Astăzi s-au disputat semifinalele WTA 250 “Parma Ladies Open”, amânate de vineri, din cauza ploii, prilej cu care seria de 3 partide câştigate aici de Ana Bogdan a fost întreruptă de Mayar Sherif.
Ana nu a jucat deloc rău – în orice caz nu în al doilea şi al treilea set -, a luptat până aproape de sfârşit, a avut destule realizări spectaculoase, dar adversara ei a fost mai bună astăzi.
Un joc surprinzător de bun, dacă luăm în considerare rezultatele egiptencei din circuitul principal: o singură partidă câştigată în circuitul GS / WTA, înainte de WTA 250 “Winners Open” Cluj-Napoca (august) 2021 şi doar alte 5, după cele care îi aduceau acolo calificarea în prima finală a carierei, până la Parma.
E drept, în circuitul intermediar a câştigat anul acesta două titluri la  WTA 125 Marbella (aprilie) şi Karlsruhe (mai).
O dovadă în plus că locul în clasament sau rezultatele anterioare, nu au o atât de mare importanţă şi pot fi contrazise uşor, dacă sunt întrunite anumite condiţii.

Aici, Mayar  s-a calificat în a doua finală WTA a carierei, după un joc în forţă, dar şi extrem de tehnic, drop shot-urile – care par să fi devenit o specialitate nord-africană, ne gândim desigur la Ons – dar şi alte lovituri deosebite au ajutat-o astăzi să obţină o victorie meritată.
Ana
a plătit tribut în primul set serviciului slab, iar în următoarele două, numeroaselor mingi de break ratate, doar 2 / 12 convertite.
Chiar dacă în setul al doilea a reuşit să o convertească pe cea care s-a dovedit a fi hotărâtoare, oboseala acumulată atunci şi apoi în setul al treilea, a cântărit mult în finalul partidei când, lipsită de prospeţime şi deci, de luciditate, a fost depăşită categoric.
Ea rămâne însă cu acumulările de până acum, calificarea în a 3-a semifinală din circuitul principal, în interval de doar trei luni şi cu un nou maxim al clasamentului, pentru prima dată în interiorul top 50 WTA.

Mayar Sherif (74 WTA) Ana Bogdan (53) [6] 6-4, 3-6, 6-4

Partida a durat 2h50′.
Ana a pierdut primele 3 puncte ale partidei, la serviciu, dar a reuşit să iasă din acea situaţie cu alte 5 câştigate la rând. În continuare, singura oportunitate de break de ambele părţi a fost cea a jucătoarei din Egipt, pe care a convertit-o în al 7-lea game. Ea a închis setul la a doua ocazie, ultimul punct fiind întârziat de o fetiţă de mingi, care a leşinat în dreapta Anei.

Jucătoarea noastră a început mult mai bine setul al doilea – primele 6 puncte au fost ale ei – şi la retur a fost mai agresivă. În consecinţă, după ce a ratat în game-ul al doilea două mingi de break, iar în al patrulea, încă 4, la 4-3 a convertit-o pe a 7-a şi a închis cu un game de serviciu câştigat la zero, al treilea din cele 5 ale setului. De altfel, ea nu a pierdut în manşa a doua decât 3 puncte la serviciu.
Ana a început excelent decisivul cu un break câştigat la zero în al 3-lea game, avantaj pe  care şi l-a pierdut însă imediat. A mai avut două şanse de a câştiga la retur, la 3 egal şi încă una la 4-4, dar adversara a fost cea care a închis partida cu un break la zero [videoclipuri cu rezumatele celor două semifinale, mai jos].  

Mayar Sherif o va întâlni în finala – care se va disputa tot astăzi şi va începe cel mai devreme la ora 19.00 – pe Maria Sakkari (7) [1], care astăzi a câştigat primul meci de aici în două seturi – 7-5, 6-2 în 1h30′ cu Danka Kovinic (78) – după ce în primul a condus cu 3-0 – două break-uri înainte – dar a fost egalată şi s-a desprins de-abia în al 11-lea game, iar în al doilea a câştigat toate jocurile de la 1-2.

Maria, astăzi
Credit Foto: @danilecombiphotographer

Maria Sakkari (clasament maxim: 3 WTA / martie 2022, 27 de ani) s-a calificat în a treia finală a sezonului – primele două pierdute la WTA 500 St. Petersburg şi WTA 1000 Indian Wells -, a doua pe zgură – suprafaţă pe care câştiga singurul titlu de până acum al carierei, la WTA 250 Rabat 2019 – şi a 6-a în total – palmares 1-4 [0-4 pe hard]:

  • 1 WTA 1000: 0-1
  • 3 WTA 500: 0-3
  • 2 WTA 250: 1-0

O victorie în finală i-ar permite un progres de un loc în clasamentul WTA, dar şi mai important i-ar consolida locul 9 în clasamentul “Race To the WTA Finals” – calificabil şi acela, deoarece Simona (acum pe locul 8) a anunţat că nu va participa la Turneul Final, Forth Worth, Texas (31 octombrie – 7 noiembrie) – dar punctele sunt importante, căci urmăritoarele ei mai au oportunităţi de a o depăşi.

Palmaresul direct între cele două finaliste este 1-1 [Credit Info: itftennis.com]:

WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Ostrava
3 - 9 oct 2022
"AGEL Open 2022"
WTA 250 - hard, aer liber
$ 251.750

@ Monastir
3 - 9 oct 2022
"Jasmin Open Monastir"
WTA 250 - hard, aer liber
$ 251.750

@ Parma
26 sep - 1 oct 2022
"Parma Ladies Open"
WTA 250 - zgură, aer liber
$251.750

@ Tallinn
26 sep - 2 oct 2022
"Tallinn Open"
WTA 250 - hard, sală
$251.750

Galerie videoclipuri (2). Rezumatele celor două semifinale:

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.