Ambele jucătoare românce care au evoluat ieri în prima rundă a calificărilor  turneului WTA International “31 st Palermo Ladies Open” au câştigat:

Gabriela Ruse (177 WTA) – Dalila Spiteri (Italia, 634) 7-5, 6-2

Partida a durat 1h22′.
Gabi a revenit în primul set şi a făcut break-ul decisiv în jocul 11.
În setul doi, ea a luat un avantaj de două break-uri pentru 3-0, pe care şi l-a apărat până la final, după o alternanţă de jocuri – 4 şi 5 – câştigate cu returul.

Gabi o va întâlni în runda a doua – pentru prima oară în carieră – pe Kaja Juvan (Slovenia, 121, clasament maxim: 106 WTA / august 2019, 19 ani) [7], care ieri a trecut de Magdalena Frech (Polonia, 173): 2-6, 6-2, 6-4 în 2h8′.

Partida este programată a 3-a din sesiunea care va începe la ora 17.00 pe terenul central, aşadar ora aproximativă de start este 20.00.

Învingătoarea va juca pentru un loc pe tabloul principal cu cea din partida:

Varvara Gracheva (Rusia, 101) [1] – Martina Trevisan (Italia, 153)

*

Laura-Ioana Paar (204) – Bibiane Schoofs (Olanda, 188) 6-2, 1-6, 6-2

Partida a durat 1h48′.
În seturile pe care le-a câştigat, Laura a făcut câte trei break-uri, iar adversara ei, doar câte unul.

Laura o va întâlni în runda a doua – pentru prima oară în carieră – pe Aliona Bolsova (Spania, 102, clasament maxim: 88 WTA / iulie 2019, 22 de ani) [2], care ieri a învins-o pe Melania Delai (Italia, 858) [WC]: 6-7(2), 6-3, 6-1 în 2h32′.
Despre Aliona vorbeam pentru prima dată, anul trecut.

Partida este programată a 4-a din sesiunea care va începe la ora 17.00 pe terenul 6, aşadar ora aproximativă de start este 21.30.

Învingătoarea va juca pentru un loc pe tabloul principal cu cea din partida:

Marta Kostyuk (Ucraina, 141) – Liudmila Samsonova (Rusia, 117) [5]

Jucătoarele noastre au acumulat până acum câte 10 puncte WTA şi vor fi recompensate cu premii financiare în valoare de 758 €.

Tabloul Calificărilor – WTA Palermo 2020

Ordinea de joc – 02.08 – WTA Palermo

2 COMENTARII

    • Digi Sport are exclusivitate pentru turneele WTA şi le-a transmis aproape întotdeauna… Sperăm să fie şi aici la fel… Vom anunţa precis în ştirea de luni dimineaţă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.