Simona Halep, Sorana Cîrstea şi Gabriela Ruse, pe tabloul care a fost tras la sorţi. Gabriela Lee a trecut de prima rundă a calificărilor
Unul dintre cele două turnee programate săptămâna viitoare în circuitul WTA este 250 “Rothesay Classic”, care se va disputa pe iarbă şi este dotat cu premii în valoare de 251.750 USD.
Turneul este la cea de-a 40-a ediţie, în perioada 2014-2019 a fost de categoria Premier (WTA 500), înainte de 2014, International (tot WTA 250).
Deţinătoarea titlului – Ons Jabeur – nu este prezentă, în schimb a venit dubla campioană – 2016 şi 2017 – Petra Kvitova.
Pe tabloul principal – compus din 32 de jucătoare – care a fost tras la sorţi [în format PDF, mai jos], regăsim 3 jucătoare din România, care au fost repartizate astfel:
- pe primul sfert, optimea a doua, în primul tur (R32) se va disputa partida:
Gabriela Ruse (53 WTA) – Qiang Wang (China, 146, clasament maxim: 12 WTA / septembrie 2019, 30 de ani)
- pe al doilea sfert, optimea a doua, în primul tur (R32):
Sorana Cîrstea (34) [6] – Shelby Rogers (SUA, 42, clasament maxim: 36 WTA / ianuarie 2022, 29 de ani)
- pe al patrulea sfert, optimea a doua, Simona Halep (20) [2] va întâlni o jucătoare promovată din calificări
Pe tabloul calificărilor – 24 de jucătoare, după două runde 6 dintre ele vor promova pe tabloul principal – Gabriela Lee (156) [11] a câştigat în prima rundă – cu Feya Christie (Marea Britanie, 542, fostă 286 WTA / 2016) 6-4, 3-6, 6-2 şi o va întâlni în a doua pe Donna Vekic (90, clasament maxim: 19 WTA / noiembrie 2019, 25 de ani) [1].
Capii de serie au fost repartizaţi astfel pe tablou:
Jumătatea superioară
Sfertul 1: Ostapenko (16 WTA) [1], Shuai Zhang (41) [8] (Ruse)
Sfertul 2: Mertens (29) [4], Cîrstea (34) [6]
Jumătatea inferioară
Sfertul 3: Kvitova (31) [5, WC], Giorgi (26) [3]
Sfertul 4: Riske (40) [7], Halep (20) [2]
WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate) |
|
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați | |
@ Birmingham 13 - 19 iun 2022 | |
"Rothesay Classic Birmingham" WTA 250 - iarbă, aer liber $ 251.750 |
|
@ Berlin 13 - 19 iun 2022 | |
"bett1open" WTA 500 - iarbă, aer liber $ 757.900 |
2021 | ![]() |
![]() |
7–5, 6–4 |
2020 | Cancelled due to the COVID-19 pandemic | ||
2019 | ![]() |
![]() |
6–3, 7–5 |
2018 | ![]() |
![]() |
4–6, 6–1, 6–2 |
2017 | ![]() |
![]() |
4–6, 6–3, 6–2 |
2016 | ![]() |
![]() |
6–3, 6–4 |
2015 | ![]() |
![]() |
6–7(5–7), 6–3, 7–6(7–4) |
2014 | ![]() |
![]() |
6–3, 6–2 |
↑ Premier tournament ↑ | |||
2013 | ![]() |
![]() |
7–6(7–5), 6–4 |
2012 | ![]() |
![]() |
6–4, 6–2 |
2011 | ![]() |
![]() |
6–3, 6–2 |
2010 | ![]() |
![]() |
7–5, 6–1 |
2009 | ![]() |
![]() |
6–0, 7–6(7–2) |
2008 | ![]() |
![]() |
7–6(9–7), 3–6, 7–6(7–4) |
2007 | ![]() |
![]() |
4–6, 6–3, 7–5 |
2006 | ![]() |
![]() |
7–6(14–12), 7–6(7–5) |
2005 | ![]() |
![]() |
6–2, 4–6, 6–1 |
2004 | ![]() |
![]() |
4–6, 6–2, 6–1 |
2003 | ![]() |
![]() |
6–1, 6–4 |
2002 | ![]() |
![]() |
6–2, 6–3 |
2001 | ![]() |
![]() |
6–3, 7–5 |
2000 | ![]() |
![]() |
6–2, 6–7(7–9), 6–4 |
1999 | ![]() |
![]() |
6–2, 3–6, 6–4 |
1998 | Cancelled after quarterfinals due to rain | ||
1997 | ![]() |
![]() |
2–6, 6–2, 6–2 |
1996 | ![]() |
![]() |
2–6, 6–4, 6–4 |
1995 | ![]() |
![]() |
6–3, 6–3 |
1994 | ![]() |
![]() |
6–2, 6–2 |
1993 | ![]() |
![]() |
6–4, 2–6, 6–3 |
1992 | ![]() |
![]() |
6–2, 6–2 |
1991 | ![]() |
![]() |
6–4, 7–6(8–6) |
1990 | ![]() |
![]() |
6–4, 6–1 |
1989 | ![]() |
![]() |
7–6, 6–3 |
1988 | ![]() |
![]() |
6–2, 6–1 |
1987 | ![]() |
![]() |
4–6, 6–2, 6–2 |
1986 | ![]() |
![]() |
6–2, 7–6 |
1985 | ![]() |
![]() |
6–1, 6–0 |
1984 | ![]() |
![]() |
7–6, 6–3 |
1983 | ![]() |
![]() |
6–0, 7–5 |
1982 | ![]() |
![]() |
6–2, 6–1 |
Credit Info tabel: wikipedia.org