Jaqueline Cristian a obţinut la WTA 500 (fostă Premier) “St. Petersburg Ladies Trophyprima victorie pe un tablou principal la categoria 500 (fostă Premier) şi a 4-a pe un tablou principal din circuit, după cele de la turneele de categoria International, Lyon 2020Bucureşti 2019, Bucureşti 2017.

Jaqueline, în timpul partidei de astăzi
Credit Foto: @formula_tx

După două victorii în calificări –  prima, a doua – ea a câştigat astăzi şi partida din primul tur (R28)

Jaqueline Cristian (160 WTA) [Q] – Vera Lapko (281) 6-7(3), 6-4, 2-1, scor la care jucătoarea din Belarus a abandonat, după 2h24′.

În primul set ambele jucătoare şi-au câştigat toate jocurile de serviciu – Jaqueline a ratat două mingi de break şi Lapko, trei – jucătoarea din Belarus a dominat tie-break-ul.
În setul al doilea, românca a ratat 4 mingi de break în primul joc, dar s-a revanşat în al 7-lea atunci când a convertit cea dintâi oportunitate pentru primul joc din meci câştigat la primire. A ratat o minge pentru a câştiga setul la retur – la 5-3 – dar a fructificat a doua minge de set în jocul următor. În această manşă, ea nu a avut de înfruntat nicio minge de break.
În decisiv, după ce Jaqueline reuşise un nou break în jocul 3, adversara ei a abandonat.

Jaqueline acumulează 55 de puncte WTA – care se adaugă celor 25 obţinute în calificări – un premiu financiar în valoare de 8.200 USD şi o va întâlni în optimile de finală – pentru prima dată în carieră – pe Jelena Ostapenko (53, clasament maxim: 5 WTA / martie 2018, 23 de ani) [6], care în primul tur (R28) o eliminase ieri pe Paula Badosa (70): 6-2, 6-2 în 55′.

Urmare acestui rezultat, Jaqueline îşi va îmbunătăţi cu certitudine cel mai bun loc al carierei (maximul vechi: 157 WTA / 1 februarie 2021), pe care îl atingea după ce, la sfârşitul lunii ianuarie, se califica în cea mai importantă finală a carierei, la  ITF W60 Andrézieux-Bouthéon, pe care o pierdea.

Tablourile Turneelor în Desfășurare
@ Stuttgart
19 apr - 25 apr 2021
"Porsche Tennis Grand Prix"
WTA 500 - zgură, aer liber
565.530 USD / 565.530 USD

@ Istanbul
19 apr - 25 apr 2021
"TEB BNP Paribas Tennis Championship Istanbul"
WTA 250 - zgură, aer liber
235.238 USD / 235.238 USD

@ Barcelona
19 apr - 25 apr 2021
"Barcelona Open Banc Sabadell"
ATP 500 - zgură, aer liber
1.565.480 € / 1.702.800 €

@ Belgrad
19 apr - 25 apr 2021
"Serbia Open"
ATP 250 - zgură, aer liber
650.000 € / 711.800 €

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.