Până astăzi, Jaqueline Cristian jucase doar pe tablouri principale ale turneelor WTA International (actuala categorie WTA 250) şi anume în 4 rânduri: Lyon 2020 (o victorie), Nanchang 2019, Bucureşti 2019 (o victorie), Bucureşti 2017 (o victorie).

Astăzi, jucătoarea noastră în vârstă de 22 de ani – născută pe 5 iunie 1998, cu un maxim al clasamentului: 157 WTA / 1 februarie 2021 – a promovat din calificările turneului WTA 500 (fosta categorie Premier) “St. Petersburg Ladies Trophy”, după ce în runda a doua, decisivă pentru promovarea pe tabloul principal a câştigat partida:

Jaqueline Cristian (160 WTA) [7] – Alina Charaeva (540) 4-6, 6-1, 6-2 în 1h53′

Jaqueline, în timpul partidei din prima rundă a calificărilor
Credit Foto: @formula_tx

Jaqueline o va întâlni în primul tur (R28) pe tabloul principal – pentru prima dată în carieră – pe Vera Lapko (Belarus, 280, clasament maxim: 60 WTA / octombrie 2018, 22 de ani).

Pe tabloul principal este prezentă şi o a doua româncă, Ana Bogdan (101) – care a fost admisă direct – şi în primul tur va întâlni tot o jucătoare din Belarus, Aliaksandra Sasnovich (97, clasament maxim: 30 WTA / septembrie 2018, 26 de ani).
Ana are un palmares direct 1-2 cu Sasnovich:

Credit Info: itftennis. com

Capii de serie au fost repartizaţi astfel pe tabloul format din 28 de jucătoare, primii 4 au BYE în primul tur:

[Tabloul în format PDF, dar şi cel de dublu cu 3 jucătoare românce,
în tabelul de mai jos]

Jumătatea superioară

Sfertul 1: Alexandrova (33 WTA) [1], Mladenovic (53) [7]

Sfertul 2: Ferro (39) [3], Pavlyuchenkova (43) [5]

Jumătatea inferioară

Sfertul 3: Ostapenko (51) [6] (Cristian), Kuznetsova (41) [4]

Sfertul 4: Kasatkina (58) [8] (Bogdan), Kudermetova (34) [2]

Turneul se dispută pe hard, în “Sibur Arena” din Sankt Petersburg, este dotat cu o contribuţie financiară totală de USD şi anul acesta îşi desfăşoaară cea de-a 6-a ediţie la nivel WTA [finalele celor de până acum, la sfârşitul articolului].

Tablourile Turneelor în Desfășurare
@ Stuttgart
19 apr - 25 apr 2021
"Porsche Tennis Grand Prix"
WTA 500 - zgură, aer liber
565.530 USD / 565.530 USD

@ Istanbul
19 apr - 25 apr 2021
"TEB BNP Paribas Tennis Championship Istanbul"
WTA 250 - zgură, aer liber
235.238 USD / 235.238 USD

@ Barcelona
19 apr - 25 apr 2021
"Barcelona Open Banc Sabadell"
ATP 500 - zgură, aer liber
1.565.480 € / 1.702.800 €

@ Belgrad
19 apr - 25 apr 2021
"Serbia Open"
ATP 250 - zgură, aer liber
650.000 € / 711.800 €

 

2016 Italy Roberta Vinci Switzerland Belinda Bencic 6–4, 6–3
2017 France Kristina Mladenovic Kazakhstan Yulia Putintseva 6–2, 6–7(3–7), 6–4
2018 Czech Republic Petra Kvitová France Kristina Mladenovic 6–1, 6–2
2019 Netherlands Kiki Bertens Croatia Donna Vekić 7–6(7–2), 6–4
2020 Netherlands Kiki Bertens (2) Kazakhstan Elena Rybakina 6–1, 6–3

Credit Info tabel: wikipedia.org

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.