Alycia Parks, la prima finală a carierei. Pentru Caroline Garcia va fi a 15-a şi a 5-a în ultimele opt luni. Golubic / Niculescu au pierdut în semifinale
Alycia Parks şi-a continuat în semifinale evoluţia foarte bună la WTA 250 “Open 6e Sens Métropole de Lyon” şi s-a calificat în prima finală a carierei din circuitul principal.
Imagini din timpul semifinalelor
Credit Foto: @wta
Ea a obţinut sâmbătă – 6-3, 7-6(4) în 1h53′ cu Maryna Zanevska (93), după ce a convertit în manşa întâi a 7-a minge de set, iar în a doua a ratat primele două şanse de meci la 5-4 şi serviciul [rezumatele video ale semifinalelor mai jos] – a 14-a victorie la rând pe hard indoor.
Primele 10 îi aduceau titlurile cucerite în săptămâni consecutive din circuitul intermediar – WTA 125 Andorra şi Angers – la sfârşitul anului trecut.
Jucătoarea din SUA, care a împlinit 22 de ani pe 31 decembrie, şi-a asigurat un progres până pe locul 62, iar o victorie în finală ar duce-o până în pragul top 50 WTA [estimare, neoficial].
Ultima adversară pe care o va întâlni aici este reprezentanta gazdelor, Caroline Garcia, care ieri a obţinut a 3-a victorie în două seturi – doar Alyson Van Uytvanck (76) i-a luat unul în optimi (pe primul) – în semifinala de pe jumătatea superioară a tabloului: 6-2, 6-2 în 1h12′, la Camila Osorio (73).
Caroline Garcia (clasament maxim: 4 WTA / septembrie 2018, 29 de ani) s-a calificat astfel în:
- a 15-a finală a carierei – pe prima o câştiga la WTA 250 Bogota 2014, pe precedenta, la Turneul Final WTA 2022 -, palmares 11-3 (a 5-a în ultimele 8 luni, şi cele 3 de dinaintea WTA Finals câştigate: la WTA 250 Nottingham, Gdynia şi WTA 1000 Cincinnati)
- a 8-a pe hard, palmares 5-2 (a doua pe hard indoor) [3-0 pe iarbă, 3-1 pe zgură]
- a 11-a la categoria WTA 250, palmares: 7-3 [1-0 la Turneul Final WTA, 3-0 la WTA 1000 – Wuhan (900 de puncte) şi Beijing (1000) 2017, Cincinnati (900) 2022] Ea nu va urca în clasament, nici dacă va deveni campioană, dar în acest caz s-ar apropia la 105 puncte WTA de ocupanta locului 4, Jessica Pegula [estimare, neoficial]
Punctele şi premiie financiare, în tabloul PDF de mai jos
Finala Caroline Garcia (5 WTA) [1] – Alycia Parks (79),
palmares direct: 1-0; 6-3, 1-6, 6-3 în prima rundă a calificărilor WTA 1000 Cincinnati 2021, atunci când jucătoarea franceză se clasa pe locul 61, iar ce americană, pe 245 [WC],
va începe cele mai devreme la ora 16.30.
Tot sâmbătă s-a disputat semifinala de pe jumătatea superioară a tabloului de dublu:
Cristina Bucşa (Spania, 81) / Bibiane Schoofs (Ţările de Jos, 354) – Viktorija Golubic (Elveţia, 72 WTA la dublu) / Monica Niculescu (45) [4] 6-4, 3-6 [10-8] în 1h33′, după ce echipa româno-elveţiană a condus în tie-break-ul de meci cu 4-0, 5-2, 8-6, înainte de a pierde ultimele patru puncte ale partidei.
Ordinea de joc – 05.02 – WTA Lyon 2023
WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate) |
|
@ Lyon 30 ian - 5 feb 2023 | |
"Open 6ème Sens – Métropole de Lyon, France" WTA 250 - hard, sală $ 259.303 |
|
@ Hua Hin 30 ian - 5 feb 2023 | |
"Thailand Open" WTA 250 - hard, sală $ 259.303 |
Galerie videoclipuri (3). Rezumatele semifinalelor şi Caroline, la şedinţa de autografe ad-hoc:
Avec @CaroGarcia à @Open6emeSensML, la séance d’autographes dure très très longtemps. Demain, face à Alycia Parks, elle peut remporter un cinquième titre en neuf mois! #lyon pic.twitter.com/3TgOkOi0db
— Eric Salliot (@ericsalliot) February 4, 2023