Patricia, Ana, Jaqueline şi Alexandra în timpul partidelor de azi şi de ieri
Credit Foto: @koreaopentennis

Pe tabloul principal al turneului WTA International ““KEB Hana Bank Korea Open””, care se dispută la Seul, vor fi prezente 4 jucătoare românce, după ce Ana Bogdan şi Patricia Ţig au promovat din calificări. Ele se alătură astfel Irinei Begu şi Mihaelei Buzărnescu.

Astăzi, în runda a doua – decisivă – a calificărilor, Ana şi Patricia au obţinut victorii categorice:

Ana Bogdan (142 WTA) [6] – Lara Arruabarrena (Spania, 177) [7] 6-3, 6-2 în 1h17′

Patricia Ţig (140) [5] – Ulrikke Eikeri (Norvegia, 244) [11] 6-0, 6-2 în 46′

În altă partidă din runda a doua:

Timea Babos (Ungaria, 92 WTA) [1]Jaqueline Cristian (213) [10] 6-2, 6-2 în 1h14′

Odată încheiate calificările, Ana, Patricia, dar şi Mihaela şi-au aflat adversarele din primul tur (R32) al tabloului principal.

Patricia Ţig a fost repartizată pe primul sfert, prima optime şi o va întâni pe favorita principală, Maria Sakkari (Grecia, 28 WTA, clasată pe cel mai bun loc al carierei, 24 de ani) [1].

Palmares direct: 1-0

Credit Info: itftennis.com

Mihaela Buzărnescu, poziţionată încă de ieri pe al 2-lea sfert, a doua optime, o va întâlni – pentru prima dată în carieră – pe Priscilla Hon (Australia, 123, clasată pe cel mai bun loc al carierei, 23 de ani) [Q].

Ana Bogdan a fost repartizată pe al 4-lea sfert, prima optime şi o va avea ca adversară pe Polona Hercog (Slovenia, 53 WTA, clasament maxim: 35 WTA / septembrie 2011, 28 de ani) [6].

Palmares direct: 0-1

Să ne reamintim că Irina Begu este poziţionată pe al 3-lea sfert, a doua optime şi va juca în primul tur cu Magda Linette (Polonia, 45, aflată pe cel mai bun loc al carierei de la începutul săptămânii trecute) [4].

Palmares direct: 0-2

*

A fost tras la sorţi şi tabloul de dublu, unde avem o singură reprezentantă. Ea va juca – alături de partenera ei – în primul tur (R16) partida:

Irina Begu (61 WTA la dublu) / Margarita Gasparyan (Rusia, 88) [3]Su Jeong Jang (460) / Na-ri Kim (397) (ambele Coreea de Sud) [WC]

Tablourile turneelor WTA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.