Trei jucătoare din România – Jaqueline Cristian, Monica Niculescu şi Laura Paar – sunt prezente pe ordinea de joc de astăzi, la WTA 500 “St. Petersburg Ladies Trophy”, în probele de simplu şi dublu.

Partida contând pentru optimile de finală ale probei de simplu:

Credit Foto: formulatx.com

Jaqueline Cristian (160 WTA) [Q]Jelena Ostapenko (53) [6]

Palmares direct: 0-0

a fost programată în ultimul meci de pe arena centrală, cu începere de la ora estimată 19.00.

Despre realizările Jaquelinei (22 de ani, clasament maxim: 157 WTA / 1 februarie 2021, pe care este sigură că şi-l va îmbunătăţi), după rezultatele de la acest turneu, am vorbit, să ne reamintim doar că la precedenta partidă pe care a jucat-o în optimile de finală ale unui turneu WTA, la International Lyon (2-8 martie) 2020, ea a ratat o minge de meci în setul doi al partidei cu Sofia Kenin (5 WTA) – scor final: 6-7(5),7-5, 6-4 pentru jucătoarea americană – care atunci era deţinătoarea titlului la Australian Open şi avea să câştige ulterior şi turneul din Franţa.

Jelena Ostapenko (clasament maxim: 5 WTA / martie 2018, 23 de ani) a eliminat-o în primul tur (R28) pe Paula Badosa (70): 6-2, 6-2 în 55′, revanşându-se astfel în faţa jucătoarei din Spania, pentru înfrângerea din turul 3 (R32) al Roland Garros 2020.

Anul acesta, Ostapenko:

  • a legat două victorii doar la primul turneu jucat, WTA 500 “Gippsland Trophy”, Melbourne, la Sara Errani (131) şi Danka Kovinic (77), înainte de a fi eliminată de Elina Svitolina (5)
  • la Australian Open a pierdut în primul tur în faţa Karolinei Muchova (27)
  • la WTA 500 Doha a învins-o în primul tur pe Kiki Bertens (11) şi a fost eliminată de Jessica Pegula (44)
  • la WTA 1000 Dubai a trecut în primul tur de Patricia Ţig (61) şi a pierdut apoi la Barbora Krejcikova (63)

Altfel, pe tabloul de simplu, în primul tur (R28) nu a fost eliminat decât un cap de serie, în partida Margarita Gasparyan (126) [WC] – Kristina Mladenovic (55) [7]: 6-7(1), 6-1, 6-1

De remarcat şi că Daria Kasatkina (61) [8] a oprit – 6-4, 7-6(0) – remarcabila serie a Clarei Tauson (96) [Q] de 9 partide şi 18 (!) seturi consecutive câştigate în circuitul WTA: două victorii în calificările de aici, plus  7 victorii (două în calificări) pentru titlul de la WTA 250 Lyon, acum două săptămâni. Seria este mai lungă – 13 victorii şi 20 de seturi – dacă luăm în calcul şi turneul precedent jucat de tânăra daneză în circuitul ITF, W25 Altenkirchen, pe care îl câştigase la jumătatea lunii februarie.

[Rezumatele video ale celor două partide, la sfârşitul ştirii. Rezultatele complete, în tabloul PDF, de mai jos]

 *

Pe tabloul de dublu, ieri, s-a calificat în sferturile de finală a doua echipă cu jucătoare românce în componenţă, după victoria din primul tur (R16):

Nadiia Kichenok (Ucraina, 54 WTA la dublu) / Raluca Olaru (48) [1] – Jelena Ostapenko (Letonia, 23) / Valeria Savinykh (Rusia, 150) 6-3, 7-6(1) în 1h27′

Nadiia şi Raluca acumulează câte 100 de puncte WTA, un premiu financiar comun în valoare de 5.500 USD şi le vor întâlni în sferturile de finală pe Arina Rodionova (Australia, 75) / Rosalie van der Hoek (Olanda, 102).

Această partidă nu este programată astăzi – miercuri – zi în care alte două echipe cu jucătoare românce în componenţă au fost programate astfel:

  • în meciul al treilea de pe terenul 1, de la ora estimată 15.00, partida din primul tur (R16)

Laura Paar (132 WTA la dublu) / Julia Wachaczyk (Germania, 122) – Oksana Kalashnikova (Georgia, 71) / Alla Kudryavtseva (Rusia, 351, fostă 15 WTA / 2014)

Monica Niculescu (53 WTA la dublu) / Lesley Pattinama Kerkhove (Olanda, 97)Makoto Ninomiya (Japonia, 66) / Renata Voracova (Cehia, 68) [3]

Monica este poziţionată pe al doilea sfert al tabloului, adică se poate întâlni teoretic  cu Raluca în semifinale, iar Laura, pe al treilea.

Ordinea de joc – 17.03 – WTA St. Petersburg 2021

Tablourile Turneelor în Desfășurare
@ Stuttgart
19 apr - 25 apr 2021
"Porsche Tennis Grand Prix"
WTA 500 - zgură, aer liber
565.530 USD / 565.530 USD

@ Istanbul
19 apr - 25 apr 2021
"TEB BNP Paribas Tennis Championship Istanbul"
WTA 250 - zgură, aer liber
235.238 USD / 235.238 USD

@ Barcelona
19 apr - 25 apr 2021
"Barcelona Open Banc Sabadell"
ATP 500 - zgură, aer liber
1.565.480 € / 1.702.800 €

@ Belgrad
19 apr - 25 apr 2021
"Serbia Open"
ATP 250 - zgură, aer liber
650.000 € / 711.800 €


LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.