală la ambele evenimente din “Sunshine Double” în acelaşi an, a 5-a care reuşeşte această performanţă înainte de a împlini 21 de ani – după Monica Seles, Serena Williams, Martina Hingis,  Maria Sharapova – şi va juca în finală pentru a deveni campioană la Indian Wells şi Miami, după Stefanie Graf (1994 şi 1996), Kim Clijsters (2005) şi Victoria Azarenka (2016).

Iga Swiatek s-a calificat în a 3-a finală a sezonului, a 4a a carierei pe hard – palmares 3-0 – şi a 7-a în total, palmares 5-1 [2-1 pe zgură]:

  • 1 de Grand Slam: 1-0; Roland Garros 2020
  • 2 WTA 1000 mandatory: 1-0; prima la Indian Wells 2022
  • 2 WTA 1000 non-mandatory: 2-0; Roma 2021 şi Doha 2022
  • 1 WTA 500: 1-0; Adelaide 2021
  • 1 WTA 250: 0-1; Lugano 2019

Datorită celor 650 de puncte brute acumulate de fiecare finalistă, Iga – cu un spor de 585 de puncte nete – îşi măreşte deocamdată avansul de luni în fruntea clasamentului – peste 1.700 de puncte faţă de locul 2, Barbora Krejcikova, – iar Naomi – un spor de 435 de puncte nete – progresează deocamdată până pe locul 36 (estimări, neoficial).

Ordinea de joc – 01.04 – WTA / ATP Miami 2022


WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Miami
22 mar - 3 apr 2022
"Miami Open"
WTA 1000 - hard, aer liber
8.369.455 USD
Cronicile turneului

@ Indian Wells
9 - 20 mar 2022
"BNP Paribas Open"
WTA 1000 - hard, aer liber
8.369.455 USD
Cronicile turneului

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.