Imagini din timpul partidei
Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography

Irina Begu a pierdut în turul 3 (R32) al WTA 1000 Miami Open 2022, la capătul unei partide încrâcenate, spectaculoase, în care jucătoarele – deşi cu servicii modeste – 16 break-uri – au oferit un joc în teren spectaculos, câteva dintre puncte fiind de-a dreptul excepţionale. 
Adversara Irinei este într-o formă foarte bună, dar chiar şi aşa jucătoarea noastră a depus un efort considerabil, şi-a îmbunătăţit evoluţia pe parcurs, de exemplu, i-a anihilat treptat scurtele. Nu a reuşit să facă mare lucru în ce priveşte reverul în lung  de linie, lovitura preferată a lui Sasnovich, şi a comis mai multe erori neforţate în momentele importante.
Dar până la urmă, factorul psihic şi cel fizic au decis soarta întâlnirii. Irina a fost încărcată negativ încă de la început, s-a enervat la fiecare greşeală, ironică la adresa ei şi a echipei. După ce a pierdut primul set, a ridicat ironic pumnul, ca pe un gest de victorie.

E drept, şi altă dată s-a mai comportat aşa, dar atunci s-a calmat pe parcurs. Astăzi deşi reuşise să revină în meci de două ori – de la 0-1 la seturi şi de la 0-2 în decisiv – a fost prea târziu, căci spre final o părăsiseră puterile fizice şi s-a instaurat resemnarea.

Aliaksandra Sasnovich (60 WTA) – Irina Begu (70) 7-5, 6-7(4), 6-4

Partida a durat 3h1′.

      • în primul set, Irina a avut în trei rânduri un break înainte: pentru 1-0 (câştigat la zero), 4-3 şi 5-4, scor la care jucătoarea noastră a comis o dublă greşeală la 30 egal. Scenariu care s-a repetat la 5-6  (la 5 egal îşi pierduse serviciul) şi 30 egal, Irina oferindu-i astfel o minge de set lui Sasnovich, pe care aceasta n-a ezitat s-o convertească
      • desfăşurare asemănătoare a scorului în setul al doilea: Irina a avut, din nou, trei break-uri înainte: pentru 1-0 (câştigat la zero), 2-1 şi 4-3 (câştigat la zero). Apoi s-a desprins la 5-3, dar la 5-4 şi serviciul s-a oprit, din nou, la fel ca în primul set, la 30 egal. Doar că acum, jucătoarea noastră a salvat la 5-5 cele 3 mingi de break ale Aliaksandrei, iar în tie-break – 7 din cele 11 puncte au fost mini-break-uri – s-a desprins de la 4 egal
      • în decisiv, Sasnovich a fost cea care a început cu break, dar Irina a prins-o din urmă pentru 2-2, cu un nou joc de retur câştigat la zero. De acolo şi până la 4 egal s-a câştigat cu serviciul – fără nicio altă şansă de break – dar finalul a găsit-o pe Aliaskandra mai proaspătă, astfel că nu a mai pierdut decât câte un punct în ultimele două game-uri.

Irina a câştigat 115 din punctele disputate – 58 la serviciu [36 cu primul, 22 cu al doilea, 1 as, 6 duble] şi 57 la retur -, iar Aliaksandra a câştigat mai puţine puncte, 114 [53 (1 as, 10 duble) / 61].

În partida care o va decide pe jucătoarea calificată în sferturi de pe prima optime a tabloului, Aliaksandra Sasnovich o va întâlni pe  Belinda Bencic (28) [22], care a eliminat-o astăzi pe Heather Watson (115): 6-4, 6-1 în 1h26′.

În primul tur (R32) al probei de dublu:

Alexa Guarachi (Chile, 25) / Yifan Xu (China, 30) –  Nadiia Kichenok (41, Ucraina) / Raluca Olaru (39) 3-6, 7-6(4), [11-9] în 1h46′, după ce echipa româno-ucraineană revenise în setul al doilea de la 0-5, iar în super tie-break a condus cu 5-2 şi la 8-9 a salvat prima minge de meci.

Ordinea de joc – 26.03 – WTA / ATP Miami 2022

WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Miami
22 mar - 3 apr 2022
"Miami Open"
WTA 1000 - hard, aer liber
8.369.455 USD
Cronicile turneului

@ Indian Wells
9 - 20 mar 2022
"BNP Paribas Open"
WTA 1000 - hard, aer liber
8.369.455 USD
Cronicile turneului

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.