Optimi de finală calme, luni la WTA 1000 Miami Open 2022 [turul 3 pe jumătatea superioară şi pe cea inferioară], chiar dacă în patru partide au câştigat jucătoare mai slab clasate decât adversarele lor, dar Petra Kvitova, Naomi Osaka sau Daria Saville nu puteau fi considerate outsidere, iar Danielle Collins şi Ons Jabeur sunt vecine de clasament.

Imagini din timpul partidelor de ieri
Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography & @WTA
Galerie videoclipuri, la sfârşitul ştirii

Belinda Bencic (28 WTA) [22], rămasă încă după turul 2 (R64) singurul cap de serie pe primul sfert al tabloului, şi-a continuat progresul sigur – niciun set pierdut până acum [rezultatele, în tabloul PDF de mai jos] – şi o va întâlni în sferturi pe Daria Saville (249) [WC], care a trebuit să salveze o minge de meci, la 4-5 şi serviciul, în setul decisiv, înainte de a o învinge pe Lucia Bronzetti (102) [LL] şi se apropie din nou de top 100 WTA (clasament maxim: 20 WTA / august 2017), unde jucătoarea din Italia va fi prezentă luni pentru prima dată.
Palmaresul direct îi este favorabil jucătoarei care reprezintă Australia – 2-1 [1-1] pe hard – dar întâlnirile s-au disputat în 2013 şi 2015.

Pe al doilea sfert al tabloului, Naomi Osaka (77) pare să-şi revină din criza de formă. Ea va juca din nou aici în sferturile de finală, la fel ca la ediţia trecută, între timp n-a mai ajuns în această fază decât la WTA 250 Melbourne 1.
Dar următoarea adversară este mai dificilă: Danielle Collins (11) [9] a trecut fără evenimente de Ons Jabeur (10) [8] – în singura partidă în care s-au întâlnit capi de serie pe această jumătate a tabloului – şi este sigură de un nou maxim al clasamentului, din nou în interiorul top 10 (cel vechi: 10 WTA / 31 ianuarie 2022).
Palmaresul direct dintre Naomi şi Danielle îi este favorabil jucătoarei care reprezintă Japonia: 2-0 (ambele pe hard).

Partidele de mai sus se vor disputa astăzi (marţi).

Sferturile de finală de pe jumătatea inferioară a tabloului se vor juca miercuri.

Aici, Paula Badosa (6) [5] a oprit-o pe Linda Fruhvirtova (279) [WC], iar tânăra jucătoare din Cehia rămâne cu excelentul turneu şi cu un progres de peste 90 de locuri în viitorul clasament.
Şi Paula se va clasa luni pe un nou maxim al clasamentului, dar în cu totul altă zonă, ea urmând să urce pentru prima dată pe podiumul ierarhiei, locul 3 (maximul vechi: 4 WTA / 21 februarie 2022).
Adversară în sferturi îi va fi, pentru prima dată în carieră, Jessica Pegula (21) [16], care nu a jucat decât un set – 6-0 – cu Anhelina Kalinina (51), la acel scor ucraineanca a abandonat.

Pe al 4-lea sfert, Petra Kvitova (32) [28] a obţinut a 3-a victorie în faţa Veronikăi Kudermetova (23) [21], din tot atâtea întâlniri şi va încerca “imposibilul” (sigur, nimic nu e imposibil în tenis şi oricum, nu când joacă Petra), adică s-o oprească pe Iga Swiatek (2) [2] din seria de 14 victorii consecutive, 6 fără set pierdut – ultimele 3 de la WTA 1000 Indian Wells şi primele 3 de aici – învinsa ei de ieri, Cori Gauff (17) [16], putând să se declare mulţumită că nu a încasat un 6-0 – 6-3, 6-1 – la fel cum păţiseră primele două adversare ale polonezei de la Miami şi alte patru, în 2022.
Petra şi Iga sunt, de asemenea, la prima întâlnire.

Dintre cele 8 jucătoare care au câştigat în optimi, doar 3 au mai jucat în sferturi, la Miami: Kvitova – în 2014 şi 2019 – fără să depăşească această fază,  Osaka – doar în 2021 – şi Collins, singura care a mers mai departe: semifinale în 2018.

Iar singurele două care au ajuns în sferturi şi la primul turneu al Sunshine Double 2022 – WTA 1000 Indian Wells – sunt campioana, Swiatek, şi semifinalista, Badosa.

Ordinea de joc – 29.03 – WTA / ATP Miami 2022

Rezumatele partidelor Osaka – Riske, Collins – Jabeur şi Swiatek – Gauff:



WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Miami
22 mar - 3 apr 2022
"Miami Open"
WTA 1000 - hard, aer liber
8.369.455 USD
Cronicile turneului

@ Indian Wells
9 - 20 mar 2022
"BNP Paribas Open"
WTA 1000 - hard, aer liber
8.369.455 USD
Cronicile turneului

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.