Simona Halep (2 WTA) este şi în fruntea listei de înscriere a celui de-al doilea turneu care se va disputa în Europa după reluare, WTA International “J&T Banka Prague Open” (10-16 august).
Turneul va fi găzduit de arena TK Sparta Praga.

Directorul turneului, David Trunda, a spus că negocierile cu Simona şi cu managerul ei au durat 5 minute, ele au acceptat şi jucătoarea noastră a spus [videoclip, la sfârşitul ştirii]:

De-abia aştept să joc turneul în frumosul oraş Praga. Ne vedem în august.

 

Pe lista jucătoarelor acceptate direct mai apare o încă una din top 10 WTA – în mod normal, doar una era permisă la un turneu WTA International, dar în condiţiile actuale, o derogare a WTA admite prezenţa a doua membre din acest interval al clasamentului –  Belinda Bencic (Elveţia, 8) şi alte patru din top 20: Petra Martic (Croaţia, 15), Elena Rybakina (Kazahstan, 17), Marketa Vondrousova (Cehia, 18) şi Maria Sakkari (Grecia, 20).

Pe această listă observăm o singură jucătoare care este – tehnic – din afara Europei, Elena Rybakina. Ea reprezintă Kazahstanul, dar îşi are reşedinţa în Moscova natală (a reprezentat Rusia până în 2018).

Dar  organizatorii îi vor acorda un wild card lui Eugenie Bouchard (Canada, 332 WTA, clasament maxim: 5 WTA / octombrie 2014) [videoclip, la sfârşitul ştirii].

Preşedintele Federaţiei din Cehia, Ivo Kaderka  a spus în cadrul unei conferinţe de presă:

Acesta va fi probabil cel mai important eveniment din Cehia în 2020. Dacă totul decurge normal, vom avea un eveniment cu adevărat extraordinar, cel mai puternic turneu din istorie.

Despre Simona a spus:

În afară faptului că este o jucătoare extraordinară, este una dintre cele mai plăcute din circuit.

Karolina Pliskova (3) şi Petra Kvitova (12) se pare că nu vor participa, deoarece vor să evite zgura, din cauza problemelor de sănătate pe care le au şi despre care am vorbit deja, Karolina la încheietura mâinii şi Petra, la antebraţ.

Turneul de la Praga îşi va disputa anul acesta cea de-a 6-a ediţie, la cea din 2018, Mihaela Buzărnescu a fost vicecampioană.

Pe deţinătoarea titlului, elveţianca Jil Teichman o menţionam azi dimineaţă, ea fiind prezentă pe lista de acceptare a turneului care este programat în aceeaşi săptămână, WTA International Lexington.

Sursă parţială Info: https://isport.blesk.cz/ & @VlastimilKvapil

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.