Săptămâna viitoare este programat un singur turneu în circuitul WTA, cel de categoria 500, “Qatar TotalEnergies Open”, care se dispută pe hard outdoor, la Doha şi este dotat cu premii financiare în valoare de 780.637 USD.

În consecinţă, tabloul calificărilor este mai amplu decât de obicei, 32 de jucătoare, 4 dintre acestea urmând să promoveze după 3 runde pe tabloul principal.

Pe de o parte, o sită care va cerne serios, pe de alta, o participare extrem de selectă, primii 7 capi de serie sunt jucătoare clasate în top 40, al 8-lea se clasează pe 43 WTA, iar următoarele 11 acceptate sunt în top 100 WTA [tabloul în format PDF, mai jos].
Aşadar, cam ca un tablou principal WTA 250, doar că mai puternic decât destule dintre acestea.

Trei jucătoare din România au fost acceptate, ele au şi jucat primul meci, dar numai una dintre ele a câştigat:

Gabriela Ruse (148 WTA) – Moyuka Uchijima (120, fostă 104 WTA / noiembrie 2022, 21 de ani) 6-2, 6-0 în 53′, după ce jucătoarea noastră şi-a pierdut o singură dată serviciul – la 5-1, atunci când adversara a convertit singura minge de break din meci – dar apoi a câştigat următoarele 7 game-uri.
Palmaresul direct a devenit acum 2-0, Gabi câştiga şi partida din runda a doua a calificărilor WTA 250 Auckland, la începutul acestui an.

Gabi acumulează deocamdată 13 puncte WTA, un premiu financiar în valoare de 2.632 USD şi o va întâlni în runda a doua pe Jil Teichmann (28, clasament maxim: 21 WTA / iulie 2022, 25 de ani) [3], care a trecut astăzi de Sorana Cîrstea (63): 6-4, 6-3 în 1h17′, după un prim set cu 5 break-uri, în care jucătoarea noastră a revenit de la 0-5, la 4-5, pentru a-şi mai pierde încă o dată serviciul – acum, la zero – şi un al doilea, în care elveţiencei i-a fost suficient break-ul din al 6-lea game, pentru că românca nu şi-a creat nicio oportunitate de a câştiga la retur. 

Gabi a mai jucat o singură dată cu Teichmann atunci încă o învingea în primul tur al WTA 250 Hamburg 2021 şi ar mai fi trebuit s-o întâlnească după două săptămâni în optimile WTA 250 Palermo, dar atunci Jil s-a retras din turneu.
Partida se va disputa duminică, cu începere de la ora 14.30 (primul meci de pe terenul 3).
Învingătoarea va juca pentru un loc pe tabloul principal cu cea din partida Magdalena Frech (104) – Elise Mertens (32 ) [5].

În altă partidă din prima rundă:

Imagini din timpul partidei
Credit foto: Jimmie48 Tennis Photography

Karolina Pliskova (20 – a intrat cu locul vechi, 31 WTA) [1]Ana Bogdan (72) 3-6, 6-2, 6-3 în 1h43′, după ce jucătoarea noastră a condus în manşa întâi cu 5-1, a pierdut un joc de serviciu, dar l-a câştigat pe următorul, în care a convertit a 4-a minge de set după ce salvase încă 3 de break.
În setul al doilea, Ana a făcut re-break pentru 2-3, dar de acolo n-a mai câştigat nimic, iar în decisiv, nu şi-a mai creat nicio şansă de a câştiga la retur, în timp ce Pliskova a convertit-o pe singura a ei.

Foto copertă este din arhivă

WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
@ Dubai
19 - 25 feb 2023
"Dubai Duty Free Tennis Championships"
WTA 1000 - hard, aer liber
$ 2.788.468

@ Mérida
20 - 26 feb 2023
"Mérida Open Akron"
WTA 250 - hard, aer liber
$ 259.303

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.