Ana Bogdan a pierdut în primul tur. Astăzi joacă în sferturi la dublu. Niculescu / Golubic au avansat fără să joace. Câte ceva despre cealaltă soră Andreeva, Erika

Şi a doua jucătoare din România prezentă pe tablourile WTA de simplu ale săptămânii, a pierdut primul meci pe care l-a jucat.
Aceasta s-a întâmplat în primul tur (R32) al WTA 250 “Open 6e Sens Métropole de Lyon”:

Clara Burel (107 WTA) [WC]Ana Bogdan (68) 7-5, 6-4 în 1h52′, după ce jucătoarea noastră a condus manşa întâi cu 3-1, apoi a salvat primele trei mingi de set, la 4-5, aflată la primire, înainte de a-şi mai pierde o dată serviciul. În setul al doilea, a egalat de la 2-4, dar din nou, jucătoarea franceză a mai reuşit un break.
La fel ca Gabi, şi Ana s-a simţit rău în timpul setului al doilea şi a chemat medicul.

Ana (clasament maxim: 46 WTA / octombrie 2022, 30 de ani) rămâne astfel fără victorie pe un tablou principal din circuitul GS / WTA, de când se califica în semifinalele WTA 250 Parma şi îşi încheia seria excelentă din vara trecută.
De atunci nu a mai reuşit să câştige decât 3 partide – două în circuitul intermediar, pentru sferturi la WTA 125 Limoges şi una în calificările WTA 500 Adelaide 2, e drept în faţa unei adversare din top 30, Shuai Zhang (25) – la cele 6 turnee pe care le-a bifat.
Acestora le-a adăugat două victorii în luna noiembrie la întâlnirea din Billie Jean King Cup.

Rezultatele înregistrate ieri la Lyon
Credit:@Open6emeSensML

Altfel, pe tablou nu a mai ieşit decât încă un cap de serie – Alizé Cornet (58) [3] fusese eliminată luni – Anna Blinkova (64) [8], care a abandonat – accidentată la încheietura sau antebraţul mâinii drepte – în setul decisiv al partidei pe care o juca împotriva compatrioatei, Erika Andreeva (134) [Q] [rezultatele, în galeria de mai sus, dar şi în tablourile PDF actualizate, mai jos, plus galerie videoclipuri].
Despre sora Erikăi, Mirra Andreeva – sunt născute la Krasnodar şi se antrenează la Moscova – am vorbit mai multe în contextul finalei junioarelor de la Australian Open. Chiar dacă a pierdut acea finală, Mirra are un palmares uimitor la cei 15 ani ai săi.
Dar nici Erika nu este mai prejos. În vârstă de 18 ani, vicecampioană şi ea în proba junioarelor la un turneu de Grand Slam – Roland Garros 2021, unde era învinsă de Linda Noskova -, are în palmares 3 titluri ITF W15, iar la senioare a obţinut prima victorie pe un tablou principal, tot în faţa Annei Blinkova, la WTA 250 Lausanne 2022, după un meci întreg: 6-1, 6-2. Cea de ieri este a doua, dar între timp s-a calificat pe tabloul principal al US Open şi a pierdut în runda a 3-a a calificărilor la Australian Open, în faţa altei reprezentante a noului val din Cehia, Sara Bejlek, aşa cum remarcam la momentul respectiv.
Erika a jucat şi la noi, optimi la WTA 125 Bucureşti în luna septembrie.

Monica, la încălzirea de dinaintea antrenamentului, Anastasia Potapova, la recuperarea de după meci

Retragerea din turneu a Blinkovei, a avut impact şi asupra tabloului de dublu – unde făcea echipă cu Ulrikke Eikeri – Viktorija Golubic (Elveţia, 72) / Monica Niculescu (45) [4] avansând astfel fără să joace în sferturile de finală. Adversarele lor vor fi decise miercuri, zi în care este programată – meciul al doilea de pe terenul 1, de la ora estimată 15.30 – şi partida contând pentru sferturile de finală:

Ana Bogdan (315 WTA la dublu) / Danka Kovinic (Muntenegru, 543) – Nadiia Kichenok (Ucraina, 74) / Makoto Ninomiya (Japonia, 47) [2]

Foto copertă este din arhivă

Ordinea de joc – 01.02 – WTA 250 Lyon 2023

WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
@ Lyon
30 ian - 5 feb 2023
"Open 6ème Sens – Métropole de Lyon, France"
WTA 250 - hard, sală
$ 259.303

@ Hua Hin
30 ian - 5 feb 2023
"Thailand Open"
WTA 250 - hard, sală
$ 259.303

Galerie videoclipuri (2). Rezumatele partidelor câştigate de Caroline Garcia şi Alycia Parks:


LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.