Sorana Cîrstea îşi va afla de-abia joi adversara din semifinala de pe jumătatea inferioară a tabloului [rezumatul video al partidei câştigate de ea în sferturi, mai jos], pentru că celălalt sfert de finală, Ekaterina Alexandrova (18) [18]Petra Kvitova (12) [15] nu s-a disputat ieri din cauza ploii.
Partida a fost reprogramată pentru astăzi, a doua de pe terenul central şi va începe cel mai devreme la ora 22.00.
Tot astăzi se va juca semifinala de pe jumătatea superioară a tabloului, ultimul meci, cel mai devreme de la ora 3.30 AM: Elena Rybakina (7 WTA) [10]Jessica Pegula (3) [3]

Să mai adăugăm statisticilor din articolul de ieri alte câteva:

Embed from Getty Images

Alte imagini din timpul partidei

  • Sorana a devenit prima jucătoare clasată în afara top 50, care câştigă cel puţin partide la Sunshine Double în acelaşi an [cele 5 de aici au fost precedate de 4 pentru sferturile de la WTA 1000 Indian Wells] (Credit: @tennis.facts.and.stats)
  • ea a obţinut anul acesta, la Sunshine Double, 3 victorii în faţa unor adversare clasate în top 5 WTA, la fel de multe câte obţinuse între 2013 şi 2022.

După cum vedem în fotografia de mai sus, la WTA 1000 (fosta categorie Premier 5 Toronto 2013 a obţinut 3 victorii  în faţa unor adversare clasate în top 10, ultima şi în faţa uneia din top 5: Caroline Wozniacki (10) – în turul 2, Petra Kvitova (7) – în sferturi şi Li Na (5) – în semifinale,

înainte de a fi învinsă în finală de Serena Williams (1).
Rezumatul video al acestei partide, mai jos, a se vedea de la min 12’30” şi frumoasele cuvinte de încurajare pe care i le-a adresat Serena tinerei jucătoare în vârstă de 23 de ani: “Ai în faţă un viitor luminos.”

  • cu cei 10 ani între cele două semifinale WTA 1000, Sorana este a doua la acest capitol după Anastasia Pavlyuchenkova, care a jucat în semifinalele Cincinnati 2010 şi Madrid 2021.
  • Sorana i-a administrat cu 8 ani mai tinerei Aryna – care a jucat ieri a 100-a partidă a carierei la un turneu WTA 1000 – a treia şi cea mai severă înfrângere din 2023, în celelalte două, jucătoarea din Belarus îi luase un set (la zero) Barborei Krejcikova şi 10 game-uri Elenei Rybakina.

Embed from Getty Images

Sorana la conferinţa de presă de după calificarea în semifinale.
Credit foto copertă: Jimmie48 Tennis Photography

Ea a spus la conferinţa de presă şi într-un interviu pentru Tennis Channel [integral, în videoclipul de mai jos]: 

Aproape că nu mai am cuvinte. Am intrat pe teren ştiind că voi avea un meci extrem de greu. Aryna loveşte atât de tare. Dar am fost hotărâtă să nu dau înapoi şi sunt extrem de mulţumită de performanţa pe care am reuşit-o.
Cred că oamenilor le place să ţină cont de vârstă, dar eu nu o iau niciodată în seamă. Îmi văd doar de treaba mea, muncesc din greu împreună cu antrenorul Thomas Johansson, cred în jocul meu.

Cred că am avut mereu ştiinţa jocului. Am fost agresivă, periculoasă, dar din când în când eram inconstantă şi în faţa adversarelor de top nu ai voie să fii aşa. Trebuie să joci foarte bine de la început şi până la sfârşit, să rămâi solidă, agresivă, concentrată.

Fără doar şi poate mi-am găsit liniştea sufletească, iar rezultatele îmi dau încredere. Sunt mai puţin zgomotoasă pe teren, dar în acelaşi timp lupt cât pot de mult.

Despre antrenorul Thomas Johansson:

Înţelege perfect jocul şi încearcă să mă înveţe un tenis inteligent: să analizez poziţia mea pe teren, cea a adversarei, să alternez jocul agresiv cu câte un slice, cu o minge înaltă, adică să joc mai variat pentru a deveni mai completă.

Despre ce sentiment a avut după victoria de ieri:

De uşurare. Pentru că am aşteptat aceste rezultate atâta timp şi, acum, acestea vin.
Joc bine, probabil cel mai bun tenis al carierei mele. Sunt împlinită şi în plan personal. Toate acestea se pun cap la cap.

Ordinea de joc – 30.03 – ATP / WTA Miami 2023

WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
@ Miami
21 mar - 2 apr 2023
"Miami Open"
WTA 1000 - hard, aer liber
$ 8.800.000

@ Miami
22 mar - 2 apr 2023
"Miami Open"
ATP Masters 1000 - hard, aer liber
$ 8.800.000 / $ 10.155.105

Galerie videoclipuri (3). Rezumatul partidei de ieri, Interviul acordat Tennis Channel. Rezumatul finalei de la Toronto 2013:



LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.