Săptămâna viitoare se dispută la Rabat – pe zgură, în aer liber – turneul WTA International “Grand Prix De SAR La Princesse Lalla Meryem”, dotat cu o contribuţie financiară totală în valoare de 250.000 USD.
Calificările au început astăzi, tabloul fiind compus din 30 de jucătoare, căci Ana Bogdan şi adversara pe care trebuia s-o întâlnească în prima rundă – Ivana Jorovic (Serbia, 104) – au fost acceptate pe tabloul principal.
Între timp, a fost tras la sorţi şi tabloul principal, Ana fiind deocamdată singura jucătoare româncă prezentă.
Ea va disputa în primul tur (R32) partida:
Ana Bogdan (150 WTA) – Alizé Cornet (Franţa, 54, clasament maxim: 11 WTA / februarie 2009, 29 de ani)
Palmares direct: 0-0
Această partidă este poziţionată pe al 3-lea sfert al tabloului, pe optimea Johannei Konta [7].
Încă două jucătoare românce vor încerca să se numere – după 3 runde – printre cele 4 jucătoare care vor promova.
Prima dintre ele a trecut deja de prima rundă, după victoria:
Irina Bara (186) – Tereza Mrdeza (Croaţia, 188) 6-4, 4-6, 5-5 retragere Mrdeza, după 2h50′ şi după ce Irina a revenit de la 2-5 în decisiv.
Palmaresul direct a devenit acum 3-2 în favoarea croatei.
Irina acumulează deocamdată 10 puncte WTA, un premiu financiar în valoare de 730 USD şi o va întâlni în runda a doua – pentru prima dată în carieră – pe Martina Trevisan (Italia, 148, clasament maxim: 144 WTA / august 2017, 25 de ani) [8].
În jurul orei 18.00 va începe partida:
Monica Niculescu (130) [6] – Carolina Alves (Brazilia, 356, clasament maxim: 347 WTA / februarie 2019, 23 de ani)
Palmares direct: 0-0
Monica şi Irina sunt pe sferturi diferite ale tabloului, deci nu se pot întâlni în rundele următoare.