După Irina Bara, care se califica mai devreme în runda a 3-a – decisivă – a calificărilor turneului WTA International “Grand Prix De SAR La Princesse Lalla Meryem”, Monica Niculescu a reuşit şi ea acelaşi rezultat.
Ea a câştigat a doua partidă la acest turneu:
Monica Niculescu (130 WTA) [6] – Bibiane Schoofs (Olanda, 154) 6-0, 6-4 în 1h19′
Monica acumulează 14 puncte WTA, un premiu financiar în valoare de 1.005 USD şi va juca pentru un loc pe tabloul principal cu Olga Danilovic (Serbia, 119, clasament maxim: 96 WTA / octombrie 2018, 18 ani) [3]. Cele două jucătoare nu s-au mai întâlnit până acum.
Partida Irinei va începe la ora 13.00 şi cea a Monicăi în jurul orei 14.30.
Ordinea de joc – 29.04 – WTA Rabat 2019