Partida singurei jucătoare din România, care este încă activă pe tabloul de simplu al WTA 1000 “Miami Open presented by Itaú”, Sorana Cîrstea, a fost programată vineri [Irina Begu a pierdut joi, Ana Bogdan, miercuri].

Iar singura româncă de pe tabloul de dublu a trecut joi de primul tur (R32):

Imagini din timpul partidei.
Credit Foto: Neal Trousdale pentru
opentenis.ro

Monica Niculescu (43 WTA la dublu) / Alicja Rosolska (39) – Kirsten Flipkens (Belgia, 38) /  Bethanie Mattek-Sands (SUA, 180) 6-2, 7-6(4) în 1h41′, după ce echipa româno-poloneză a ratat cea dintâi minge de meci la 5-4 şi punct decisiv, aflată la retur, dar în tie-break s-a desprins la 5-1, apoi 6-2, scor la care au ratat alte două oportunităţi de a câştiga partida, înainte de a o converti pe a 4-a.

Monica şi Alicja acumulează deocamdată câte 120 de puncte WTA (la dublu, în clasament se iau în considerare cele mai bune 11 rezultate din ultimul an, indiferent de săptămâna în care au fost obţinute şi de categoria turneului). Anul trecut jucătoarea noastră pierdea în primul tur (/ Irina Begu), în echipa care le învingea era prezentă partenera ei de acum .
Premiul financiar comun este de 33.460 USD, iar adversarele din optimi (R16) urmează să le fie decise astăzi în partida: 

Storm Hunter (Australia, 13 WTA la dublu) / Elise Mertens (Belgia, 10) [6] – Miyu Kato (Japonia, 31) / Aldila Sutjiadi (Indonezia, 30),

care a fost programată prima de pe terenul 3 şi va începe la ora 17.00.

Sorana în timpul antrenamentului de ieri dimineaţă şi Caroline, tot ieri, după ultimul înainte de a intra în turneu (BYE în primul tur)

Revenind la tabloul de simplu, partida contând pentru turul 2 (R64) de pe jumătatea inferioară a tabloului:

Sorana Cîrstea (74 WTA) – Caroline Garcia (4) [5], palmares direct: 1-2 [1-1 pe hard outdoor – Credit Info itftennis.com]: 

a fost programată a 4-a de pe Grandstand (arena semicentrală) şi va începe la ora estimată 21.30.

Despre participările Soranei la Miami am vorbit, la fel despre rezultatele ei din sezonul actual, care s-au animat după sferturile de finală ale precedentului turneu din Sunshine Double, WTA 1000 Indian Wells. Victoria care îi aducea prezenţa în acea fază a fost tocmai în faţa adversarei pe care o va întâlni astăzi.
Aşadar, înaintea partidei respective am detaliat şi sezonul 2023 al jucătoarei din Franţa.
Caroline (revenită săptămâna aceasta pe cel mai bun loc al carierei, pe care îl ocupa prima dată pe 10 septembrie 2018, 29 de ani împliniţi pe 16 octombrie) joacă pentru a 10-a oară la Miami, cel mai bun rezultat fiind optimile de finală din 2019. Anul trecut abandona în primul tur, după primul set al partidei cu Anna Bondar (76).

Ordinea de joc – 24.03 – ATP / WTA Miami 2023

WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
@ Miami
21 mar - 2 apr 2023
"Miami Open"
WTA 1000 - hard, aer liber
$ 8.800.000

@ Miami
22 mar - 2 apr 2023
"Miami Open"
ATP Masters 1000 - hard, aer liber
$ 8.800.000 / $ 10.155.105

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.